Sunt puține certitudini cu care rămânem după maratonul întâlnirilor de zilele trecute, din Statele Unite ale Americii, în căutarea unei soluții de pace în Ucraina. Între ambiția lui Donald Trump și încăpățânarea lui Vladimir Putin stă – nu doar nevoia de garanții legitime a lumii libere, reprezentată de liderii marilor puteri europene care au luat drumul Washington-ului, ci și încordarea statelor de pe flancul estic al NATO, pe care doar înverșunarea Ucrainei le face să nu fie în cătarea unei superputeri impredictibile, precum Rusia. Căci marea problemă, asupra căreia au insistat apăsat și cancelarul german Friedrich Merz, și premiera italiană Georgia Meloni, e lipsa încrederii că agresorul de azi, care a încălcat flagrant toate tratatele și rigorile internaționale pe care se baza echilibrul postbelic al Europei, își va respecta, indiferent de forma virtualului compromis din Ucraina, noile înțelegeri. Unii mai pățiți, precum Polonia, Țările Baltice sau Finlanda, preferă să nu aștepte minuni și le vedem implicate curajos, în prima linie, când vine vorba despre căutarea de soluții pentru întărirea militară a forței de reacție.
Din motive insuficient explicate – pe care le putem doar bănui, și care au legătură și cu situația din Republica Moldova, unde avem numeroși cetățeni români și unde se poate fabrica oricând un pretext de intervenție rusească – România a ales să stea în umbră de la izbucnirea războiului. Implicarea țării noastre – în primul rând logistică, în lipsă de bani și de tehnică militară de ultimă oră – a fost oricum recunoscută de liderii de la Kiev. Însă, oricât de discrete s-au străduit să fie autoritățile noastre, geografia n-ai cum să o ocolești. În ciuda formulelor diplomatice folosite de cei prezenți în SUA, e clar că și în Alaska, și în Biroul Oval s-a discutat la concret, cu harta pe masă. Iar pe harta aceea mărită prezentată publicului un sfert e ocupat de România, cu numele scris mare, lângă cel al Republicii Moldova. Vrem, nu vrem, asta e harta pe care se vor face eventualele modificări teritoriale, asta e harta și dacă Rusia e oprită din elanul ei distrugător, și dacă reușește să câștige „operațiunea specială”. Harta de la Washington e încă un îndemn la acțiune pentru România, măcar în sensul strângerii legăturilor sale cu Polonia, cu Țările Baltice și cu Finlanda, cu care împărtășim aceleași temeri și aceleași speranțe. Harta de la Washington evidențiază din nou legătura simbiotică cu Republica Moldova – și riscurile unei schimbări de regim la alegerile de peste Prut, de la final de Septembrie.
Contextul complicat al acestor zile vine, însă, și cu o oportunitate pe care România nu are voie să o rateze. Se discută deja un scenariu, parte a garanțiilor de securitate pentru Ucraina: potrivit „The Times”, responsabilii militari de rang înalt din Europa cer desfășurarea de avioane americane F-35 în România, unde NATO construiește cea mai mare bază aeriană a sa din Europa, pentru a descuraja Rusia să invadeze din nou regiunea. Mai multe avioane militare americane în România ar însemna mai multă securitate pentru țara noastră. România are un mare as în mânecă: e tocmai harta din Biroul Oval!
