O vară indiană

– Anul Nou a început cu ger și soare cu dinți. Tânjești și tu după iernile de-altădată, străbătute de sănii cu clopoței?

– Mie îmi place mult soarele, îmi dă multă energie, de care, într-adevăr, am nevoie, căci las în urmă un an extrem de încărcat. Am intrat în vacanță pe 19 Decembrie, după un an lung de muncă, iar, dacă socotesc de când filmez la serialul „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”, atunci se fac chiar aproape doi ani. Tot anul trecut am scos o premieră nouă, la Teatrul Act: e vorba de piesa „Trădare”. De asemenea, am încheiat filmările la „Vară indiană”, noul film al lui Cătălin Mitulescu. Iar, după aceea, am plecat în vacanţă – vă pup, la revedere! (râde)

– „Vară indiană” e un titlu care implică și el soarele. Ți-a priit la filmări?

– În „Vară indiană”, deşi totul se întâmplă într-o realitate cotidiană foarte, foarte concretă şi modernă, a unui Bucureşti din vara anului 2025, pentru mine a fost extrem de incitant să identific o zonă de suprarealism pentru personajul meu: Cami, o fată înzestrată cu o emoționalitate profundă, care atrage ca un magnet oamenii. În plus, la începutul filmărilor, a fost o emoţie foarte puternică pentru mine, să lucrez cu Dan Condurache, interpretul rolului principal, pe care îl admir de multă vreme. Însă el, fiind un partener excelent, m-a ajutat să trec peste emoţiile actorului mai tânăr, care e impresionat de posibilitatea de a juca alături de cineva aşa de măreţ: a fost o experienţă extraordinară! Sunt foarte curioasă să văd filmul, vreau să văd dacă tot ce am realizat are forţa necesară să treacă ecranul.

„Televiziunea, o provocare”

– Ai reluat fimările şi la serialul „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”, de la Antena 1. Tu nu faci parte din grupul actorilor „abonaţi” la serialele TV, aşadar, cu ce te-a convins proiectul acesta, de l-ai acceptat?

– Primul argument a fost doamna Ruxandra Ion, producătoarea serialului, care e un om extrem de şarmant şi de talentat şi care ştie să te atragă în lumea poveştilor    romantice. Ne ştiam de mulţi ani şi ne admiram reciproc, dar pentru mine nu se pusese niciodată problema să intru în zona de televiziune, nu-mi găseam timpul şi resursele necesare să mă angajez într-un proiect de lungă durată. Întotdeauna m-au speriat genul ăsta de angajamente. Eu mă regăsesc mai mult într-un proiect care se finalizează într-o perioadă mai scurtă de timp, pe care îl închid în 2-3 luni. Distribuţia serialului a fost un alt factor important: m-am bucurat foarte tare să pot lucra alături de oameni cu care îmi doream de mult să mă întâlnesc profesional: Richard Bovnoczki, Alina Chivulescu, Andi Vasluianu, Andrei Aradits, Ioana Flora, sau foarte tinerii Ana Bodea ori Ştefan Iancu: oameni care au făcut teatru, dar care au experienţă şi în televiziune… De asemenea, ştiam clar că acesta e un proiect foarte profesionist din toate punctele de vedere. Mi-am dat seama de asta de când am discutat cu scenariştii, în principal cu Radu Grigore, dar apoi şi cu Raluca Mănescu. În plus, m-am bucurat că astfel puteam să mă întâlnesc cu regizori, precum Iulia Rugină, Nae Tanase sau Andrei Barbu, despre care ştiam că sunt foarte pasionaţi de lucrul cu actorul. Ruxandra şi-a dorit foarte mult să adune în jurul acestui proiect doar oameni foarte talentaţi, care ştiu ce înseamnă scena de teatru, care ştiu ce înseamnă rigoarea jocului…

Aşadar, mi-am dat seama încă de la început că proiectul ăsta avea toate şansele să fie unul bun, concentrat pe o actorie profesionistă, de calitate, şi-atunci am spus „Da”. Mai mult, eu, nefăcând niciodată televiziune, nelucrând niciodată într-un ritm atât de alert şi de intens, am simţit acceptarea acestei propuneri ca pe o provocare personală, ca actriţă. Şi s-a dovedit a fi, într-adevăr, o provocare. Recunosc, nu mi-a fost şi încă nu îmi e uşor, lucrul la serial e foarte în afara zonei mele de confort, mi-e greu să învăţ, odată, 10-12 secvenţe de text, adică în jur de 20 de pagini. E enorm! Din fericire, sunt şi zile în care pot să respir mai lejer, pentru că am doar câteva secvenţe, dar, în general, trebuie să am mare grijă ca să-mi calibrez just ritmul interior: ăsta e un exerciţiu permanent, pe care îl fac cu mine însămi, în sensul autodepăşirii şi al performanţei în meserie. Iar acest exerciţiu mă ajută şi în afara serialului, adică în teatru sau într-un film de lungmetraj.

– Personajul tău se pregăteşte să devină mamă, cât din experienţa ta personală te ajută în creionarea lui?

– Sandra e la polul opus faţă de mine, din orice unghi ai privi-o, pur şi simplu, nu am avut ce să-i transmit din sentimentele ori experienţele mele. Cred că e pentru prima oară în viaţa mea de actriţă, când trăiesc şi lucrez un personaj care, la nivel extrem de profund, nu are absolut nimic din mine. Cu atât mai mult, dorinţa mea cea mai mare este să-l întruchipez cât mai bine, să-l înţeleg în toată profunzimea lui. Pentru că există multe feluri de oameni şi nimeni nu trebuie judecat: trebuie să avem o anume maleabilitate de viziune, astfel încât, în ciuda personalităţii noastre, a mediului în care am crescut şi în care trăim şi a principiilor personale, să încercăm să-i înţelegem cât mai bine pe cei diferiţi de noi, iar, acolo unde e cazul, chiar să învăţăm de la ei. Pentru un actor, cel mai important pe pământ este să înţeleagă sufletul omului şi să nu-l judece. Indiferent dacă e vorba de un om al străzii, de cineva care încalcă morala acceptată în mod repetat, de cineva care se află în slujba lui Dumnezeu… nu contează!

„Televiziunea te ajută să emoționezi pe toată lumea”

– Eşti o actriţă răsfăţată cu aplauze de publicul de teatru şi de acela de la premierele din cinema, dar publicul de televiziune cum îl simţi? Care e satisfacţia în urma lucrului la un serial TV?

– Şi înainte de a începe filmările la „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”, mergeam adesea la piaţa Obor şi oamenii mă recunoşteau, ceea ce m-a surprins, căci, totuşi, eu am făcut un soi de cinema mai nişat. Totuşi, odată cu serialul, mi-e limpede că am reuşit să ajung la mult mai mulţi oameni. Televiziunea, într-adevăr, te duce aproape de toate categoriile sociale. Te ajută să emoţionezi pe toată lumea – că, până la urmă, despre asta e vorba în meseria de actor.

„Dar” din dar

– Nu pot să nu te întreb: cu „Argo”, studioul de teatru Shakespeare pentru copii, la care lucrai de zor când ne-am întâlnit la precedentul interviu, ce s-a mai întâmplat?

– Ahhh, m-ai lovit în punctul sensibil! Împreună cu partenerii mei, eram gata să-i dăm drumu’, dar atunci a intervenit o perioadă importantă din viaţa mea profesională, începând cu propunerea lui Petre Năstase de a juca în filmul „Retreat. Vama Veche”, continuând cu repetiţiile pentru piesa „Acasă la ZOO”, care încă se joacă la Teatrul Act, şi aşa mai departe. Dar, „Argo” a rămas pe stand-by: nu mi-a ieşit din minte, e ca o perlă barocă, superbă, dar încă neaşezată în montură, dacă vrei. Însă, cu siguranţă, va veni şi momentul ăsta! Cu atât mai mult cu cât am oferit deja o mostră: la ediţia din acest an a Festivalului de Film KINOdiseea, primul dedicat copiilor şi tinerilor, unde eu, Laura Cosoi şi Adela Popescu am fost în juriu, am făcut o întâlnire cu copiii, un soi de mic atelier de actorie Shakespeare, iar lucrurile au mers de minune! De asemenea, de curând am lucrat cu Fundaţia „Hope and Homes for Children”, am fost invitată să fac parte dintr-un juriu care a selectat nişte copii şi tineri extraordinari, foarte, foarte talentaţi (olimpici pe ţară sau la nivel internaţional ori cu alt fel de certificări oficiale), dar, din nefericire, aflaţi în diferite situaţii de viață dificile (nu au posibilitatea să-şi plătească nişte meditaţii, o practică necesară în ziua de azi; alţii nu au mamă sau nu au ambii părinţi ori se află în orfelinate; alţii au trăit fără nici un fel de ajutor material etc.), cărora să le acorde nişte burse, bursele DAR, care să-i ajute să meargă mai departe. Am fost extrem de impresionată de poveştile şi de realizările acestor copii şi tineri. Şi, în acelaşi timp, ele m-au făcut să mă gândesc la privilegiul de care m-am bucurat eu – de a trăi într-o familie care m-a iubit şi m-a susţinut, chiar dacă părinţii mei au fost despărţiţi, de a creşte într-un mediu decent şi civilizat, orientat spre artă şi cultură, de a avea la dispoziţie tot ce mi-a fost necesar ca să aleg ce să fac în viaţă şi să-mi urmez visurile. Poate că uneori m-am răsfăţat, am fost prea indulgentă cu sinele meu, am luat de bună plasa de siguranţă pe care a reprezentat-o familia, de-asta, vezi, azi sunt extrem de drastică faţă de propria mea persoană, deci, mi-am învăţat lecţia.

– Ai doi copii. Le-ai oferit un Crăciun fericit?

– Cu toată sinceritatea, acum perioada sărbătorilor contează mult şi pentru mine, dar lucrurile n-au stat aşa întotdeauna. În copilărie, sărbătorile nu erau neapărat un motiv de bucurie, ci, mai curând, le simţeam ca pe o perioadă de permanent du-te-vino şi, de-asta, îmi induceau o stare de nelinişte. Schimbarea a intervenit datorită copiilor mei: de când am născut, am înţeles şi eu ce înseamnă cu-adevărat Crăciunul, am ajuns să mă bucur real de sărbătorile de iarnă. Şi, îţi dai seama, fac tot ce-mi stă în puteri ca să le creez fetiţei şi băiatului meu amintiri frumoase, momente de bucurie legate de ritualurile Crăciunului.

– Dar spre anul acesta nou cum priveşti? E trecut și soarele în proiect?

– Pe mine, în viaţă, întotdeauna m-a condus imprevizibilul. Deşi îmi doresc şi mă regăsesc în stabilitate, niciodată n-am putut şi n-aş putea să fiu eu fără o doză substanţială de imprevizibil. Aşadar, în afara lucrurilor pe care le am deja stabilite profesional – un nou proiect cinematografic, spectacolele de la teatru şi filmările pentru serial, plus o colaborare la care ţin mult, cu editura Nemira, care va scoate o colecţie intitulată „Raftul Roz”, cu cărţi dedicate femeilor, dar pe care le pot cumpăra şi bărbaţii, cărţi care vor fi recomandate de mai multe persoane cu vizibilitate publică, printre care mă număr şi eu –, în afară de sănătatea și bucuria copiilor mei şi de tot ce pot eu să fac ca să fiu în acord cu așteptările familiei şi ale prietenilor mei, alte planuri nu-mi fac, aştept surprizele vieţii. (râde) Simt, în adâncul meu, că şi în 2026 or să se întâmple nişte lucruri pe care mi le doresc intens de mai mulţi ani. Am credinţa că or să se materializeze, aşa cum le-am tot vizualizat eu şi mi le-am crescut în suflet.   

Foto: Antena 1 (3), Arhiva personală (1)