PRIMARII NOȘTRI

„Anul luminii”

– Sunt șase ani de când v-am vizitat acasă, la Sadu. Ce s-a mai schimbat, între timp, în comună? Aveți deja cinci mandate, ca primar…

– Cu siguranță, avem destul de multe lucruri de făcut în continuare. Eu cred că în administrația publică locală, munca nu se termină niciodată. Pentru comuna Sadu, anul 2026 este atipic, un an aparte, pentru că l-am decretat a fi „Anul luminii”. Asta, datorită faptului că aniversăm 130 de ani de când funcționează hidrocentrala Sadu 1, 130 de ani de istorie hidroenergetică, dar și 30 de ani de la inaugurarea, tot aici, a primului muzeu hidroenergetic din România. Avem un calendar foarte bogat în activități dedicate marcării acestor momente, pentru că vrem să punem în valoare cât se poate de mult aceste două obiective naționale, care au devenit emblematice și unice la nivel – nu doar național, ci european și poate chiar mondial. Nu mai există nicăieri în lume vreo hidrocentrală care să funcționeze neîntrerupt, cu aceleași agregate, de la punerea în funcțiune, ceea ce ne face responsabili să punem în valoare acest patrimoniu industrial al României. Toată agenda noastră culturală din 2026 va avea ca subiect de interes major acest „An al luminii”. Încercăm, pe cât este posibil, să valorificăm potențialul turistic pe care ni-l oferă această oază de liniște, comuna Sadu, una din porțile de intrare în Mărginimea Sibiului.

„Produse tradiționale de excepție”

– Sunt implicați și oamenii locului, consătenii dvs., în acest eveniment?

– Hidrocentrala Sadu este o moștenire istorică. Exact în urmă cu 130 de ani, la punerea ei în funcțiune, ziarele vremii, sibiene și transilvane, scriau că „s-a dat o palmă crizei”, hidrocentrala fiind considerată un motor de dezvoltare a economiei locale. Toată forța de muncă, în perioada comunistă, a fost locală. Mai mult decât atât, electrificarea localității, în 1896-1897, a produs o explozie a industrializării locale și a zonei, pentru că știm cu toții că Valea Sadului este un bazin hidrografic și forestier foarte însemnat. Datorită și drumurilor forestiere, care erau construite la acea dată, și mai ales prin faptul că, de la râul Sadu și până la Tălmaciu, era linia ferată a Mocăniței, care transporta lemnul, s-a adus plusvaloare în economia locală și, bineînțeles, în gospodăriile fiecărui sătean.

În 1920, aici au fost puse primele baze ale industrializării pe linie alimentară, a fost construită spirteria și ghețăria. În 1936, a fost pusă temelia fabricii de bere de la Sadu, care a funcționat până în 1996, fiind unul din motoarele de bază ale economiei locale. Sadu fiind o zonă necooperativizată, din acea perioadă și până astăzi, nu am avut o agricultură la scară largă, ci una de subzistență. Astăzi, însă, vedem dezvoltarea acestui sector, a producătorilor de pe raza comunei. Aceștia asigură sustenabilitate atât propriilor gospodării, cât și localității, privind necesarul de produse alimentare tradiționale. Pot să spun cu mândrie că, în piața Cibin din Sibiu, dar nu numai, comuna noastră are numeroase magazine ale proprietarilor de ferme, punând pe piața produselor tradiționale,    cea mai mare cantitate de brânză de oaie. Bucuria noastră este legată și de faptul că avem patru fermieri tineri, care au moștenit de la părinții lor această îndeletnicire și o duc mai departe, punând în valoare produse tradiționale de excepție.

„Încă practicăm transhumanța”

– Cât de dispuși mai sunt fermierii să se asocieze? În multe părți se tem să o facă, deși asocierile le-ar facilita prezența pe piață.

– De fiecare dată când am prilejul de a vorbi cu presa, spun: oamenilor nu le pasă cât de multe știi, ca primar, ci cât de mult îți pasă de ei. Am fost cel care a ctitorit Cooperativa Agricolă de Producție „Merinde de Sadu”. Avem producători care au intrat într-o scară mai mare a procesului de valorificare a produselor lor: cei din familia Dragomir, de exemplu, au devenit parteneri pe linia magazinelor Profi-Local. Produsele de brânză și din carne ale Fermei Munteanu trec granițele țării și ajung, astăzi, pe masa românilor din Germania, Italia și, cât de curând, chiar și din Franța.

Din fericire, încă mai avem și gospodării care mai au o vacă sau două, pentru nevoile proprii, încă practicăm transhumanța oilor, în Munții Cindrel și Lotru.

– Cât de mult credeți că le pasă în acest moment guvernanților de destinul satului românesc?

– Ați atins un subiect foarte sensibil. Când vorbim de distrugerea valorilor satului românesc trebuie să ne referim, în primul rând, la cel mai important domeniu, cel al educației. Într-un manifest pe care l-am făcut public, în cadrul Asociației Comunelor din România, am spus că trebuie să eliminăm cifrele și să ne raportăm strict la o educație calitativă, la creșterea calității învățământului în zona rurală, pentru că oamenii nu sunt cifre și nici satele nu sunt numere. S-au desființat școlile de la sate și s-au introdus microbuze școlare, care iau copiii de la sat și îi duc în zona urbană, creând și aici un dezechilibru, pentru că unitățile de învățământ din zona urbană sunt suprapopulate. O politică de echilibru din punct de vedere al unităților de învățământ ar trebui să preîntâmpine depopularea. Nu mai avem nici medici la sate, pentru că nu mai este interes pentru meseriile vocaționale, tinerii nu sunt motivați să vină să-și practice profesia la sat, deși asta ar determina, cred eu, o depresionare a sistemului medical din zona spitalelor județene sau orășenești.

Eu sunt adeptul unei reforme a statului, dar nu al comasării comunelor, în această etapă, pentru că noi, nu doar ca administrație publică, ci ca stat, nu suntem pregătiți pentru asta. Cronologic, etapele de reformă a administrației publice locale trebuie să fie: 1) reforma fiscală, 2) o reașezare administrativă din punct de vedere al dinamicii unor unități administrativ-teritoriale, pentru că astăzi avem comune care, la nivelul populației, ar trebui să fie municipii și avem orașe și municipii care ar trebuie să fie comune, 3) n-am înțeles niciodată de ce nu avem un răspuns la referendumul din 2009, prin care populația a decis reducerea numărului de parlamentari la 300. Astăzi, sunt 466. Unde e economia?

„Pare că ne dorim cu insistență depopularea statelor”

– Reorganizarea asta haotică despre care se tot vorbește, e ca și când ți-ai tăia singur rădăcinile. Că, până la urmă, satul românesc creează încă valori materiale și culturale.

– Asta spun mereu: șubrezim statul, dacă îl atacăm în zona rurală. În grija primăriilor de comună se află 87,7 la sută din teritoriul țării! Nu putem neglija asta! Pare că ne dorim cu insistență depopularea statelor. Dacă s-ar îndrepta niște politici publice către susținerea tinerilor din mediul rural, lucrurile ar putea sta cu totul altfel. Vrem să-i întoarcem în țară pe tinerii plecați. Cine să vină într-o zonă care nu are dispensar, care nu are școală? Cum îi motivezi? Democrație este acolo unde libertatea nu înseamnă absența regulilor și ordinea nu înseamnă absența libertății. Statul investește foarte mult în învățământul care îi pregătește pe tineri să    devină medici, dar nu le asigură nici un fel de sprijin să vină apoi să profeseze la țară. De aceea se duc în Italia, în Germania, unde pot. Din fericire, la Sadu, noi avem o creștere demografică, căci sunt români din alte zone din țară care, după ce au stat 20 de ani în străinătate, vin aici. Cred că singurul care ne mai poartă cu adevărat grija e bunul Dumnezeu. Este evident că România nu mai poate merge în direcția asta.