• Cineaști uriași și filme geniale •
Pentru iubitorii de film, prima lună a primăverii înseamnă o reîntâlnire cu una dintre cele mai îndrăgite cinematografii mondiale, cea italiană. Visuali Italiane, Festivalul Filmului italian, a pornit, începând cu 2 Martie, în turneu prin România, ajungând, după o săptămână petrecută la cinematograful Muzeului Țăranului din București, la Cluj-Napoca, Brașov, Iași, Craiova și Timișoara. De la clasicii Vittorio de Sica, Federico Fellini, Pier Paolo Pasolini, Michelangelo Antonioni, Luchino Visconti, până la contemporanul Paolo Sorentino, filmul italian a produs de-a lungul deceniilor cineaști uriași și filme geniale. Cel mai nou film al lui Paolo Sorentino, „La Grazia”, a deschis la București noua ediție a Visuali Italiane unde vor fi prezentate alte 11 filme noi, care demonstrează că forța acestei școli de film rezistă, în ciuda trecerii anilor. „Îmi place să-mi imaginez cinematografia italiană ca pe o cameră mare, de alchimist, în care regizori cu experiențe și convingeri diferite experimentează noi formule pentru a ne vorbi despre noi și despre lume. Selecția Visuali Italiane 2026 încearcă să surprindă aceste moduri diferite de a face film în Italia de azi”, afirmă Eddie Bertozzi, curator și director artistic al festivalului. Doamna Laura Napolitano, directoarea Institutului Cultural Italian, a avut amabilitatea să ne povestească mai multe.
„Renumele festivalului s-a răspândit în țară și ne bucurăm”
– Care este istoricul festivalului în România?
– Festivalul a luat naștere în 2022, la inițiativa ambasadorului Italiei de atunci. Prima ediție s-a desfășurat doar la București, într-un moment în care în România tocmai se ridicau restricțiile impuse în timpul pandemiei, și a însemnat o gură de aer proaspăt, după ce luni de zile totul fusese blocat. Eu am ajuns aici câteva luni mai târziu și am încercat să extind festivalul și în alte orașe, să-i ofer un program și o identitate vizuală puternice. Prin colaborarea cu Eddie Bertozzi, am reușit să creăm un program de filme, popular și rafinat în același timp, cu nume și voci noi, dar și cu o varietate de teme și genuri. Renumele festivalului s-a răspândit în țară și ne bucurăm mult!
– Selecția este făcută special pentru România, sau festivalul merge și în alte țări?
– Selecția este realizată de curatorul nostru, Eddie Bertozzi, special pentru România: este un proiect 100% al Institutului Italian de Cultură și sunt foarte mândră de el!
– Cum simțiți că este receptată cinematografia italiană în România?
– Cred că există un interes tot mai mare pentru noile voci ale cinematografiei italiene, dar, desigur, publicul din România rezonează cel mai mult cu cinematografia clasică italiană, cea în care protagoniști au fost starurile Sophia Loren, Marcello Mastroianni, și cu filmele unor mari regizori, precum Fellini și Antonioni. Nu întâmplător am încheiat de curând cu mare succes și în mai multe orașe – București, Cluj-Napoca și Timișoara – Festivalul Il Cinema Ritrovato on tour: un festival dedicat integral filmelor regăsite și restaurate.
– Este și cinematografia română cunoscută în Italia?
– Cu siguranță, cinefilii o cunosc! Regizori precum Puiu, Mungiu, Jude sunt foarte apreciați, dacă nu de publicul larg, în mod sigur de cei care frecventează filmele de artă, și printre aceștia mă număr și eu.
– Care este filmul dvs. preferat din selecția de anul acesta a festivalului și de ce?
– Un serial: Portobello, de Marco Bellocchio. Este vorba de o eroare judiciară răsunătoare, care l-a avut ca victimă pe renumitul prezentator de televiziune Enzo Tortora, care prezenta, la începutul anilor ’80, o emisiune ce se bucura de un succes incredibil, Portobello. Sărmanul Tortora a fost acuzat pe nedrept de colaborare cu mafia și a suferit un adevărat calvar înainte să fie achitat definitiv. Dar cazul lui nu e doar o eroare judiciară, e ceva mai adânc și mai tulburător: vorbește despre cum un sistem – mediatic, judiciar și social – poate transforma un om într-un vinovat înainte ca acest lucru să fie demonstrat. Portobello este cu siguranță un serial despre prezent. Relația dintre mass-media, opinia publică și justiție constituie miezul poveștii.
Foto: Andrea Pirrello
