„Iubesc ceea ce fac”
– Andreea, au trecut patru ani de când n-am mai stat de vorbă: cum te regăsesc? Judecând după aspectul tău radios, aş spune că totul e bine…
– Ooo, câte s-au întâmplat în ăştia patru ani! Și ai dreptate, bilanţul e pozitiv. Am învăţat să navighez printre momentele foarte grele ale vieții, din care au fost o mulţime! Au fost între ele şi două episoade de burnout, epuizare totală… Au fost şi multe momente de frică, multă presiune, multe decizii foarte greu de luat… Dar, cumva, privind în urmă, apreciez toate impasurile şi hopurile astea, fiindcă am învăţat din ele: mi-am creat un sistem, un fel de a funcţiona, astfel încât să reuşesc să mă ridic de fiecare dată şi să-mi găsesc resursele interioare ca să mă motivez şi să găsesc soluţii, iar dacă eu nu mă pot motiva singură, să am oameni care să-mi fie sprijin. Şi, nu în ultimul rând, am conştientizat că motivaţia esenţială pentru mine e faptul că-mi place foarte mult ceea ce fac. Sigur, antreprenoriatul nu este deloc uşor, nu este pentru oricine, dar este extrem de incitant, dacă-ţi place să rişti, dacă eşti curajos, dacă vrei să creezi, dacă îţi asumi greşelile (în ceea ce mă priveşte, fiind singură în business, eu centrez, eu dau cu capul). Dar acum, afacerea mea a ajuns într-un punct în care sunt foarte fericită de tot ce există: de organizarea ei, de echipa pe care am creat-o, de vibe-ul din birouri, de comunitatea „Amalin”, pe care am crescut-o frumos… Pentru că, aşa cum ştii, „Amalin” e mai mult decât un brand de haine: am creat o comunitate de femei care se regăsesc în ceea ce fac şi-n ceea ce susţin, iar aceste femei îmi dau foarte multă inspiraţie, foarte multă încredere, foarte multă bucurie. Orice discuţie pe care o port cu clientele noastre e o mare bucurie pentru mine: organizăm multe întâlniri, dar, cum biroul meu e chiar lângă magazin, ies adeseori să vorbesc și cu clientele care vin. Pentru că-mi place să le ascult, să le fac sugestii, să le spun cât de frumoase sunt: uneori nu ştiu asta. Din păcate, noi, femeile, uităm uneori cât de frumoase suntem…
„Femeile au dreptul la egalitatea de șanse”
– Vorbeşti ca o feministă, în sensul autentic al termenului…

– Dar chiar sunt o feministă! Prețuiesc și iubesc foarte tare femeia! Ştiu că, uneori, uită cât e de frumoasă, și nici nu se iubeşte, ba chiar se desconsideră. Aşa cum şi eu m-am desconsiderat, foarte mult timp. De-asta am şi devenit mult mai vocală pe acest subiect: în ultimii ani am simţit o nevoie din ce în ce mai acută să ajut femeile să se descopere. Cred sincer că solidaritatea feminină poate să ne salveze chiar şi din cele mai grele situaţii: în loc să ne gelozim, ar trebui să ne susţinem una pe cealaltă. Nici o femeie nu-i ia alteia ceva. Fiecare femeie e o individualitate, fiecare are un ceva doar al ei: gelozia şi criticile nu-şi au rostul. Într-un alt sens, mă doare când văd femei care, tocmai pentru că nu-şi conştientizează valoarea, se tem să iasă din relaţii toxice sau abuzive, se tem să pornească pe drumul care le-ar duce la împlinirea dorinţelor, se tem să-şi revendice şi să obţină acea independenţă de care au nevoie, ca să trăiască o viaţă împlinită. Realitatea este că femeile sunt extrem de inteligente, extrem de puternice şi pline de resurse, doar că li s-a băgat în cap că nu fac doi bani. De asemenea, multe femei se tem să rămână singure. Şi eu am fost aşa, numai că de frica asta nu poţi să scapi decât înfruntând-o. Atunci descoperi cât de importantă e independenţa, pe care poţi s-o aduci într-o relaţie, dar o relaţie sănătoasă, în care nu mai adopţi o postură submisivă. Îmi doresc enorm ca din ce în ce mai multe femei să conştientizeze aceste adevăruri şi să înţeleagă că au dreptul la egalitate, inclusiv la egalitatea de şanse. Pentru că despre asta e, de fapt, feminismul: despre dreptul de-a fi un partener egal, despre dreptul de a avea acces la aceleaşi job-uri ca bărbaţii şi de a primi o remuneraţie egală, despre dreptul de a face ce vrei tu, ca femeie, cu corpul tău…

Mă revoltă, de pildă, că, în multe ţări, legea avortului e votată de bărbaţi: cum asta? Nişte bărbaţi să aibă dreptul să hotărască în legătură cu corpul femeilor?! Aşa cum mă revoltă şi faptul că patriarhatul e încă atât de vizibil şi de adânc înrădăcinat în societatea noastră, inclusiv în locuri în care n-ar trebui să mai existe, cum e Parlamentul României, care ar trebui să fie un exemplu de comportament, de comunicare, de promovare a valorilor. Din păcate, în continuare, mesajele care vin de-acolo sunt de genul: e ok să râdem de femei, e ok să le umilim, e ok să le jignim… Ştiu, voi fi blamată pentru că spun lucrurile astea, dar m-am obişnuit. Acum 15 ani, când am început să vorbesc despre dezvoltarea personală, tot aşa am păţit: era un concept complet nou, puţinele informaţii dădeau impresia că se asociază cu nişte lucruri mai… dubioase. Când am început să vorbesc despre meditaţie, despre yoga, despre mindfulness, am fost blamată, dar uite că azi, după 15 ani, dezvoltarea personală a ajuns un concept acceptat: conceptul s-a normalizat. Nu pot decât să sper că peste 15 ani, toate lucrurile pe care le spun azi despre feminism vor fi fost înţelese, acceptate şi asumate.
– Andreea, au trecut mulţi ani de când ai renunţat la munca în televiziune, și totuşi, sunt încă destui oameni care oftează spunând „De ce n-o mai vedem pe Andreea Raicu la televizor?”. Te deranjează că eşti încă asociată cu o etapă din existenţa ta care s-a încheiat demult?

– Nicidecum! Mi se pare ceva normal: etapa respectivă a reprezentat douăzeci de ani din viaţa mea! Prin televiziune m-au cunoscut oamenii, acolo s-au apropiat de mine. Sigur, azi, eu nu mă mai regăsesc în spaţiul televiziunii absolut deloc, dar sunt foarte recunoscătoare acelei perioade, pentru că m-a învăţat foarte multe şi, practic, mi-a dat vizibilitatea necesară, ca să dobândesc o voce suficient de puternică, astfel încât azi, această voce să fie mai uşor auzită. Cumva, din punctul de vedere al brandingului, ceea ce fac acum este rezultatul celor douăzeci de ani de televiziune. M-am schimbat foarte mult: atunci interpretam un rol, pentru că asta era natura meseriei, azi sunt eu însămi şi-mi place foarte mult de Andreea din prezent. Dar mă uit cu multă dragoste şi cu tandreţe și la Andreea de-atunci: era foarte mică, foarte lipsită de încredere, dar, în acelaşi timp, era şi foarte bătăioasă, atât doar că nu conştientiza cât de bătăioasă era. (râde)
„E ca și când m-aș uita la un serial de pe Netflix”
– Între timp, ai devenit o femeie de afaceri redutabilă. A fost greu drumul până aici?

– A fost foarte greu! Şi azi e greu, doar că există o diferenţă: acum am experienţă. Dacă înainte, de exemplu, mă speriam când nu erau bani în cont, pentru că oamenii cu care lucram nu ne făcuseră plăţile, azi, nu mă mai panichez, ci trec direct la a găsi soluţii. Ba aş putea spune că azi e şi mai greu, problemele sunt şi mai complicate, fiindcă ne-am dezvoltat, iar firma e mult mai mare, însă experienţa mi-a dat capacitatea de a privi problemele fără să mă mai stresez atât de tare, fără să nu mai dorm nopţile. Şi ce mă mai ajută, la modul esenţial, e că nu mă mai identific cu ce fac – am muncit foarte mult cu mine însămi, ca să dobândesc claritatea asta: odinioară mi se părea că, dacă făceam o greşeală, eram absolut terminată, anulată. O perspectivă complet greşită: dacă nu-mi iese un lucru, deşi am făcut tot ce a ţinut de mine, nu înseamnă că sunt incapabilă! Acum am relaxarea conştientizării că dacă am fost în stare să-mi construiesc două cariere, oricând sunt capabilă s-o încep şi pe a treia. Aş prefera să nu fie cazul, dar… De fapt, nu ştiu: sunt atât de curioasă, aştept cu atât de multă bucurie să văd ce o să-mi mai ofere viaţa, încât, în realitate, poate că o a treia carieră n-ar trebui s-o trec la capitolul „aş prefera să nu”. În fond, nici unul dintre lucrurile pe care le-am făcut, în care am avut succes şi-n care m-am dezvoltat, nu au fost pe lista mea de „Ce îmi doresc”: pe lista mea erau trecute cu totul şi cu totul alte lucruri. (râde) Dar mi-am promis, în urmă cu ceva vreme, că întotdeauna voi fi deschisă în legătură cu viitorul: sincer, aştept cu atâta curiozitate şi bucurie să văd ce va mai urma în viaţa mea – ce oameni voi mai cunoaşte, ce oportunităţi vor mai apărea! E ca şi când m-aş uita la un serial de pe Netflix.
– Apropo de dificultăţile cu care te confrunți: care ar fi sfaturile şi/sau avertismentele pe care i le-ai da unei persoane care doreşte s-o pornească pe drumul antreprenoriatului?

– În primul rând, i-aş spune că trebuie să-şi definească clar ce vrea să facă şi de ce vrea să facă lucrul respectiv – cu alte cuvinte, dacă-i place cu-adevărat. În business sunt multe momente frumoase, dar sunt şi multe momente grele şi trebuie să-ţi placă al naibii de tare ce faci, ca să poţi să te motivezi să mergi mai departe. Şi mai trebuie să fii un om care poate să se motiveze singur: pentru că sunt multe clipe în care eşti realmente singur, n-ai pe cine să te sprijini, cu cine să te sfătuieşti… Ştii, în antreprenoriat, ai oameni, da. Şi eu am o echipă minunată, dar au fost momente în care m-am simţit foarte singură, pentru că, până la urmă, eu eram cea care trebuia să ia hotărârile, eu eram cea care semna, eu eram cea responsabilă pentru toţi angajaţii mei. Din fericire – şi sunt foarte recunoscătoare pentru asta – acum am prietene în sfera antreprenoriatului: vorbim, ne consultăm, ne sfătuim una pe cealaltă, ceea ce e fantastic! De asemenea, unei persoane aflate la debut i-aş spune să-şi facă un plan foarte bun şi, înainte de a demara orice fel de business, să facă o analiză de piaţă: de exemplu, poate că a creat un produs foarte bun, însă piaţa nu e pregătită pentru el. Trebuie să fie atentă şi la context, la ce se întâmplă pe piaţă. Şi să discute cu oameni din domeniu în care are încredere: să se consulte cu ei, să le ceară părerea, sfatul. Iar după ce se apucă de treabă, i-aş mai spune acestei persoane să fie foooarte atentă la partea financiară: fiindcă iniţial, ai nişte bani, te încânţi, mai ales dacă eşti o persoană creativă, eşti foarte dornică să investeşti, dar banii, dacă nu sunt bine calculaţi şi gestionaţi, se termină cât ai clipi, şi ajungi în impasul cel mai dureros.
„Mai bine un produs bun, decât șapte proaste”
– După părerea ta, Andreea, care e cheia succesului în afaceri?

– Eu nu mă ghidez după tendinţe. Afacerea mea, „Amalin”, e o linie de haine timeless, alcătuită din piese ce pot să fie purtate oricând. Avem cliente care au haine „Amalin” de la început şi le poartă foarte frumos şi azi, fiindcă au fost gândite ca piese atemporale. În business, îmi ascult mai curând intuiţia şi nu mă las atât de mult călăuzită de exterior. Evident, sunt atentă la ce se întâmplă în piaţă, analizez trendurile, mă informez cu privire la ce a mai apărut, ce s-a schimbat, ca să ştiu cum pot să mă adaptez, dar nu sunt sclava tendinţelor. Schimbările din piaţă, repet, le analizez şi apoi neapărat le trec prin filtrul propriu, nu le iau ca atare. La final, hotărăsc ce şi cum vom face în funcţie de ce simt şi cred eu. Noul acesta livrat pe bandă rulantă, care e un trend în piaţă, nu e neapărat benefic pentru un business. Am constatat asta în zona de dezvoltare personală: scoteam mereu ceva nou. Pentru fiecare proiect în parte munceam enorm, îl lansam, îl promovam, după care îl puneam într-un raft şi veneam cu următorul. Ajunsesem să avem un raft cu foarte multe lucruri, la care nu ne mai uitam, deşi pentru fiecare în parte munciserăm foarte mult: toate avuseseră o durată de viaţă foarte scurtă. Aşadar, am înţeles că new & fast nu reprezintă neapărat cheia succesului. Cel puţin pentru mine. Ce îmi doresc eu este să fac lucruri care să aibă o durată de viaţă lungă şi un impact real asupra oamenilor. Iar astfel de lucruri nu poţi să le realizezi peste noapte: ai nevoie de timp. Principiul meu este că prefer să am un singur produs bun decât şapte proaste.
„Prefer să mă bucur, decât să merg la spital”
– Andreea, dar echilibrul interior cum ți-l mai păstrezi? Sunt atâtea provocări care te asaltează zilnic: pe ce te sprijini cel mai mult?
– În primul rând, pe mine însămi. Mă izolez. În clipa în care simt că am accelerat excesiv ritmul şi că am obosit, mă opresc: mă duc acasă, stau, citesc, meditez, gătesc (gătitul mă face să mă simt foarte aproape de mine, îmi dă impresia că am grijă de mine), merg la un masaj, mă duc la mama, mă întâlnesc cu prietenele, mă duc la munte şi mă plimb prin pădure… Mă izolez de toate lucrurile care ar putea să-mi creeze o stare de agitaţie: mă rup de telefon, nu mă mai duc la evenimente… Fac doar activităţi care mă încarcă şi mă ancorează, astfel încât, întorcându-mă spre mine însămi, să găsesc chiar în interiorul meu căile de a-mi reechilibra balanţa.
– Ai o afacere pe care trebuie să o gestionezi permanent, ţii conferinţe, organizezi evenimente de promovare, eşti ambasador al organizaţiei „Salvaţi copiii”… Pare că zilele tale au mai mult de 24 de ore. Mai încape ceva în ele? Ce-ţi mai încălzeşte inima, ce-ţi mai animă curiozitatea?
– A, sunt o mulţime de lucruri care îmi încălzesc inima, care mă bucură profund! De exemplu, mă simt foarte fericită când merg la expoziţii de artă. Ori când stau acasă cu prietenii, gătim împreună şi apoi ne uităm la un film. Ori când merg cu prietenele la mall, dăm o raită prin magazine, apoi ne luăm floricele şi intrăm la un film. Sunt lucrurile simple, normale: am nevoie de firesc în viaţa mea şi de un pic de copilărie. Din fericire, am norocul că, structural, sunt genul de om care se bucură sincer de cele mai mici şi mai simple lucruri. Nu mi-am pierdut entuziasmul şi curiozitatea faţă de viaţă pe care le au copiii. În plus, apropo de ce vorbeam înainte, în ultimul an n-am mai pus atât de multă presiune pe mine: am făcut mai puţine, am muncit un pic mai puţin, fiind conştientă că asta poate să aibă consecinţe, dar nu-i nimic – prefer să câştig mai puţini bani, dar să mă bucur de ceea ce fac, decât să fac mulţi bani şi să mă duc la spital.
– Liniștea sufletească e darul suprem pe care și-l poate dori un om. În forfota vieții pe care o duci, ți-o găsești?
– Sunt foarte bucuroasă că am găsit această linişte interioară, sunt foarte fericită de cum sunt acum, de viaţa mea de azi, cu tot ce implică ea. Ceea ce nu înseamnă că m-am blazat, ci doar că, într-adevăr, sunt împăcată cu mine însămi. Pe de altă parte, aşa cum îţi spuneam, abia aştept să văd ce va mai veni către mine. Dacă e ceva care să se fi schimbat, atunci acesta e faptul că nu-mi mai fac niciun plan, în afara zonei de afaceri. În afacere, da, există structură, bugete etc. În schimb, în viaţa personală, am renunţat să-mi mai planific ceva. Cel puţin anul ăsta, am făcut lucruri în legătură cu care mintea îmi spunea „Măi, ai înnebunit?! Astea nu sunt fapte pe care le-ai face în mod normal!”, dar inima îmi dădea ghes să încerc. Şi-am încercat şi-am avut parte de nişte experienţe senzaţionale, am cunoscut nişte oameni fantastici, am fost în nişte locuri în care nu mai ajunsesem până atunci… Bine, acum nu te gândi că m-am dus să mă arunc în cap de pe vreun munte (râde): pur şi simplu, mi-am dat voie să procedez altfel decât m-ar fi ghidat structura mentală cu care am crescut. Şi-atunci, ce sens ar mai avea planurile?! Libertatea asta mi se pare ceva extraordinar! Pentru că, dacă stai în aceeaşi pătrăţică şi te întâlneşti cu aceiaşi oameni, se întâmplă cam aceleaşi lucruri. Şi rămâi în zona ta de confort, dar te simţi nemulţumit de rutina vieţii, de faptul că nu ţi se întâmplă nimic nou. Aşa că mai bine fă-ţi curaj şi acceptă planurile pe care viaţa le are pentru tine.
Foto: Antena 1 (4), Arhiva personală


