„Zilele AuGust la Marin”

– Am vorbit într-un interviu anterior din Formula AS despre un proiect al tău de mare succes: refacerea nunții străbunicii tale, din comuna Marin, județul Sălaj. Care a fost impactul? Cum au reacționat oamenii? S-a schimbat ceva în atitudinea lor, față de tradiție, datini?

– Pentru mine, a urmat un deceniu de muncă în permanență în mediul rural. Am organizat în patru ediții Zilele AuGust la Marin, adevărate festivaluri sătești, cu largă participare a localnicilor. Apoi timp de doi ani, mi-am îngrijit bunicii din partea mamei. A fost o perioadă grea, dar am continuat să mă țin legată de comunitate, așa că am deschis o bibliotecă sătească, cu ajutorul unor donații de cărți, primite de la oameni din toată țara, la Casa albastră din Marin. Împreună cu mama mea, Maria Fițiu, care în timpul liber confecționează muruni (podoabe de cap pentru portul popular), am îmbogățit colecția de piese textile din zona etnografică Sub Meseș. Am început să colecționez textile, pornind de la zestrea pe care au avut-o femeile pe linie maternă din familia mea, oferită ca moștenire din generație în generație.

– I-ai pomenit pe bunicii tăi, pe care i-ai îngrijit. Te-au ajutat ei să înțelegi mai bine lumea satului sălăjean de altădată?

– Relația cu bunicii mi-a deschis multe întrebări și căutări. Așa am ajuns să mă documentez despre alte cazuri de vârstnici care trăiesc în singurătate și precaritate, uneori fără acces la servicii medicale sau îngrijire. Am și expus o parte din proiectele mele fotografice cu bătrâni. Dar cel mai important este că am înțeles că, adesea, viața la țară este privită, încă, printr-un filtru romantic. Multe dintre proiectele folclorice din România prezintă satul exclusiv într-o manieră idealistă și estetică. Pentru mine este mai important să vorbesc despre experiențele oamenilor și felul în care trăiesc, într-un mod obiectiv și critic, și să mă îndrept înspre cercetare antropologică și teme sociale.

Zgarda bunicii

– Ce rezultate concrete au avut activitățile tale în satul Marin?Ai avut susținători? Cum au primit oamenii acțiunile tale?

– Astăzi sunt multe femei din Marin care au reluat brodatul și cusutul, câteva dintre ele au reînceput să coasă constant de vreo 8 ani, precum Șandor Ana, care lucrează alături de fiica sa, Luci, Maxim Ana, care face cipcă (dantelă), Bonțe Floare, care ne-a reprezentat satul la Chefi la Cuțite și care coase excepțional, Florița Șandor, care, la fel, coase pentru nepoți și face cipcă. Cred că cel mai important lucru este că bunicile noastre s-au reîntors la pasiuni pe care le-au abandonat timp de câteva decenii și creează adevărată artă, iar eu sunt foarte mândră să vorbesc despre ele și să le pomenesc acolo unde merg. Le port cu mine în gând peste tot, așa cum port la gât o zgardă refăcută de Florica Gancea-Chirilă, după un model vechi, de la bunica, drept amintire a locului din care provin.

– Ai mai coordonat și alte proiecte interesante, despre bisericile vechi din Sălaj și despre femeile care mai poartă chischineu…

– Fotografierea bisericilor de lemn și documentarea femeilor cu chischineu (regionalism pentru batic) sunt două proiecte la care am lucrat în ultimii ani. Am tot abandonat și reluat fotografierea bisericilor, din lipsa fondurilor, dar am reușit să le includ în proiectele mele sub altă formă: de doi ani, organizez tururi culturale în Țara Silvaniei, într-o colaborare cu prof. Mirel Matyas, prin care includem vizite la câteva dintre bisericile de lemn din zonă, unde discutăm despre pictură, simbolistică, arhitectură și spiritualitate.

Noaptea muzeelor la sate

– La ce mai lucrezi în prezent?

– Două proiecte la care țin, lucrând cu pasiune, sunt Noaptea Muzeelor la Sate și Școala de vară de la Castelul Teleki din Posmuș, un sat în care am revenit timp de câteva veri, începând prin a fotografia pereții decorați din casele localnicilor, proiect finalizat printr-o expoziție la Castelul din ­localitate.

Colaborez cu Noaptea Muzeelor la Sate (NMS) din primul an în care s-a lansat proiectul în mediul rural. Cu această ocazie, satul meu natal, Marin (Sălaj), a devenit și Stație pentru Noaptea Muzeelor la Sate, fapt care marchează localitatea ca punct important pe lista spațiilor culturale rurale din țară. Mă bucură faptul că, de la an la an, colaborarea mea cu Noaptea Muzeelor crește. Sunt entuziasmată pentru că anul acesta unim NMS cu programul de rezidențe artistice internaționale Made in Sat, pe care îl coordonez în Sălaj, și îl extindem pe malul Dunării, unde vom invita artiști români și internaționali să creeze, să documenteze și să colaboreze cu comunitățile de pescari români, dar și cu minoritatea cehă din Caraș-Severin.

– Ai participat la Bruxelles ca ambasadoare a României la FLIARA Project, pentru inovație în agricultură și mediul rural, susținând cauza femeilor de la sate. Ai fost înțeleasă? Realitățile românești sunt diferite de ale altora?

– Cred că oriunde în lume ne putem confrunta cu situații similare – lipsa de fonduri, resurse, parteneriate ș.a.m.d. Am schimbat păreri cu femei din alte țări, care lucrează pe proiecte de inovație rurală, și ce am găsit acolo, dar nu am găsit la noi, a fost deschiderea înspre dialog și noi viziuni. În toamna anului trecut, am avut ultima întâlnire în cadrul Conferinței de la Bruxelles, care a avut loc la „European Committee of the Regions” și la Parlamentul European. În intervenția mea, am ridicat problema inegalității de gen și a numărului mare de femicide din România, din anul trecut, sperând că, în timp, educația ne va oferi un viitor mai bun.

„Privim spre tradiții în mod visător”

– De curând, ai primit vestea că programul „Made in Sat” a fost acceptat în cea mai mare rețea mondială de rezidențe artistice, „ResArtis”. Ce înseamnă aceasta pentru tine, dar pentru satul Marin?

– Pentru satul Marin, în care se va desfășura proiectul vara aceasta, parteneriatul cu ResArtis reprezintă deschiderea înspre un public mai larg de artiști și creatori, din toate colțurile lumii, din care fiecare parte are de câștigat. Cred în puterea exemplului, a dialogului, a colaborării și a intersecției dintre culturi, de aceea încurajez artiștii care aplică să abordeze teme și practici interdisciplinare, și le stau la dispoziție pe toată perioada rezidenței, ca mediator local.

– Cum crezi că va evolua lumea satului românesc? Exis­tă speranță pentru continuitatea și conservarea tradițiilor?

– Cred că atunci când privim în urmă la tradiții, trebuie să înțelegem peisajul de ansambu, să avem capacitatea de a analiza critic, de a păstra din moștenirea noastră ceea ce este sănătos și de a repara ceea ce nu face bine. Pasiunea pentru folclor în România ne-a făcut să privim uneori înspre tradiții în mod visător, să nu privim dincolo de dimensiunea estetică. Cu cât am citit mai mult, cu atât am înțeles că în casele construite din lut și acoperite cu paie, dincolo de materialele ecologice, era sărăcie, familii cu mulți copii care încercau să supraviețuiască, fără igienă, fără acces la educație, căsătorind fete tinere, în speranța de a scăpa de sărăcie și forțați de presiunea comunității și a credințelor pe care le aveau. Pe această temă aș vrea să recomand o carte, un studiu excelent asupra vieții țăranilor din România – Ima­ginarul corpului uman, între cultura țărănească și cultura savantă (secolele XIX-XX) de prof. Constantin Bărbulescu. În ce mă privește, cred că, în prezent, factorii care ar trebui să se unească pentru a crea un spațiu de dezvoltare armonioasă în sate sunt: investiția în educație, sistemul de sănătate, investiția în proiecte de dezvoltare rurală și colaborarea între agenții culturali din România.