Reconstituire la fața locului
La mai bine de un an de când au fost furate de la Muzeul din Assen, Olanda, Coiful de la Coțofenești și două din cele trei brățări de aur au fost găsite și returnate României. La fel ca la data dispariției lor, am mers în Țările de Jos, pentru a reconstitui la fața locului jaful artefactelor dacice, ancheta poliției olandeze și procesul celor trei inculpați, acuzați că au furat comorile aduse din România. Dincolo de vestea entuziasmantă a descoperirii comorilor, rămân în aer multe întrebări care nu și-au găsit răspuns. Unde e ultima piesă, faimoasa „Brățară 13”? Sunt juste pedepsele cerute de procurori? Cine se află, de fapt, în spatele întregii operațiuni? Are cineva, în Olanda sau România, interesul să se afle adevărul până la capăt, sau toată lumea e mulțumită cu descoperirea artefactelor și cu pedepsele – modice – date celor trei complici?
Liniștea dinaintea furtunii

E trecut de miezul nopții, când barmanul blonziu de la sportsbar-ul de pe strada Nieuwe Huizen îmi face semn că și-a terminat tura și că putem coborî. Vocile ultimilor clienți, băieți veseli care jucaseră darts toată noaptea, se aud tot mai stins, înspre canalul ce leagă Assen-ul de mare. În câteva minute, o liniște plăcută, întru totul asortată cu decorul, se așterne peste elegantul oraș din nordul Olandei. „Fix așa a fost și în noaptea aia. Am fost ultimul care a tras obloanele în Centru, după care am luat-o, în treaba mea, spre casă. A doua zi, când am pornit spre muncă, toată lumea vuia: «Marele jaf de la Muzeu!»”.
Tânărul barman pornește spre casă, eu mă pregătesc să dau o tură prin centrul orașului. Am tras de timp până la închiderea pub-ului, tocmai ca să pot reconstitui cât mai bine atmosfera unei nopți obișnuite din Assen. De la gara modernă, „păzită” de statuia uriașă a unui câine, în 5 minute ajungi în piața ce găzduiește, în fiecare zi de miercuri, târgul faimoșilor producători locali de brânzeturi. Acolo se află și locul în care m-am cazat, City Hotel de Jonge, Judecătoria orașului și Drents Museum, clădirea jafului, cu cele două corpuri ale sale, legate printr-un spectaculos coridor subteran. Intrarea principală a muzeului n-ai cum s-o ratezi: a apărut în toate reportajele dedicate marelui jaf al aurului dacic, întâmplat în urmă cu un an.
Fac câteva fotografii, îmi întipăresc în minte împrejurimile și ocolesc grădina din spate, pentru a identifica ieșirea de urgență. Un mic canal e obstacolul natural în fața oricui i-ar trece prin cap să se strecoare în curtea muzeului. Dar gardul de pe marginea lui servește drept „podeț” ideal pentru un aventurier. Aici, pe străduța pe care mă aflu, aveau să-și lase mașina, pe 25 Ianuarie 2025, hoții care au dat marea lovitură de la Drents Museum. Era puțin înainte de ora 3:38 dimineața, când trei „umbre” au sărit gardul și s-au îndreptat, ajutați de lanterne frontale, spre accesul de urgență al clădirii…
Ronduri de noapte

Ca și acum, Assen-ul era și atunci, în Ianuarie 2025, complet adormit. „Oaspeții noștri erau deja de mult la culcare”, îmi spune recepționerul de la Hotel de Jonge, când află că vin din România. „Jurnalist sau detectiv?!”. Un singur martor ocular – o femeie din adăpostul pentru refugiați ucraineni, aflat peste drum, care ieșise să fumeze o țigară, avea să vadă mișcarea precipitată a lanternelor în curtea muzeului. N-a apucat să termine țigara că, după marea bubuitură, a văzut trei indivizi fugind spre mașina aflată în drum.
La ora 3:42 dimineața, cei doi polițiști care aveau arondat Centrul Assen-ului primesc o notificare: alarmă la Drents Museum! Până să pornească, hoții fugiseră. Toată operațiunea a durat mai puțin de 4 minute! La fața locului, ofițerii de poliție sunt întâmpinați de angajații de la Hotel de Jonge, care le confirmă că incidentul s-a petrecut la muzeu. Câțiva gură-cască, de la centrul de refugiați pentru ucraineni, sunt și ei în preajmă, iar un agent de securitate aduce prima probă: un video, cu Volkswagen-ul care tocmai se făcuse nevăzut. Între timp, pompierii aduc confirmarea pe care nimeni nu voia s-o audă: interiorul muzeului a fost vandalizat!

Zvonurile încep să trezească „rondurile de noapte” ale redacțiilor din Olanda. Mick van Wely, unul dintre cei mai importanți reporteri de investigație, află știrea în jur de ora 7 și o împărtășește imediat cu colaboratorul său apropiat, Arthur Brand, celebru detectiv, expert în infracțiuni din sfera artistică. „Wow! Trebuie să fie vorba despre van Gogh-ul de la Drents Museum!”, se gândește Arthur, care știe pe de rost „țintele” cele mai de preț din instituțiile de artă olandeze. Ipoteza stă în picioare până intră pe fir sursele din sistemul judiciar: „Am aflat, imediat, că era vorba despre piese din colecția dacică, aflate în expoziția curentă. Am fost surprinși să aflăm că astfel de piese au fost atât de ușor de furat, dar și de violența operațiunii. Ne-am gândit: dacă acesta e următorul nivel în furtul de artă, să pui explozibili puternici, ca să intri în muzee, atunci lumea culturală are o mare problemă. Nu ai cum să te aperi de așa ceva! Locul artei nu e în buncăre, arta trebuie să fie pe pereți, să circule în lume, să fie accesibilă publicului. Astea au fost primele noastre gânduri”, îmi mărturisește Mick. Cartea sa despre marile jafuri de artă din Olanda, recent lansată, cuprinde un consistent capitol despre furtul de la Drents Museum al Coifului de la Coțofenești și al celor trei brățări dacice. Am găsit-o expusă, la loc de cinste, în vitrina unei librării din centrul Assen-ului.
„O zi incredibil de neagră”

Alertat, la rândul său, jurnalistul Stefan Klomp, de la televiziunea locală RTE Drenthe a fugit la „locul faptei” împreună cu cameramanul său. „La fața locului, nu se vedea nimic. «Ce facem noi aici?». Apoi am văzut niște procurori intrând în clădire și am realizat că e ceva serios. Deja apăruseră zvonuri despre un furt. La conferință, am aflat despre Coif și despre brățările din aur și am înțeles că e vorba despre un dosar excepțional pentru Assen. Genul ăsta de știri sunt mereu legate de Amsterdam sau Rotterdam. Dintr-o dată, toată lumea era cu ochii pe Assen. Aveam de-a face cu unul dintre cele mai mari evenimente din istorie, în regiunea Drenthe”, îmi povestește Stefan Klomp a doua zi, în timp ce mă ghidează într-un tur prin jurul muzeului. Știe locul ca-n palmă: a bătut străzile astea zile în șir, în căutare de detalii care să facă lumină în cazul jafului. „Până să apară primii suspecți, am strâns toate reacțiile posibile. Au început arestările, am început să verificăm dacă cei vizați aveau antecedente, s-au dat publicității imaginile cu suspecții, au început să transpire primele probe, s-au găsit «sculele» cu care s-a dat spargerea, s-a găsit mașina pe care o folosiseră hoții. Multe informații oficiale, dar și o mulțime de zvonuri ce trebuiau verificate”. TVE Drenthe a fost în prim-planul știrilor despre dosarul „Coiful dacic”, iar aplicația de telefon care traducea automat știrile în limba română a făcut un trafic senzațional!

Odată cu primele știri, presiunea publică devine aproape palpabilă. Directorul Harry Tupan vorbise în fața presei despre „o zi incredibil de neagră” pentru muzeul pe care îl conducea și pentru Muzeul Național de Istorie a României. În 170 de ani, cât are muzeul din Assen, niciodată nu se întâmplase un astfel de incident. „Ce adăuga și mai mult interes era faptul că brățările și Coiful nu erau niște banale piese din aur, ci niște artefacte foarte importante pentru istoria României”, spune Stefan. Are perfectă dreptate: la București, unde liderii politici se pregăteau pentru o rundă crucială de alegeri, după anularea prezidențialelor din Decembrie 2024, scena publică a luat foc. Extremiștii n-au ratat ocazia de a puncta electoral pe seama dispariției unor bunuri „strămoșești”, în vreme ce puterea nu știa cum să scape de responsabilitate. Culmea politicianismului: Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie, de unde proveneau cele patru piese furate, e demis de ministresa Culturii înainte să demareze ancheta administrativă, care ar fi trebuit, eventual, să îl incrimineze! În schimb, peste omologul său din Assen nu s-a băgat niciun politician. Dimpotrivă: Harry Tupan a primit consiliere juridică și psihologică după șocul jafului, iar după ce s-a retras din funcție, a fost decorat de Casa Regală olandeză pentru serviciile aduse culturii.
Tezaurul dacic și „Rondul” lui Rembrand

Dincolo de impactul jafului la un muzeu de calibrul celui din Assen, unul dintre cele mai sigure din Europa, întrebarea esențială în Olanda era cât de importante sunt pentru România piesele furate. Claudia Marcu, jurnalistă de radio cu mare experiență, stabilită în Țările de Jos de 20 de ani, în prezent corespondentă la Amsterdam pentru Radio România Cultural, a avut un șoc triplu când a primit veștile de la Assen – „În primul rând, ca român, apoi ca om care văzuse expoziția și, în fine, ca jurnalist, corespondent în țara în care s-a întâmplat evenimentul”. Fusese prezentă la vernisajul de la Drents Museum și urmărise îndeaproape receptarea spectaculoasei expoziții de către publicul olandez. „Expoziția de la Assen a fost absolut senzațională! Ca jurnalist în străinătate, te bucuri de orice eveniment pozitiv legat de România, te bucuri când vezi interes pentru patrimoniul românesc. Am mers la Assen fără așteptări deosebite, cum merg la orice eveniment de acest gen, dar am fost impresionată de cum a fost organizată această expoziție, cu cât de mult respect a fost tratată istoria noastră. Într-o sală uriașă, gazdele au simulat muntele de la Sarmizegetusa! Multă eleganță, multă imaginație, atmosfera, lumina, totul era impecabil! S-au investit mulți bani, a fost o expoziție bine popularizată și foarte vizitată. Curatoarea expoziției, la primul ei contact cu cultura noastră, vorbea atât de frumos despre experiența ei!”, spune Claudia. După jaf a fost asaltată din primul moment, atât de presa de la noi, cât și de presa din țara sa adoptivă și de media internaționale. „Reacțiile au fost de empatie și de îngrijorare față de pierderea suferită de România. Când m-au sunat cei de aici să mă întrebe ce înseamnă jaful din Assen pentru noi, prima mea reacție a fost: «Pentru români e ca și cum Olanda ar fi pierdut capodopera «Rondul de noapte» al lui Rembrandt». Acum, toată lumea folosește această comparație și înțelege cât de mare era pierderea noastră”.
„Câinele-detectiv” de pe Pelikaanstraat

Vreme de mai bine de o săptămână, furtul Coifului de la Coțofenești și al celor trei brățări dacice a ținut prim-planul în ziarele, în jurnalele TV și în talk-show-urile din Țările de Jos. Discuțiilor inițiale, despre modul de acțiune al hoților, despre valoarea pieselor de patrimoniu și despre presiunea venită dinspre România pentru recuperarea de urgență a artefactelor le-au urmat, firesc, detaliile legate de anchetă, care pe surse, care oficiale. Dosarul de cercetare al echipei speciale de anchetă se îngroașă de la zi la zi. Pe cât de violent și de rapid au operat hoții la locul faptei, pe atât de neglijenți se dovedesc după ce dau lovitura. Stefan Klomp îmi face un tur al probelor-cheie. „Chiar aici, în canal au aruncat ciocanele, câțiva kilometri mai încolo au alimentat una dintre mașini, chiar vizavi de sediul poliției! Îți dai seama?! Cum puteau niște tipi atât de «limitați» să dea o lovitură atât de mare?”. E una dintre întrebările pe care le voi auzi, în mod repetat, în timpul anchetei mele din Olanda.
Încă din primul moment, norocul investigatorilor e colosal: în minutele de după jaf, până în ora 4 noaptea, o femeie de pe strada Pelikaan e trezită de lătratul câinelui, care simte mișcare în zonă. Buimacă de somn, femeia aude zgomotul capacului de la tomberonul din fața casei. A doua zi, verifică, de curiozitate, și găsește acolo o geantă suspectă. O cercetează, iar hainele dinăuntru corespund perfect cu cele purtate de hoți, din descrierea transmisă de poliție imediat după jaf. „Am bătut la 20 de porți până să aflu unde s-a găsit geanta. «Nu la mine!». «Nu la mine!». «Nu la mine, dar știu unde!». «La mine s-a găsit, dar vă rog să nu îmi dați numele în presă, mi-e frică de acei criminali periculoși»”, îmi descrie Stefan una dintre etapele investigațiilor lui.
Cei trei din Heerhugowaard

Poliția ia probe ADN de pe hainele din container și le confruntă cu baza de date a infractorilor. Probele duc spre doi suspecți cu antecedente penale: Bernhard Z., de 36 de ani, și Douglas W., de 39 de ani, din localitatea Heerhugowaard, aflată în nordul țării. După seria de pe geantă, se află de unde a fost cumpărată. În geantă se găsesc, de asemenea, urme de sticlă și de aur, identice cu cele din expoziție. Ciocanele și răngile „pescuite” din canal produc și ele dovezi esențiale. Reținuți imediat, pe 29 Ianuarie, primii doi suspecți refuză cu încăpățânare să colaboreze, în ciuda argumentelor solide care li se pun în față.
Din fericire, investigatorii își păstraseră un as în mânecă. Al treilea suspect, un tânăr de numai 20 de ani, e identificat drept cel care, cu două zile înainte de jaf, cumpărase „sculele de lucru” de la un magazin Praxis. Imagini cu o persoană „cool”, cu șapcă și ochelari, sunt publicate imediat pe site-ul Poliției. „Tipul de la Praxis” urma să aibă un rol-cheie în rezolvarea cazului. Deși lasă să se înțeleagă că nu-i poate da nicicum de urmă, echipa de investigație știa despre cine e vorba, urmărind tranzacții cu cardul care conduceau spre colaborarea cu suspecții deja arestați. E pusă la cale o operațiune cu agenți sub acoperire, care, pretinzând că lucrează pentru un colecționar din Orientul Mijlociu, îi oferă bani ca să spună unde sunt Coiful și brățările. Tânărul îl indică pe Douglas W. drept cap al operațiunii și recunoaște furtul. În cele din urmă, Jan B. din Heerhugowaard e și el arestat.
Picasso și Matisse, pe urmele aurului dacic

După ce mă conduce, cu toată răbdarea din lume, prin locurile legate de marele jaf de la Assen, jurnalistul Stefan Klomp fuge să monteze interviul pe care mi l-a solicitat: presa olandeză e foarte interesată de perspectiva românească asupra furtului de la Assen. Rămas singur, am o după-amiază întreagă să cercetez scena marelui jaf de la Drents Museum. Intru ca un vizitator oarecare, plătesc biletul de 17 euro și caut direct în spațiul expoziției temporare, unde fuseseră găzduite artefactele noastre de patrimoniu. Încă de la intrare, se simte atmosfera de mare muzeu. Vizitatori mulți, la orele după-amiezei, spațiu elegant, concept modern și, în ciuda scandalului legat de jaful din 2025, exponate de mare valoare: printre ele, „Sybille” de Picasso, „Nature mort avec livres” de Matisse, dar și un portret al Reginei Elisabeta a României, semnat de bunul său prieten, pictorul Christoffel Bisschop din Haga. Legătura cu România continuă să fie prezentă în Drents Museum și după jaful din ianuarie trecut…
Cu ziduri groase, istorice, muzeul dă, într-adevăr, senzația de buncăr. Trebuie să-l vizitezi ca să înțelegi șocul specialiștilor când au aflat că acest loc, unul dintre cele mai sigure din Europa, a putut fi spart de hoți! La finalul turei, trec prin magazinul de la parter: urme ale celebrei expoziții cu tezaurul dacic se găsesc și acum: albumul spectaculos al evenimentului, cărți poștale cu cele mai frumoase piese și mici podoabe-suvenir.
Proces „pe repede înainte”

Discuția pe care o am a doua zi, cu Mick van Wely, scoate la iveală informațiile cel mai greu accesibile din ancheta Poliției. Dezvăluirile sale ridică întrebări serioase, legate de interpretarea pe care autoritățile olandeze o dau jafului. „I-am întrebat pe cei care lucrează la caz dacă simțeau presiunea publică, și mi-au spus că nu. Eu nu cred: a fost o presiune internațională uriașă! Toată lumea se uita la noi, la olandezi, ca la niște naivi. Până la urmă, investigația a fost foarte reușită. Poate au ajuns prea târziu la locul faptei, dar ancheta ulterioară a fost bună. E drept, hoții au făcut o groază de greșeli. Cazul arată spectaculos din afară, dar, în realitate, autorii au fost niște kamikaze foarte proști”. „Cum puteau ști niște tipi atât de stupizi că artefactele din muzeu sunt atât de valoroase?”, se întreabă Mick. „Eu spun că au fost recrutați de cineva, dar Poliția insistă că nu are probe”.
Ca să pună mâna pe piesele furate, procurorii olandezi au reușit, într-un târziu, chiar înainte de începerea procesului propriu-zis, să-i facă pe doi dintre hoți să colaboreze: le-au oferit o înțelegere prin care, după returnarea Coifului și a celor două brățări, urmau să aibă parte de o reducere semnificativă a pedepsei și de un proces pe „repede înainte”. Zis și făcut! Procurorii au cerut pentru jefuitorii de aur pedepse de doar 3 ani și 8 luni, în vreme ce judecătorii nu s-au arătat deloc interesați de suspiciunile care planează în jurul eventualilor comanditari ai jafului. S-a mers pe varianta comodă: hoții au acționat pe cont propriu. Doar avocatul lui Bernhard Z., inculpatul care, pentru că nu a acceptat înțelegerea cu autoritățile, riscă 5,5 ani de închisoare, a vorbit la proces despre întâmplări și personaje ignorate de rechizitoriul final al Parchetului olandez.
„Conexiunea românească”, complet ignorată

„Am avut acces la toate rapoartele Poliției și acolo se vede că cineva se afla în muzeu, cu câteva zile înainte de furt, în timp ce expoziția era închisă! Întrebat de gardian ce caută acolo, a spus că a văzut că pe muzeu scrie «Dacia» și a crezut că e o companie auto acolo! După spargere, s-a dovedit că tipul era român, iar din cercetări a reieșit că era conectat cu cineva din Germania, lider al unei bande care fură artă prin toată Europa. Personal, am investigat în zona asta, dar n-am aflat mai multe”, spune Mick. „La câteva săptămâni după jaf, Poliția a făcut o razie într-o casă din orașul în care locuia unul dintre suspecți, iar acolo se găsea o româncă. Să fi fost o coincidență? Nu cred asta! Cred că e o conexiune românească în jaful de la Drents Museum, dar nu avem probe în acest moment”, adaugă Mick. Un alt aspect trecut cu vederea: „Unul dintre autori a transferat o sumă mare de bani în cont, în jur de 14.000 de euro, în acele zile. Sunt tranzacții cu sume importante în jurul autorilor jafului și nu e clar de unde proveneau acești bani. În ultimele trei săptămâni, au fost șase atacuri la școli, bănci și instituții legate de comunitatea evreiască în Olanda. Cei prinși de poliție erau tineri de 18-19 ani, recrutați pentru activități teroriste. E foarte ușor să faci asta pe rețelele sociale. Oricine putea să recruteze niște tipi din Olanda pentru o astfel de operațiune, dacă ea ar fi servit unor interese din România, în contextul alegerilor de acolo. Repet, Poliția a făcut treabă bună, a pus presiune pe suspecți, le-a publicat fotografiile înainte să înceapă procesul, ceva ce nu s-a mai întâmplat în Olanda. Nu știu dacă poliția a avut informații legate de cine e în spatele operațiunii sau a dorit doar să recupereze bunurile”, spune Mick van Wely. Olandezul pregătește deja o ediție actualizată a cărții sale, după descoperirea celor trei artefacte dacice și după finalizarea procesului.
Ancheta paralelă

În România, la mii de kilometri distanță de ancheta de la Assen, Ernest Oberlander-Târnoveanu, fostul director al Muzeului Național de Istorie a României, a stat ca pe ghimpi în ultimul an. „Eram convins că piesele vor fi găsite. În fiecare seară când mă culcam și în fiecare dimineață când mă trezeam mă gândeam că aceea e ziua când voi fi anunțat că piesele au fost descoperite”, îmi mărturisește specialistul. Vestea găsirii Coifului de la Coțofenești și a două dintre brățări a primit-o de la una dintre „sursele” din Țările de Jos. „Jurnaliștii din Olanda au fost extrem de empatici și m-au ținut la curent cu fiecare pas al anchetei. Împreună cu fostul meu colaborator din «Dosarul Aurului Dacic», domnul procuror Augustin Lazăr, am încercat să facem o anchetă paralelă, pe baza informațiilor din Olanda. Am reușit să reconstituim jaful în cele mai fine detalii, până și la reacțiile psihice ale celor trei hoți! Am descoperit scene foarte caraghioase: ciocanul a rămas înfipt în vitrina cu coiful, iar când s-a tras de el a venit jos cu geam cu tot. Geamul ăla are 100 de kilograme, dacă cădea peste hoț nu era bine! Același hoț a crezut că coiful e mult mai greu decât în realitate, iar când l-a smuls, coiful a zburat. Dacă sistemul de ceață artificială ar fi funcționat bine, n-ar mai fi găsit piesa pe jos…”.

„Tot timpul am încercat să înțelegem unde s-a rupt «firul». Expoziția a fost organizată într-o clădire care e ca un buncăr. M-a interesat versiunea neortodoxă a hoților, care au folosit explozibil, fapt la care nu s-a gândit nici cel mai mare asigurător din lume, cel care garantase pentru piesele de acolo. Scenariul jafului e extrem de elaborat și nu cred că a fost accesibil unor pungași de rând. Ei au trecut pe lângă niște piese care conțineau mult mai mult aur decât ce au luat! Sabia de la Perșinari are 2,5 kilograme, dacă voiai să valorifici aurul mergeai la ea. Au trecut pe lângă sabie și au vizat direct coifurile de la Coțofenești și Cucuteni-Băiceni, respectiv brățările. În plus, vitrinele atacate nu erau învecinate”, spune fostul director al Muzeului de Istorie.
La procesul desfășurat zilele trecute la Assen, Ernest Oberlander a transmis, prin intermediul noului director de la Drents Museum, o scrisoare către instanța de judecată. Punctul său de vedere a fost refuzat, cu cinism, de judecători. „Făptașii au drepturi mai mari decât victimele”, spune el. Bucuros că mare parte din bunuri au fost recuperate, Ernest Oberlander insistă, totuși, că adevărul nu s-a aflat până la capăt. „Bazat pe informațiile pe care le am, consider că a fost un furt la comandă. Acum, după proces, nu știm nici măcar unde s-au aflat artefactele și cum s-a dat de ele!”.
„Coincidențe bizare”

Cu gândirea sa precisă, clară și calculată, fostul procuror general Augustin Lazăr încearcă să facă lumină în privința marii întrebări: mobilul jafului. „O ipoteză este că, fascinați de piesele de la muzeu, cei trei au hotărât spargerea, dispuși «să-și pună pielea la saramură» ca să le aibă. Există și ipoteza unui furt comandat, iar comanda putea să vină din diverse zone. Cel mai puțin probabil e ca un colecționar să fi plătit pentru astfel de bunuri, care urmau să fie date în urmărire prin Interpol. Cine și-ar băga banii într-o afacere atât de periculoasă?!”.
În fine, fostul procuror vehiculează și o idee pe care, mai mult șoptit, am auzit-o la majoritatea celor cu care am discutat zilele acestea: „Ne putem gândi și la o ipoteză legată de o operațiune tipică războiului hibrid, în care suntem implicați de mai multă vreme. E o tehnică de a comanda acțiuni care să tulbure societatea, mai ales în momente de criză. Premierului britanic i s-a aruncat, recent, un cocktail Molotov pe reședință! Cine a executat acțiunea? Niște oarecare, plătiți de agenți ai războiului hibrid. În Franța, un grup de infractori a furat bijuteriile imperiale ale Franței, de la Luvru. Imediat după furt, a început atacul politic la președintele Emmanuel Macron: «Dacă nu e în stare să păzească niște muzee, cum să poată avea grijă de țară?». Ei bine, la noi, era campanie electorală, când s-a întâmplat jaful… Colegii olandezi spun că nu se confirmă nicio comandă, că nu au probe în acest sens. Evident, o informație e importantă în măsura în care o transformi în probă. Dar rămâne acest mare semn de întrebare: ce i-a mânat în luptă pe cei trei, astfel încât să arunce în aer un buncăr? Nu există nicio rațiune ca un colecționar normal să își bage un «mort» în colecție și să riște să piardă totul. Orice raționament pare hilar în acest caz, singurul serios ar fi acela de a produce o mare tulburare, ca cea pe care a trăit-o România după acest jaf. Asta sigur le-a reușit hoților! Dar, până nu avem toate probele motivației, există ceea ce în literatura de specialitate se numește «coincidență bizară»”, e concluzia lui Augustin Lazăr, la capătul „anchetei paralele” pe care a întreprins-o alături de Ernest Oberlander.
*
Coiful de la Coțofenești și două din cele trei brățări dacice din aur s-au întors în România, la Muzeul Național de Istorie, unde au fost văzute de un număr-record de vizitatori. Sentința în procesul de la Assen a rămas în pronunțare pentru Iunie. A treia brățară n-a fost găsită. Unde se află e doar una dintre întrebările la care procesul de la Assen n-a venit cu un răspuns. Câtă vreme ele nu vor fi lămurite, un nou astfel de caz poate apărea oricând.