Am avut două bunici dinspre mamă: Ioana și Floarea. Și, desigur, doi bunici: Ion și Ilie. Mama fusese înfiată de familia Curelea, așa că am crescut în brațele lor, numindu-i „tata Ilie” și „mama Torica”. Din când în când, în ajun de Crăciun sau de Paști, bunicul adoptiv punea boii la car și plecam să-i vedem pe bunicii adevărați. Acolo afla mama Torica, diverse leacuri pentru bolile copilăriei. Era isteață, bună la suflet și, când era nevoie, era gata să-și dedice tot timpul însănătoșirii noastre, a mea și a surorii mele, cu ceaiuri și tincturi. Îmi amintesc de câteva dintre acestea. Primul gând mă duce la ceaiul de ceapă și nucă. Se cresta și se punea ceapa cu foi cu tot, iar nuca se crăpa, să intre apa la sâmburi, și așa se lăsau la fiert. Pentru îndulcire se adăuga miere, niciodată zahăr. Când ajungeai să bei această licoare, țineai picioarele într-un lighean cu saramură, pe care o împrospăta mereu cu apă fierbinte de pe plită. În acest timp, tăia cartofi în rondele, bătea foi de varză pe care le amesteca cu rondelele umede, apoi le punea pe o cârpă și ne lega cu ele la gât. Ne băga sub plapumă, și cum transpiram, ne schimba de cămășuțe. Ajungea să ne schimbe de două-trei ori, până dimineața. În funcție de gravitatea bolii, urmam tratamentul trei-patru zile. În caz că se iveau complicații, cum ar fi înroșirea în gât, ne ungea cu tinctură de iod pe amigdale. Dacă, totuși, ne cuprindea febra din nou, o metodă mai simplă era împachetarea într-un cearșaf muiat în țuică tare. Ăstimp, ne dădea să mâncăm ciorbă caldă de găină și ne ținea până când, din cauza căldurii trupului nostru, pânza se usca. Aveam un merit și noi, copiii, la strâns ceai. Plecam toamna pe Pușcașu, unde erau poienițe cu măceșe și păducel. Aveam porumb peste tot, și pe deal, și-n luncă. Mătasea de porumb era ca o vrajă a rinichilor. Păstrată în pungi de hârtie, luate de nea Ionică, de la magazinul sătesc, mătasea era ferită de mucegai. Era adunată de pe știuleți sau de pe drugi și vindeca orice afecțiune renală. O altă „învățătoare” în ale ceaiurilor era Lenuța de la Vladimir. Se întâlneau la clacă, toamna, când venea la curățat de porumb. Atunci afla mama multe gorjenisme medicale: cartofi pentru durerea de cap, urzică pentru spălatul părului și câte altele. Din urzică uscată la rece și sos de roșii ne făcea mama tocană de porc sau de vițel. După tratamentul cu ceaiuri și după o masă cu carne, eram sănătoși din nou! A doua zi, puteam ieși la joacă sau plecam în pădure cu caprele. Doamne, ce fericire, când mi se aprind în minte amintiri dintr-o copilărie pierdută, odată cu pădurea și viile Gorjului!
