În plină desfășurare la București a unui important format de securitate, B9, la care participă, printre alții, președinții Poloniei, Ucrainei și Finlandei, țări puternice pe flancul estic al NATO, România caută în continuare o soluție pentru propria sa criză. Președintele Nicușor Dan promite că lucrurile se vor rezolva relativ rapid și în sensul atât de drag lui, „pro-occidental”, un concept pe care a binevoit să îl explice după ce toată lumea s-a întrebat, vreme de câteva săptămâni, despre dispariția din convorbirile sale publice a termenului consacrat – „pro-european”. Consultările formale pentru închegarea unui nou guvern încep lunea viitoare, iar datele sunt destul de clare: cei de la PSD, care au provocat criza politică cu doar câteva luni înainte ca rotativa cu PNL să le dea postul de premier, n-au niciun chef să preia conducerea țării. Nu e ca și cum problemele mari (deficit uriaș, condiții împovărătoare pentru împrumuturi, obligativitatea unor reforme pentru accesarea miliardelor de euro din PNRR etc.) au dispărut, odată cu moțiunea împotriva lui Ilie Bolojan! A dispărut doar Bolojan, iar disperarea PSD-ului și a președintelui Nicușor Dan, care pare să fie obsedat de mulțumirea cu orice preț a PSD-ului, nu e doar să găsească o majoritate în Parlament, ci să găsească și un „cal de bătaie” care să își asume riscul personal și politic al măsurilor dure care vor urma. După ce teza stabilității nu a reușit să rupă (încă) dezertori din PNL și USR, a apărut o nouă temă, și ea binecunoscută publicului, aceea a unui guvern sau măcar a unui premier tehnocrat.
România a mai avut guverne tehnocrate. Chiar primele vehiculări ale de-acum celebrului Călin Georgescu ca soluție magică pentru România au apărut în perioade de criză, în care se căuta, asiduu, prin cotloanele sistemului, un tehnocrat. După cel din urmă guvern tehnocrat, condus de Dacian Cioloș, PSD-ul lui Liviu Dragnea, care a blocat sistematic orice „derapaje” reformiste prin oamenii din eșalonul doi infiltrați prin ministere și instituțiile centrale, a câștigat mai bine de 40% din voturi! E, de altfel, modul tipic prin care PSD înțelege responsabilitatea politică: se dă în spate la greu, le dă la gioale celor care încearcă ceva – premierul Cioloș a ieșit absolut șifonat după guvernare – și scoate capul doar după ce crizele au trecut, decontate de alții. Asta se caută și acum – un personaj de sacrificiu, care să poată fi manipulat din umbră și care să poată fi eliminat oricând. În sinea lor, PSD-iștii la asta se așteptau și de la Ilie Bolojan. Nu a mers! De aici furia și urgența aruncate în joc pentru demiterea sa. Dacă stilul de a conduce și rigiditatea cu care lua deciziile au fost problema, iar restul, așa cum susține PSD, a fost în regulă (de unde insistența pentru o nouă majoritate identică, doar că fără Ilie Bolojan!) atunci, șeful PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit să se ceară primul pentru fotoliul de la Palatul Victoria. Faptul că președintele Nicușor Dan, cu logica sa de olimpic internațional la matematică, se face că nu vede asta, ba mai și relativizează vina pentru situația în care ne aflăm, îl face complice la planul PSD, care riscă să ducă țara în prăpastie. Nu e normal să faci mizerie zeci de ani și să aștepți să strângă tot timpul alții după tine! Dacă a fost capabil să facă o majoritate confortabilă în Parlament, ca să dea jos un guvern din care făcea parte, Sorin Grindeanu ar trebui să fie obligat să guverneze și să dea adevărata măsură a calităților sale. Suntem (încă) o democrație, să facă bine să guverneze cei aleși de oameni să o facă, și nu tot felul de eminențe cenușii, apărute de nicăieri, în spatele și pe spatele cărora să trăiască pe picior mare cei care au dus România în situația socială și bugetară de azi.
