• Am intrat într-o școală de la țară, într-o comună prin care am avut drum întâmplător. Programul zilei se încheiase, dar am găsit-o în biroul său pe Rafila Vesa, directoarea Școlii Gimnaziale „Lazăr Tâmpa” din Almaș, județul Arad. De la domnia-sa am aflat că bucuriile n-au dispărut de tot din școlile românești și că, atunci când cuantifici binele, el se-nmulțește, iar relele sunt mai ușor de dus •

180 de ani de învățământ

– Doamna directoare, prezentați-ne, în câteva cuvinte, cartea de vizită a școlii pe care o conduceți!

– Școala noastră, ca instituție, datează din anul 1747 și funcționează, încă de atunci, în același corp de clădiri. Sigur, au fost renovate și reabilitate, în timp, dar e loc de mai bine. Cu toate acestea, școala dispune de un laborator informatizat, dotat cu o rețea de 19 calculatoare, de un laborator de fizică-chimie, unul de biologie, unul de religie, o sală de clasă amenajată pentru orele de sport, nouă săli de clasă, un teren de handbal și o minibibliotecă. În toate sălile de clasă există conexiune la internet de tip wi-fi. Avem 220 de elevi, pre­șco­lari și școlari. Avem norocul să avem un colectiv de profesori majoritar localnici, ceea ce ne ajută foarte mult, pentru că ei cunosc foarte bine cultura și mentalitatea oamenilor locului. De aceea, multe din proiectele educaționale sunt pliate exact pe dorințele comunității, asta însemnând, concret, oină, dansuri populare și cor.

„Copiii noștri nu migrează spre oraș”

– Deși am ajuns întâmplător la dumneavoastră, am auzit că „suflați” premiile multor școli de la oraș, în multe dintre concursurile la care elevii școlii din Almaș participă.

– Din fericire pentru noi, da, cam așa se întâmplă. Noi nu avem nici programul „Masă sănătoasă”, nici abandon școlar, pentru că în comuna noastră nu avem comunități vulnerabile, avem, în schimb, premii și premianți.

Prin programele Erasmus și E-twinning am dezvoltat foarte mult școala pe relația internațională. Copiii noștri au vizitat o grămadă de țări, au zburat într-acolo cu avionul. Cei mai buni 12 elevi, conform mediilor de la sfârșitul anului, merg în „Tabăra premianților”, drept răsplată, printr-un proiect susținut financiar de Consiliul Local și Primăria Comunei Almaș. Tabăra e în Grecia, pentru că ne-am dorit să le oferim copiilor o experiență inedită. Datorită acestei tabere, nivelul mediilor a crescut de la an la an, anul trecut 9,85 fiind ultima medie de acces în această tabără.

Am aplicat pentru activități remediale la Fundația Alber din București, asta însemnând că elevii din clasa a treia până la a opta fac cinci ore de meditații săptămânal, gratuite, din Octombrie până în Iunie. Sunt 26 de copii cu dificultăți de învățare și probleme în familie, iar aceste meditații îi ajută să aibă rezultate mai bune la accesul în liceu. Și elevii, și dascălii care îi ajută primesc o masă, iar dascălii sunt remunerați pentru ceea ce fac. Anul acesta, e prima serie care va termina aceste cursuri remediale și vom vedea rezultatele în curând.

Cu ajutorul aceleiași fundații, am amenajat o clasă în aer liber pentru diverse activități, avem o seră, unde copiii văd cum cresc plantele: ei le-au semănat, ei le îngrijesc. Avem două complexe de joacă pentru copii mici și aparate de gimnastică pentru cei mari.

În cadrul unui alt proiect internațional, anul acesta au venit în schimb de experiență la noi patru profesoare din Turcia, iar de la noi, au fost plecate cadre didactice în Polonia. Mergem în formare în Grecia, am fost în Malta, în Portugalia, în Spania și Croația, prin proiecte Erasmus, gândite și scrise de noi.

În 2025, am avut formarea pe STEM, un concept relativ nou în România, care îi ajută pe copii să înțeleagă conceptele abstracte prin experimentare, joacă, investigare și analiză directă. Cu una din lucrările realizate de un copil de clasa a cincea, în cadrul acestui proiect, ne-am prezentat la Arad și ne-am calificat la olimpiada pe țară.

De asemenea, în vacanță, ne continuăm proiectele Erasmus prin Școala de vară, la care participă nu doar copiii din comună, ci și cei veniți aici, în vacanță, la bunici. Este cea mai de impact diseminare a acestui proiect, pentru că avem activități diverse, foarte atractive pentru copii.

– Cum de nu s-a pus problema să fiți desființați, cum s-a întâmplat cu alte școli de la țară?

– Copiii noștri nu migrează spre oraș, ba chiar sunt părinți din alte comune care-și aduc copiii la noi. Avem un colectiv de cadre didactice stabil, avem dascăli buni. Avem echipă de dansuri populare și foarte buni profesori de muzică. La o singură oră de muzică pe săptămână, când am participat la un concurs de muzică bizantină, le-am „suflat” premiul cel mare elevilor de la Școala Ortodoxă din Arad, cu toate că ai noștri sunt, majoritatea, neoprotestanți, inclusiv dirijoarea. La fel, la Olimpiada Corală, desfășurată la Reșița în 2025, am luat locul I pe regiune, în fața unor școli vocaționale.

„La noi, telefoanele mobile sunt interzise”

– Aveți cazuri de „bullying” în școală, probleme de disciplină?

– Școala noastră e recunoscută în zonă ca o școală cu reguli stricte, nu ne jucăm. La noi, telefoanele mobile sunt interzise dintotdeauna, elevii le aduc doar atunci când li se cere. Copiii sunt preluați dimineața de microbuz și lăsați, la prânz, în aceeași stație, iar microbuzul e însoțit mereu de un profesor, iar în timpul orelor de curs nu ies din curtea școlii. Eu am venit pe un teren bine pregătit, mi-a fost mai ușor să preiau toate astea și să le aplic mai departe. Catalogul electronic ne e de ajutor, pentru că părinții primesc notificare acasă, în timp real, despre absențe sau note, nu au cum să nu știe dacă copilul e corigent sau repetent, deși nu prea e cazul. Da, bullying există, a existat întotdeauna, doar că nu s-a numit așa, dar nu avem cazuri grave.

– Cât se pierde, prin funcție, din profesia de bază a unui dascăl?

– Clar, profesia trece pe planul doi când trebuie să manageriezi o instituție, pentru că nu le poți face bine pe toate. Mie îmi place munca cu copiii, asta m-a trecut prin viață și m-a ajutat să depășesc momentele grele. Copiii te duc din lumea ta în lumea lor și așa, solicitându-te, uiți ce te doare. Nu mi-am dorit să fiu director, eram inspector ARACIP, metodist la învățători pe județul Arad și responsabil de cerc pedagogic. Directoare era fosta mea colegă de clasă, cu care am avut și am o relație foarte bună, dar care s-a retras, din motive medicale. Colegii mi-au propus mie să preiau funcția, soțul mi-a spus că mă sprijină, așa că am acceptat, în ideea de a face pentru toată școala ceea ce reușisem să fac pentru clasa mea. Am legătură permanentă cu copiii, cu profesorii, dacă lipsesc o lună din școală, nu se simte. Sunt 23 de cadre didactice în școală, oameni pe care i-am valorizat și cărora le-am arătat încredere permanent. I-am împins să coordoneze proiecte, au văzut ce înseamnă asta, ce înseamnă să te bazezi că face cineva ceva și nu trebuie să faci tu în locul lui. Așa i-am câștigat, și căutând mereu modalități de a-i recompensa.

„A fi dascăl sau preot nu e meserie, ci e vocație”

– Care credeți că sunt problemele reale ale învățământului românesc?

– Cea mai importantă problemă e resursa umană. Din punctul meu de vedere, a fi dascăl sau preot nu e meserie, ci e vocație, e misiune, și cred cu adevărat că omul sfințește locul. Cine lucrează din pasiune lucrează și pe bani mulți, și pe bani puțini, cine lucrează doar pe bani e clar că n-are vocație. După cum funcționează sistemul de învățământ azi, pentru mulți dascăli, titularizarea înseamnă că sunt aranjați până la pensie. E bun acest confort, dar, pe de altă parte, îi plafonează. Ar fi bună o mică rotație, ceva evaluări periodice sau termeni de comparație, ar fi altfel motivați.

Sunt mulți factori care influențează procesul de învățământ. Pentru unii, progres e să-l faci pe copil să vină la școală. Sunt mulți copii care lucrează ca să-și întrețină familia, dacă le vezi palmele, plângi. Lucrurile se văd într-un fel de sus, și altfel când dai cu capul de ele.