Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Remedii pentru îngrijirea rinichilor

Aceste organe-filtru sunt foarte im­portante pentru sănătatea noas­tră, de­oa­rece elimină din sânge substanțele to­xice prin urină •

1. Beți suficientă apă

Foto: Shutterstock – 3

Pe parcursul zilei, se recomandă să consumăm 2-3 litri de apă plată, sucuri foarte diluate sau ceaiuri de fructe. Acest lucru ajută rinichii să elimine rapid substanțele nocive și să pre­vină formarea calculilor re­nali. Printre lichidele contrain­dicate se numără cafeaua, ceaiul negru, alcoolul, sucurile și li­monadele cu mult zahăr, precum și băuturile energizante. Toate acestea irită rinichii și reduc buna funcționare a acestor orga­ne vitale.

2. Alimente diuretice

Unele dintre comorile noastre din bu­cătărie, pre­cum sparan­ghe­lul, căpșu­ni­le, perele, orezul, avoca­do, roșiile, carto­fii și pra­zul, susțin func­ția rini­chilor și au efect diuretic. Ceaiul verde și cea­iul de urzică ajută de ase­­menea la elimi­na­rea apei. De folos este și o ușoară creș­tere a con­sumului total de li­chi­de.   

3. Alimente cu efect antibacterian

Unele alimente – cum ar fi muștarul, usturoiul, pra­zul, ceapa, hreanul, ridichile, merișoarele, afinele, scor­țișoara și mierea – conțin substanțe cu efect anti­bac­terian și pot contribui la protejarea rini­chilor îm­potriva infla­ma­țiilor. În scop pre­ven­tiv, aceste alimente ar trebui să se re­gă­seas­că constant în alimentația zilnică. Un ajutor su­pli­mentar îl oferă și mirodeniile cu proprietăți antibac­teriene. Prin­tre acestea se numără, de exem­plu, cimbrul, oregano, salvia, mușețelul, ghim­birul, lemnul-dulce și ceaiul verde. Aces­tea pot fi folosite ca mirodenii sau sub formă de ceai, contribuind, la rândul lor, la menținerea sănătății rinichilor.

4. Schimbați-vă de hainele umede

Persoanele care fac mult sport poar­tă adesea haine ude de trans­pi­rație. Acest lucru este deosebit de dăunător mai ales în zona rinichilor, deoarece umezeala poate răci puter­nic această regiune, favorizând infla­marea rinichilor și a pelvisului renal. Așadar, după ce facem sport, trebuie să schimbăm rapid hainele umede cu unele uscate.   

5. Evitați excesul de factori iritanți

Rinichii noștri nu agreează cafeaua, cea­iul negru, alcoolul și condimentele pi­cante. Aces­tea fac parte din categoria produ­selor care irită căile uri­nare, putând favoriza o inflamație re­nală. Și alimentele care sporesc nivelul de aciditate a urinei ar tre­bui consumate cu moderație. Printre acestea se numără carnea, produsele lactate și citricele. De preferat este să consumăm alimente cu efect alcalinizant.

6. Ceai pentru rinichi

Se toarnă 500 ml apă fier­binte peste 1 linguriță de frunze uscate de urzică, 1 linguriță de rădăcină de păpădie mărunțită și 1 linguriță de cimbru uscat. Se lasă 10 minute la infuzat, apoi se strecoară. Ceaiul se bea cu înghițituri mici, de 2 ori pe zi, dar nu mai mult de 6 săptă­mâni conse­cutiv.

7. Ajutor în caz de pietre la rinichi

Băile fierbinți și com­pre­sele cal­de stimulează circulația și au efect antispastic. Drept urma­re, cor­pul se relaxează, ceea ce ajută adesea la eli­mina­rea spon­tană a cal­culilor re­nali. În plus, se ad­mi­nis­trează zil­nic 1 linguriță de suc de bu­­­suioc.

8. Mai puțină sare în mâncare

O alimentație săracă în sare ajută la menajarea rinichilor. Când ne preparăm mâncarea, putem completa sau înlocui sarea cu plan­te aromatice și condimente. Se recomandă prudență mai ales în cazul pro­duselor semipreparate și al con­servelor, deoarece aces­tea conțin mari can­tități de sare, folosită ca potențator de aromă.

9. Alimentație săracă în proteine

Persoanelor care suferă frecvent de inflamații ale rinichilor și ale pelvisului renal li se recomandă o dietă cât mai săracă în pro­teine. Aceasta înseamnă că baza alimentației zilnice ar trebui să constea, în proporție de 70-80%, din legume și o cantitate mică de fructe. Restul poate fi completat cu produse de origine animală și alte alimente bogate în proteine. Totuși, renunțarea completă la proteine este dăunătoare, deoarece organismul nostru nu este capabil să le producă singur.

Remedii din plante pentru bolile renale

Au un efect foarte puternic atât pro­filactic, cât şi cu­rativ, în bolile reno-uri­nare, atunci când sunt prepa­rate sub for­­ma extractelor lichide. Ad­mi­nis­trate pe stomacul gol, pe lângă faptul că mă­resc diureza, ajung să-şi exercite acţiu­nea terapeu­tică la nivelul aparatului uri­nar la scurt timp după administrare.

* Infuzia fierbinte de mă­ghiran – se pre­pară ast­fel: se opăresc două lin­guri de mă­ghiran mărun­ţit cu o ca­nă de apă clo­cotită, după care se acoperă şi se lasă să stea 15-25 de minute. Se filtrează infu­zia astfel ob­ţinută, după care se bea cât mai fier­binte, eventual în­dulcită cu mie­­re. Se bea, mai ales în zilele frigu­roase, de că­­tre per­soanele cu rinichi sen­­sibili, pen­tru prevenirea îmbolnă­virii.

Mod de administrare: ca trata­ment, se beau zilnic 3-4 căni, pen­tru vin­de­carea rapidă a infecţiilor renale şi uri­nare, care se agravează la frig, sau pen­tru a favo­riza eli­minarea rapidă a cal­culilor blocaţi pe traiectul urinar.

* Un ceai complex – se prepară din 2 lin­gu­riţe de iarbă de me­rişor, 2 linguriţe de iar­bă de peliniţă ma­ritimă, 2 lin­guriţe de frunze de mes­teacăn, 1 lin­guriţă de muşeţel. Acest amestec de plante se lasă să stea în jumătate de litru de apă călduţă, de sea­ra pâ­nă dimi­neaţa, când se filtrea­ză; ma­­ceratul se lasă deo­par­te, iar plan­ta ră­masă după filtrare se opă­reşte cu încă ju­mă­tate de litru de apă clo­cotită şi se lasă să se ră­ceas­că, până ajunge la tem­pe­ra­tura camerei; se fil­trează in­fu­zia ast­fel ob­ţinută şi se com­bină cu mace­ra­tul pus deoparte an­terior, obţinân­du-se cca un litru de preparat.

Mod de administrare: doza zil­nică este de trei-patru căni (750 ml – 1000 ml) pe zi, în cure de două-pa­tru săptă­mâni. Se reco­mandă mai ales în tratarea litiazei re­nale (pietre la ri­nichi), fi­ind eficient în cazul calcu­lilor formaţi din uraţi, fos­faţi şi oxalaţi. Este re­co­mandat de ase­menea în infecţiile renale şi în cis­titele cronice şi ca ad­ju­vant în tra­tarea cancerului re­nal. Ame­liorări sem­nifi­ca­tive au fost sem­nalate şi în cazul folosirii aces­tui ames­tec pentru tratarea glome­ru­lopatiilor cu mecanism imun.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.