
– Luna sărbătorilor de iarnă începe cu tensiunea încă existentă între Marte și Uranus. În relațiile de prietenie, mai ales dacă aveți și un parteneriat de afaceri, pot interveni evenimente neașteptate sau chiar rupturi. Din fericire, tensiunea se diminuează după primele două-trei zile ale lunii. Jupiter părăsește Săgetătorul după un an de zile în care i-a protejat pe nativii acestei zodii, intrând pe 3 în Capricorn. Această combinație ne face să fim generoși, dar chibzuiți și realiști cu privire la resursele noastre materiale. Cel mai important eveniment al lunii este eclipsa de Soare, care se petrece tot în semnul Capricornului, pe data de 26. Cumva, repetarea eclipsei la 4 grade în Capricorn ne obligă să ne uităm înapoi la ultimii 19 ani la realizările, dar și defectele pe care ni le putem depista acum ușor. Aspectele preponderent pozitive ale acestei eclipse guvernată de Saturn și de Venus și activând steaua fixă norocoasă Polis, ne ajută să găsim soluții originale, dar de bun simț, pentru problemele noastre concrete –
BERBEC
Putere și determinare

După o perioadă de dezenergizare provocată de toamnă, simțiți din nou forța necesară pentru a pune lucruri în mișcare. Nu e vorba atât de mult de a face una-alta, ci de a vă verifica puterea și determinarea interioară. Responsabil este șeful dvs. Marte, care cutreieră semnul Scorpionului și a cărui energie poate fi fructificată cel mai cu folos către mijlocul lunii. Mulți dintre dvs. își vor dori să petreacă sărbătorile peste mări și țări. Dacă puteți pleca la drum, primele două zile ale lunii ar fi perfect, dacă nu, mai aveți un interval oportun, respectiv 11-19.
BANI: În primele trei zile ale lunii nu v-am sfătui să faceți niciun fel de mișcări cu banii, pentru că pot interveni situații neprevăzute, care să vă dea socotelile peste cap. Evitați afacerile cu prietenii.
CARIERĂ: Încă din 3 începând, mulți dintre dvs. vor putea constata cu uimire că nu au tras din greu degeaba. Calitatea muncii dvs. și seriozitatea cu care v-ați implicat încep să fie recunoscute tot mai mult.
DRAGOSTE: Unii dintre dvs. trag la începutul lunii ponoasele în urma unei indiscreții. Alții încep să cocheteze cu cineva aflat într-o poziție socială sau profesională înaltă.
SĂNĂTATE: Circulația periferică la nivelul labelor picioarelor se mai îmbunătățește la mijlocul lunii, dar către finele anului se lenevește la loc.
TAUR
Preocupați de mersul lumii

Numeroasele planete care se adună în Capricorn, Venus, Jupiter (din 3), Soarele (din 22), Mercur (din 29), se adaugă lui Saturn și lui Pluton, care mai au de stat mult și bine în această zodie. Și ca și când n-ar fi suficient de populată zodia, ghiciți unde se întâmplă ultima eclipsă a anului? Veți fi deosebit de preocupați de felul în care sunteți văzuți de ceilalți. Sunteți o zodie pragmatică, însă aceste planete și această eclipsă, plus Uranus în semnul dvs., vă fac să fiți mai preocupați ca oricând de a înțelege mersul lumii. Unii se pot decide să-și continue studiile, posibil în străinătate. Sau să fie preocupați de chestiuni legate de credință sau filozofie. În aceste căutări, vă pot fi de folos prieteni sau rude din străinătate.
BANI: Chiar dacă va trebui să vă străduiți mai mult ca în anul în care Jupiter v-a umplut conturile, decembrie rămâne totuși o lună productivă în privința activităților comerciale, mai puțin pe 20 și 21.
CARIERĂ: Probabil că nu veți face un salt spectaculos pe sfârșit de an, însă faptul că șefii personalizează relația cu dvs. în perioada sărbătorilor dovedește faptul că vă apreciază.
DRAGOSTE: Dacă vă încontrați cu partenerul până pe 3, riscați ca acesta să vi se urce în cap.
SĂNĂTATE: În intervalul 10-20, pot apărea palpitații, iar umerii și coapsele nu trebuie suprasolicitate.
GEMENI
Investiții inspirate

În decembrie, planeta dvs. guvernatoare trece prin nu mai puțin de trei semne. Până pe 9, prin Scorpion, unde vă ascute simțul comercial, dar și fascinația față de ezoteric, între 10 și 29 prin Săgetător, perioadă mai potrivită pentru a asculta decât de a vorbi și din 29, intră în Capricorn, unde vă îndeamnă să vă faceți un bilanț lucid privitor la motivațiile dvs. profunde. În decembrie, Luna plină se întâmplă în zodia dvs., pe 12, zi în care vă puteți simți indeciși, agitați, stări care se risipesc însă dacă petreceți ziua în cercul familiei sau ieșiți cu un grup mai mare.
BANI: Dacă veți sta să analizați felul în care ați lucrat cu investițiile și economiile dvs. pe parcursul ultimului an, veți putea depista multe situații favorabile și atrage parteneri de afaceri pricepuți.
CARIERĂ: În cea de-a doua săptămână a lunii, vă va deveni mai clar ce anume puteți face împreună cu echipa dvs. pentru a atrage aprobarea șefilor.
DRAGOSTE: Partenerul de cuplu devine mai puțin înțelegător din 3, când Jupiter pleacă din Săgetător și își cere din ce în ce mai mult drepturile. Ascultați-i cu atenție cuvintele între 10 și 29.
SĂNĂTATE: Faceți tot posibilul să vă menajați capul (pe dinafară și pe dinăuntru) în primele zile ale lunii.
RAC
Reinventare

Multitudinea de planete care se perindă luna aceasta prin semnul dvs. opus, împreună cu eclipsa care are loc în același semn al Capricornului vă pot face să vă vedeți prin ochii altora. E deosebit de important să înțelegeți cum apăreți în ochii unor oameni cu care aveți legături apropiate, asta vă poate fi de mare folos pe parcursul următorului an. Fiind o eclipsă de Soare, e mai puternic resimțită de bărbații zodiei, care se pot reinventa în mai mare măsură sub influența sa. Copiii dvs. pot face năzbâtii care să îi supere pe prietenii dvs. În primele zile, mai ales, evitați să mergeți în vizită cu ei sau struniți-i, dacă nu se comportă corespunzător.
BANI: Posibilități de investiții se pot ivi din 20, când Venus conspiră să vă aducă în cale situații favorabile, care vă dau și prilejul să lucrați cu oameni plăcuți.
CARIERĂ: Poate nu primiți o promovare, dar o bonificație de sfârșit de an sau atențiile din partea colaboratorilor dvs. vă vor spune că faceți treabă bună și vă bucurați de simpatie.
DRAGOSTE: La început de lună ar fi de dorit ca prietenii dvs. să nu se întâlnească cu persoana iubită. În cuplurile consacrate, multe se pot schimba în bine, mai ales după eclipsa din 26.
SĂNĂTATE: Paradoxal, în luna în care ne ospătăm pe cinste, dvs. aveți șansa să slăbiți. Mobilitatea e crescută între 10 și 29.
LEU
Muncă rodnică

Ciondănelile din familie pot continua încă în primele zile ale lunii, dar devin mai puțin intense. Ele pot avea ca subiect o decizie ce se cere luată privind casa, gospodăria ori familia, decizie în privința căreia părerile sunt împărțite. Cele mai serioase pot fi altercațiile cu un bărbat relativ tânăr, care-o ține numai pe-a lui. În weekend-ul 14-15 aveți însă șanse serioase să ajungeți la o înțelegere. Luna plină din 12, care se petrece în Gemeni, vă promite momente plăcute în compania apropiaților. E posibil ca, cu această ocazie, să vă lărgiți cercul de relații utile. Este de asemenea o zi bună pentru a vă îngriji părul.
BANI: La mijlocul lunii, cineva din familie vă poate da un sfat bun în privința unei afaceri sau se poate chiar să demarați împreună un proiect de familie.
CARIERĂ: Până pe 3 nu lucrați bine în echipă, dar mai apoi deveniți sufletul acesteia. Găsiți nota potrivită pentru a-i face pe colaboratorii dvs. să lucreze cu plăcere și spor, mai ales până pe 20.
DRAGOSTE: Poate succesul dvs. nu mai e așa spectaculos după 2, dacă sunteți singuri, dar între 10 și 29 tot mai faceți niște victime. Perechile o duc bine din 21.
SĂNĂTATE: În primele trei săptămâni vă simțiți în putere, dar eclipsa de Soare din 26 vă poate răscoli probleme legate de oase, piele și dinți.
FECIOARĂ
Proiecte productive

Doar în primele două-trei zile mai există riscul de-a vă certa cu apropiații. La mijlocul lunii în schimb puteți fi inspirați în urma discuțiilor cu cei din anturaj, iar deplasările cotidiene sunt rapide și eficiente, mai ales pe 14-15. Acestea ar putea să fie zilele cele mai potrivite pentru a face cumpărăturile pentru sărbători. Sprințarul Mercur vă ajută să împăcați și capra, și varza, în sensul că vă asigură o comunicare bună cu cei din familie, mai ales cu copiii.
BANI: Unora dintre dvs. le poate pica un câștig nesperat, probabil în cea de-a doua săptămână a lunii. Mai poate fi vorba despre un proiect creativ, care se dovedește și productiv.
CARIERĂ: În măsura în care Luna plină din 12 coincide cu terminarea unui proiect, acesta poate atrage atenția șefilor asupra dvs., mai ales că Venus vă sporește, la rândul ei, popularitatea printre colegi din 21 încolo.
DRAGOSTE: În zilele dinainte de Crăciun, cei din familie se pot certa cu partenerul dvs. și vă va fi tare greu să vă poziționați, fără să o încasați și dvs.
SĂNĂTATE: Vă simțiți în formă după 20, și măsurile de îngrijire corporală au un efect vizibil.
BALANȚĂ
Armonie familială

Relațiile de familie devin tot mai importante și asta nu doar acum, că vin sărbătorile de iarnă. În semnul Capricornului se află de ani în șir Saturn (din 2017) și Pluton (din 2010), dar aceștia v-au adus din punct de vedere familial responsabilități și, adesea, suferință. Acum aveți parte de micul benefic Venus acolo până pe 20, care îndulcește relațiile deteriorate. Marele benefic Jupiter intră și el, pe 3, tot în Capricorn, unde va sta circa un an de zile. Eclipsa de Soare din 26, în aceeași zodie, vă schimbă în bine perspectiva asupra vieții de familie. Se poate să simțiți mai multă implicare din partea rudelor în chestiuni familiale, care v-au tot căzut dvs. în cârcă.
BANI: La început de lună se poate să fiți încă într-un proces de refacere, în urma unor mișcări financiare nu tocmai inspirate, făcute în noiembrie. Acestea pot fi compensate către mijlocul lunii, însă pe 21-23 puteți cheltui exagerat.
CARIERĂ: În cea de-a doua săptămână a lunii puteți observa din reacțiile colegilor cât vă agreează. Dacă doriți să vă prezentați doleanțele șefilor, puteți să o faceți în jurul lui 4.
DRAGOSTE: Perioada sărbătorilor de iarnă se poate dovedi una romantică, fie că sunteți într-o relație, fie că sunteți în căutarea unei noi iubiri.
SĂNĂTATE: Limfa circulă greu, și asta afectează circulația periferică.
SCORPION
Energie și avânt

Începeți luna plini de energie și deschiși către comunicare, cum o arată Marte și Mercur (până pe 9) în semnul dvs. Dar în primele trei zile ale lunii tot aveți de întâmpinat niște probleme legate de felul în care v-au perceput anumite persoane importante din viața dvs., la finele lui noiembrie. Nu veți sta prea mult pe-acasă luna aceasta, se pare că veți fi prinși în tot felul de activități, care vă pun pe drumuri, dar cu bucurie și cu folos, spune puzderia de planete adunate în semnul Capricornului, iar eclipsa produsă pe 26 în același semn întărește nevoia dvs. de socializare.
BANI: Vin mai puțin ușor ca anul trecut, începând din 3. Aveți însă parte de un interval favorabil negocierilor și semnărilor de contract, între 10 și 29.
CARIERĂ: Vă preocupă mai puțin afirmarea profesională, în ciuda faptului că e sfârșit de an, perioadă de bilanț. Vi se pot deschide noi căi de formare, care să vă schimbe direcția profesională.
DRAGOSTE: Cuplurile consacrate au de lucrat la acordul fin, la început de lună. Poveștile de dragoste pot să ia avânt în cea de-a doua săptămână a lunii, când câștigați mai multă încredere în respectiva persoană.
SĂNĂTATE: Cu Marte în semnul dvs. dispuneți de o grămadă de energie. Mercur vă dă un plus de mobilitate până pe 29.
SĂGETĂTOR
Apropieri sufletești

Pe 3 vine vremea să vă luați rămas-bun de la marele benefic Jupiter, cel care v-a oferit un an întreg de creștere și șanse lesne de fructificat. Se va întoarce în semnul dvs. în octombrie 2030, să vadă ce ați făcut cu ele. Nu fiți triști, gândiți-vă că proiectele personale întreprinse între 9 noiembrie anul trecut și 3 decembrie se pot dezvolta în continuare, doar că e nevoie să vă mobilizați. 10-29 ar fi un interval potrivit pentru a discuta cu persoanele care vă pot susține tocmai despre aceste planuri ale dvs.
BANI: Intrarea lui Jupiter în Capricorn, unde sunt deja atâtea alte planete și unde se petrece și eclipsa cea promițătoare din 26, vă poate crea noi perspective cu privire la sursele dvs. de câștig. Se poate ca un curs sau o călătorie de studii să vă fie de folos.
CARIERĂ: E drept că la început de lună, un rival se poate preta la mișcări murdare, pentru a vă împiedica evoluția, dar dacă vă păstrați calmul, situația poate evolua în favoarea dvs., în cea de-a doua săptămână a lunii.
DRAGOSTE: Luna plină din Gemeni, care se petrece pe 12, vă aduce sufletește mai aproape de partenerul dvs. de cuplu, fie că petreceți ziua împreună, fie că alegeți să vă distrați cu prietenii.
SĂNĂTATE: Unele dintre problemele legate de tensiunea arterială persistă, în primele zile ale lunii, dar dispar dacă vă tratați și nu faceți eforturi.
CAPRICORN
La braț cu Jupiter

S-ar zice că e un adevărat târg de iarnă în semnul dvs. zodiacal. Pluton și Saturn sunt rezidenți cu vechime în semnul dvs. (ceea ce nu vă face neapărat plăcere). Plăcere vă face Venus, proaspăt intrată în semnul dvs., care-i mai îmbunează pe cei doi sus-menționați, dar pe 20 pleacă din semnul dvs. Nu-i problemă, deoarece Jupiter vine și el la dvs., cum a mai făcut-o din decembrie 2007 și până în ianuarie 2009. E bine să vă aduceți aminte de realizările din 2008, când s-au întrunit situațiile cele mai favorabile, ca să vă dați seama cum vă poate fi el de folos în următorul an. Conjunctura de acum este mai dificilă, însă Jupiter vă va despovăra de multe probleme. Și eclipsa din 26 contribuie la desprinderea de vechi inhibiții.
BANI: Se poate să vă intre bani în cont chiar înaintea Crăciunului și, de bucurie, să cheltuiți mai mult.
CARIERĂ: Între 10 și 29 se poate ca colegii dvs. cei mai tineri să discute despre dvs. Bârfe mai răutăcioase pot circula pe 20-21. Pe 12 vine o confirmare a calității muncii dvs.
DRAGOSTE: Sunteți atât de preocupați de propriile dvs. frământări, încât nu prea aveți disponibilități afective.
SĂNĂTATE: Ficatul și bila funcționează mai bine după 3, dar între 10 și 29 e nevoie să vă menajați umerii, șoldurile și nervul sciatic.
VĂRSĂTOR
Sub semnul binelui

Vă dați seama de o bună bucată de vreme încoace, poate chiar din 2008, că împotriva dvs. sunt mobilizate anumite forțe, dar nu vă puteți dumiri exact care anume și nici nu sunt ușor de contracarat. Iată însă că acum se întrunește o conspirație a binelui, prezidată de micul benefic Venus, care pune în circulație lucruri bune pe seama dvs., până pe 20. Dar aliatul dvs. principal este Jupiter, care din 3 și până pe 17 decembrie anul viitor, vă ține partea și vă ferește în mare parte de consecințele combinației Saturn-Pluton în Capricorn. Un cadou de sărbători îl constituie și prezența lui Venus în semnul dvs., începând din 21.
BANI: Claritatea perfectă nu se obține acum, în decembrie, dar, pe parcursul celei de-a doua săptămâni a lunii, șefii s-ar putea decide că meritați o bonificație mai substanțială sau chiar o mărire de salariu.
CARIERĂ: E bine să fiți reținuți la început de lună, pentru că de-abia în cea de-a doua săptămână șefii vor percuta la ideile dvs.
DRAGOSTE: Luna plină din 12 din Gemeni poate aduce efuziuni emoționale, pecetluind începutul unei relații noi. Din 21, Venus vă face seducători, dar nu vă fixează asupra unei persoane anume.
SĂNĂTATE: Starea dvs. generală se ameliorează, din 3, dar apare o tendință de îngrășare, din pricina lenevelii ficatului.
PEȘTI
Prestigiu și protecție

Dacă în ultimii mulți ani ați avut multe aventuri, nu tocmai plăcute, în legătură cu relațiile dvs. de prietenie, cum ar fi trădări sau pretenții exagerate din partea amicilor, iată că a venit vremea ca aceștia să facă la rândul lor anumite gesturi frumoase sau eforturi pentru dvs. Venus îi înclină să vă ofere atenții sub formă de cadouri alese cu gust, dar ea se retrage pe 20. Marele benefic Jupiter, în Capricorn, din 3 vine să vă susțină vreme de circa un an. Fiind vechiul guvernator al semnului dvs., are puterea de-a vă aduce prestigiu în cadrul cercului dvs. de prieteni. Sau unii dintre dvs. vor cunoaște personaje respectabile ori influente, care vă pot acorda protecție.
BANI: Puteți afla informații interesante și utile referitoare la bani, din 20 încolo, dar nu e sigur că le veți putea fructifica imediat.
CARIERĂ: Discuțiile purtate cu șefii dvs. între 10 și 29 vă pot fi de un real folos pentru a vă planifica viitorii pași sau următoarele studii necesare ca să progresați.
DRAGOSTE: Lucrurile nu sunt sub controlul dvs., așa că mai bine nu faceți planuri, ci lăsați lucrurile în voia sorții. Atunci puteți avea surprize plăcute, în special la început și la sfârșit de lună.
SĂNĂTATE: Venus vă ajută, din 20, nu doar să vă umpleți bateriile, dar și să beneficiați din plin de proceduri de înfrumusețare, mai puțin însă pe 21-23.