Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Remedii cu oxymel

Foto: Shutterstock

Miere și oțet, la care se ada­u­gă plante medicinale sau condimente: acest amestec acrișor este foarte apreciat atât de adulți, cât și de copii. Avantajele acestei com­bi­nații sănătoase sunt că e bine to­le­rată și poate fi preparată rapid. În plus, rețetele folosesc ingre­dien­te simple.   

Prepararea acestui amestec ase­mănător siropului și apreciat încă din Antichitate este foarte ușoa­ră: regula de fond pentru oxy­mel este să folosim 3 părți de miere la 1 parte de oțet. Această formulă de bază are numeroase calități te­ra­peu­tice. Oțe­tul poate avea efect anti­bacterian și antiinflamator, în­tărește imunita­tea și me­ta­bo­lis­mul, ră­co­­rește pie­lea și re­du­ce um­flă­turile. Mie­rea, la rândul ei, e bo­gată în compuși cu e­fect anti­biotic și an­tiin­fla­ma­tor, dar are și proprietăți care sus­­țin între (multe) altele sis­­temul nervos, di­gestia și som­nul. În funcție de efectul do­rit, putem adăuga plan­­­te me­dicinale, flori, condimente sau fructe mărunțite. De obicei, se folosește aceeași rețetă de bază pre­zentată mai jos, dar propor­țiile in­gre­dientelor pot varia.

Conținutul face diferența

Dacă doriți să preparați un oxy­mel care să răspundă propriilor dvs. nevoi, iată câteva aspecte de luat în considerare pentru alege­rea in­gre­dien­telor: este pre­fe­rabil să folosim in­gre­diente proaspete, pen­tru a bene­ficia de cât mai mulți nu­trienți.    În plus, în cazul plantelor uscate, exis­tă și pericolul ca aces­tea să ab­soarbă mult lichid. Este de asemenea impor­tant ca totul să fie bine mă­runțit. Un mixer sau blen­der pu­ternic ne pot fi de folos. Nu în ulti­mul rând, trebuie să avem în vedere că mierea fluidă e mai ușor de ames­tecat decât cea solidă. Pentru ca oxy­melul să se conserve bine, e obli­ga­toriu să avem mâinile curate și să fo­losim ustensile sau reci­piente sterile.

Există puține contraindicații în privința consumului de oxymel. Amestecul de bază este potrivit pen­tru toți cei care nu sunt alergici la vreun ingredient. Excepția o cons­­tituie copiii, care trebuie să aibă cel puțin 1 an pentru a consu­ma miere crudă. În rest, trebuie luată în consi­derare doar predispoziția indivi­dua­lă. Și să nu se exagereze, deoarece oxymelul este un remediu blând, dar care conține substanțe active verita­bile.

Ce tip de miere folosim?

Pentru oxymel e po­trivit orice tip de miere fluidă, indi­fe­rent că este mo­no­floră, de pădure sau polifloră. Impor­tant e să folosim miere bio, de pre­ferință de la un api­cultor local. Astfel putem fi mai siguri că mierea nu este falsificată.

Ce tip de oțet folosim?

Cel mai indicat e să folosim oțet de mere sau oțet de vin roșu, bio. Primul e mai bogat în fibre, iar al doi­lea conține mai mulți antioxi­danți. O altă variantă bună e să utili­zăm oțet cu ierburi, preparat în casă, care conține deja substanțele active ale plantelor medicinale.

Rețetă de bază pentru oxymel

Ingrediente: 300 ml miere li­chidă, 100 ml oțet de mere.

Preparare:

Amestecați mierea și oțetul și turnați combinația într-o sti­clă curată, de prefe­rin­ță sterili­za­tă. Dacă e ți­nu­tă într-un loc răco­ros și în­tu­necat, se păs­trează până la 1 an.

Utiliza­re: pentru sis­­temul imu­­­nitar și în caz de probleme di­ges­ti­ve, beți    30 ml oxymel dilu­at în 500 ml apă sau ceai, fie atunci când aveți nevoie, fie zil­nic, în cadrul unei cure de 2-3 săptă­mâni.

* Pentru tonifiere gene­rală, consumați zilnic 1-2 lin­guri de oxy­mel, adăugându-l, de e­xem­­plu, în sosul pentru sa­lată.

* Recomandare: ca rețetă de bază pentru oxymelul cu plan­te, se folosesc 3 părți mie­re, 1 par­te oțet și 2 părți plante proas­­pete sau 1 parte plante uscate. Tim­pul de macerare, pre­­cum și perioada de vala­bili­tate, depind de tipul ingre­dien­telor folosite. În cazul plantelor uscate, este mai bine să ajus­tăm propor­țiile, pentru ca aces­tea să nu absoarbă tot lichi­dul.

Oxymel cu flori de soc

* Împotriva răcelilor însoțite de febră *

Ingrediente: 200 ml amestec de bază (miere + oțet), 50 ml flori de soc proaspete.

Preparare:

* Amestecați florile de soc cu oxymelul de bază.

* Lăsați amestecul la macerat timp de o săptămână, apoi filtrați și turnați într-o sticlă sterilă. Păstrați la loc răcoros și întunecat.

Utilizare: dizolvați 2 linguri de oxymel într-o cană de ceai (soc/tei) și beți 2 până la 3 căni pe zi. În cazul persoanelor alergice, oxy­­melul poate avea efect de de­sen­sibilizare, așadar, luați 2-3 linguri pe zi, timp de 8 săptămâni.

Oxymel cu rozmarin

* Are efect stimulator și eliberează căile respiratorii *

Ingrediente: 1 mână aproape pli­nă de ace de rozmarin, 200 ml ames­tec de bază.

Preparare:

* Tocați foarte fin roz­ma­rinul și amestecați-l cu ba­za de miere și oțet. Lăsați la macerat aproximativ 3 săp­­tă­mâni, apoi filtrați.

Utilizare: 1-2 lin­guri pe zi di­luate în apă. Atenție, în caz de hi­perten­siu­ne!

Recomandare: E foar­te bun la asezonarea sala­te­lor sau a legumelor la cuptor.

Oxymel cu pătlagină

* Pentru tuse și dureri în gât *

Ingrediente: 10 g frunze proaspete de pătlagină, 25 ml oțet de mere, 100 ml miere de culoare închisă, sare.

Preparare:

* Spălați frunzele de pătlagină și uscați-le foarte bine, apoi tăiați-le grosier.

* Puneți-le într-un recipient înalt, adă­ugați oțetul de mere, mierea și un praf de sare, apoi pasați-le. Lăsați ames­tecul la macerat timp de 3 zile, într-un loc întunecos și răcoros. Fil­trați apoi printr-o sită fină și turnați în­tr-o sticlă închisă la culoare pe care o puneți în frigider.

Utilizare: când aveți nevoie, luați câte o linguriță, de mai multe ori pe zi.

Recomandare: pul­veri­zați frunzele de pătlagină cu alcool de 70% și lăsați să acționeze timp de 5 minute îna­inte să preparați amestecul.

Oxymel cu ceapă

* În caz de tuse productivă și nas înfundat *

Ingrediente: 100 ml ceapă to­ca­tă foarte fin, 200 ml miere, 100 ml oțet.

Preparare:

Amestecați bucățelele de ceapă cu mie­rea și oțe­tul. Lăsați la ma­cerat în­tr-un borcan cu ca­­pac, în fri­gi­der, timp de 14 zile. Apoi fil­trați.

Utilizare: la nevoie, luați 1-2 linguri de oxymel și di­luați-le într-un pahar cu apă, apoi beți.

Oxymel cu muguri de brad

* Pentru întărirea sistemului imunitar *

Ingrediente: 50 ml oțet de mere, 50 ml muguri proaspeți și verzi de brad sau molid, 150 ml miere.

Preparare:

* Încălziți oțetul de mere, adăugați mugurii de brad sau molid, acoperiți și lăsați 30 de minute pe foc mic.

* Lăsați să se răcească puțin, apoi filtrați. Încor­porați mierea de pădure în lichid, cât e în continuare călduț. Păstrați la rece.

Utilizare: pentru a face o cură cu oxymel din mu­guri de brad, luați zilnic 1 lingură, simplă sau diluată în apă, timp de 2-3 săptămâni.

Recomandare: recoltați mugurii de brad cu mare atenție – nu luați niciodată mai mult de 2-3 muguri din­tr-un singur arbore și-i alegeți-i pe cei de pe ramu­rile exterioare. Cel mai bine ar fi să folosiți mugurii căzuți de la sine. Oxymelul din muguri fra­gezi de brad poate fi de asemenea pa­sat și consumat fără să fie filtrat. Dacă mugurii sunt mai maturi, este preferabil să apelăm la infuzia la cald.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.