• Ipoteștiul rămâne un loc în care prezența lui Mihai Eminescu este vie. Despre actualitatea acestui spațiu, leagăn al copilăriei și matcă sufletească a marelui poet, am vorbit cu Ala Sainenco, director la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” •
„Am ajuns la a patra ediție”
– Spre lauda dvs., vedem cu bucurie că activitățile culturale desfășurate în cadrul „Memorialului Ipotești” sunt din ce în ce mai diverse, mai atractive, deschise pentru un public larg. Ce proiecte aveți pentru sfârșitul acestei veri și începutul toamnei?
– Dacă îmi amintesc bine, am vorbit într-un interviu din Formula AS, când eram la a doua ediție extinsă a Festivalului „Seri eminesciene”. Obținusem cu un an mai devreme, în 2023, o finanțare prin PNRR și am putut extinde aceste seri și spre film, poezie şi arte plastice. Am menținut genericul în anii următori și am ajuns, astăzi, la a IV-a ediție. După Zilele Eminescu – ediția Iunie (un proiect în care suntem susținuți al treilea an consecutiv de Ministerul Culturii) a urmat Școala de vară pentru tineri filologi, doctoranzi și masteranzi (în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universității din Cluj), apoi Atelierele pentru copii (anul acesta, în coordonarea sciitoarei Adina Popescu), Tabără de ilustrare a textelor eminesciene (în parteneriat cu Universitatea Națională de Artă „George Enescu” din Iași), Laboratorul Ipoteze, Atelierele pentru profesorii de limba și literatura română, CreativLit, Atelierele de scriere creativă (coordonate de Simona Popescu). La final de August – început de Septembrie, vom găzdui Ateliere Filit pentru traducători, ajunse la a XII-a ediție, care care sunt organizate în parteneriat cu Muzeul Literaturii din Iași. Iar la mijloc de Septembrie revenim cu un colocviu de exegeză literară, Critica literară în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. O arie centrală în cadrul colocviului o va constitui, bineînțeles, felul în care discursul critic poate fi investigat prin analiza interpretărilor dedicate operei lui Mihai Eminescu.
– Am aflat că ați găzduit de curând o întâlnire cu reprezentanți din domeniul culturii din mai multe țări europene, precum și din India și Turcia. Ce teme s-au dezbătut?
– A fost o primă ediție a unui proiect pe care îl pusesem la cale cu un an în urmă, cu Ștefan Teișanu, de la Centrul Cultural Clujean, și Liviu Jicman, pe atunci, director al Institutului Cultural Român. Am înțeles că avem nevoie de un context pentru discuții între profesioniștii din domeniul culturii, din mediul privat și din instituțiile de stat, un context în care experiențele individuale să devină resurse comune. Acesta a fost pretextul și, la început de August, în cadrul Festivalului Zilele Nordului, am reușit să aducem la Ipotești douăzeci de profesioniști din domeniul cultural din România, Republica Moldova, Ucraina și alte țări europene, la Laboratorul de vară „Ipoteze”. Într-un fel, și poziția noastră geografică, dar și locurile din care veneau participanții, ne-au condus spre genericul acestei ediții: „Dincolo de geografii: despre proximitate și colaborare în sectorul cultural”, marcând contextul discuțiilor despre valorile comune, comunicare, probleme și soluții în domeniul cultural. Așa cum ne propusesem, accentul s-a pus pe învățare reciprocă, dialog deschis și crearea unor contexte în care experiențele profesionale să genereze noi perspective și colaborări.
„Să produci cultură e o obligație”
– Cât de important este ca „Memorialul Ipotești” și Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” să fie, pe lângă un loc de comemorare a Poetului național, și un spațiu viu, în care se produce cultură?
– Cred că aceasta este o cerință pe care o impune – chiar dacă nedeclarat – societatea contemporană, pentru că instituțiile de cultură (muzeele sau bibliotecile) există pentru întreaga comunitate. Faptul că prin esența lor, sunt accesibile pentru oricine, le conferă o obligație extraordinară în sine, de a produce cultură, implicând comunitatea spre care se deschid. Sigur că muzeul sau biblioteca – și mă refer la aceste două, pentru că noi suntem un complex muzeal, dar avem și o bibliotecă – Biblioteca Națională de Poezie „Mihai Eminescu” – funcționează și ca păstrătoare a unui patrimoniu material. Și chiar dacă termenii par cumva seci sau vetuști, ei definesc ceea ce o instituție de felul Memorialului Ipotești face sau încearcă să facă.
– Ce înseamnă azi să administrezi și să animezi un loc dedicat Poetului național?
– E o responsabilitate de a face lucrurile „cum trebuie”. Vorbim de cel mai mare poet român, simbol al culturii române, și de locul copilăriei sale. Aș vrea să cred că am reușit să construim aici ceva, cu echipa de la Memorial și cu prietenii care ni s-au alăturat, susținându-ne și aducându-și, la rândul lor, prietenii și cunoștințele. Am continuat proiectele pe care Memorialul Ipotești le avea deja (Seminarul Eminescu, Zilele Eminescu din Ianuarie și Iunie, Festivalul-concurs de folk „Seri eminesciene”, Taberele de pictură, Atelierele Filit pentru traducători). Am renunțat la unele proiecte care aveau mai puține tangențe cu profilul nostru și am început a construi proiecte care să ne apropie de cercetarea academică, proiecte legate nemijlocit de literatură. Am inițiat un colocviu de exegeză literară, stagii și rezidențe pentru cercetători, scriitori și traducători; Școala de vară pentru tineri cercetători filologi; atelierele CreativLit; atelierele de scriere creativă pentru elevi și pentru poeți începători; Poeți în dialog și altele. Dar, mai cu seamă, am intervenit în modul de organizare a activităților, ținând cont de sugestiile și sfaturile profesioniștilor mai avizați în domeniu decât noi. Am inițiat, astfel, din 2023, la sugestia lui Al Cistelecan, Festivalul de debut, care premerge acordarea Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” și un Târg de Carte la Botoșani. Proiectele noastre au devenit complexe.
„Problema nu e cu Eminescu în sine, ci cu poezia și literatura în general, cu modul cum citim și cât citim…”
– Cum poate fi adus Eminescu mai aproape de generația tânără, pentru care poezia lui pare a fi tot mai îndepărtată?
– Îmi vine să cred că problema nu e cu Eminescu în sine, cu limbajul și lumea lui, ci cu poezia și literatura în general, cu modul cum citim și cât citim. Și, deși a devenit un loc comun, trebuie să o spunem totuși – problema este a modului în care este facilitată de către profesori și educatori apropierea de literatură. Tot noi, însă, cei din afara sistemului educațional, le-am impus profesorilor criterii și cerințe care au vizat, în principal, pregătirea pentru examenul de capacitate și bacalaureat. Plăcerea lecturii și formarea prin literatură nu ne-au mai interesat decât sporadic. Apoi, dacă deprinderea de a deschide o carte nu se întâmplă în anii de până la școală, în familie, sarcina profesorilor devine și mai complicată. Constat aceasta, nu pentru a identifica vinovații, ci pentru a găsi soluții. Ce putem face noi? S-a discutat ca soluție deschiderea spre literatura contemporană. Noi inițiasem încă din 2019 un proiect, preluat apoi ca denumire și format și de alte instituții – Poeți în dialog – la care sunt invitați doi poeți din generații diferite, pentru discuții cu elevii despre poezie, literatură și lectură. E un proiect pe care l-am mutat din spațiul Ipoteștilor în școlile din județ, mai cu seamă acolo unde accesul la cultură, din varii motive, este limitat. Avem câteva ateliere de scriere și lectură, care au ajuns să fie foarte solicitate de copii, și pe care le organizăm vara. Apoi, orice proiect amplu are, obligatoriu, evenimente conexe, dedicate literaturii și lui Eminescu.
– Poeții par personajele privilegiate ale activităților de la Memorialul Eminescu. Nu poate fi el lărgit?
– Pe lângă Poeți în dialog și alte proiecte la care ne refeream mai sus, am inițiat dialogurile între traducători și scriitori, facilitând astfel, pe de o parte, accesul scriitorilor la traducerea textelor lor, iar pe de altă parte, oferind o platformă de discuții pentru traducători. Anul acesta am inițiat alte două proiecte care, de asemenea, ne dorim să devină platforme de discuții: Scriitori și critici literari în dialog și Convorbiri critice. Primul pune față în față criticul literar și scriitorul, care discută aspecte de biografie și poetică proprii, dar și alte subiecte pe teme literare. Prin cel de-al doilea proiect, propunem o serie de convorbiri cu personalități ale lumii științifice și culturale, care s-au ocupat cu studierea, editarea sau traducerea operei eminesciene. Urmărim prin acest proiect constituirea unei arhive de istorie orală a eminescologiei, la Memorialul Ipotești.
