• Se apropie anotimpul frigului și al intem­pe­riilor, și cel mai important organ al vieții tre­buie protejat și, mai ales, cunoscut. Multe din­tre bolile inimii rămân multă vreme nedesco­perite. Însă există semnale de alarmă – și, mai ales, terapii moderne la care putem apela •

Acest record l-a făcut legendar: în 2011, indianul Fauja Singh a devenit primul centenar care a alergat la un maraton. Cu doar trei zile înainte, stabilise, în decursul unei singure zile, opt recorduri la categoria sa de vârs­tă, pe distanțe cuprinse între 100 și 5.000 de metri. În 2012, a purtat torța olimpică la Londra, iar mai târziu a primit o distincție oficială din partea Reginei Elisabeta a II-a. Însă o inimă capabilă de asemenea performanțe este o excep­ție. Pentru ma­joritatea oamenilor, realitatea arată altfel: bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces în lume. Acest lucru se întâmplă în primul rând fiindcă nu se fac destule pentru prevenție. Mulți oameni fumează, fac prea puțină mișcare sau su­fe­ră de sindrom metabolic. Conse­cințele trec ade­sea mult timp neobservate, până devin percepti­bi­le primele simptome.

Vasele de sânge, sub lupă

Un factor central îl constituie, în acest context, tensiunea arterială. Valorile ideale la adulți sunt de 120/70 mmHg. De la 140/90 mmHg încolo, se vorbește des­pre hipertensiune arterială. În majoritatea cazurilor, persoa­nele afectate nu observă nimic, deoarece hipertensiunea nu pro­voacă dureri. Simptome precum dificultăți de respirație, senzație de apăsare în piept și, uneori, dureri de cap, apar abia atunci când tensiunea arterială este foar­te mare. Un aspect remar­cabil este că, înainte de meno­pauză, femeile sunt afectate mult mai rar decât bărbații. În schimb, în primii ani de după me­no­pauză, mai mult de jumătate dintre femei fac hipertensiune arterială. Principalul motiv îl repre­zintă modificările hormonale. Estrogenul acțio­nează ca o protecție naturală pentru vasele de sân­ge: le menține elastice și contribuie la stabilizarea tensiunii arteriale. Atunci când nivelul de estrogen scade, acest efect protector se pierde. În același timp, crește însă nivelul de testosteron, ceea ce duce adesea și la creșterea procentului de grăsime abdominală. Acest lucru este periculos, deoarece grăsimea abdominală secretă mesageri chimici care stimulează apetitul, ceea ce poate duce la o creștere și mai mare a tensiunii arteriale.

Primul „medicament”: stilul de viață

Cine urmărește o reducere a riscului de hiper­tensiune arterială ar trebui să înceapă, în primul rând, cu stilul de viață: să slăbească, să facă mai multă mișcare, să bea cât mai puțin alcool și să nu fumeze. La acestea se adaugă o alimentație sănă­toasă pentru inimă, cu multe legume, fructe și pește, și cu sare puțină. Pentru că cei mai mulți oa­meni consumă prea multă: în loc de șase grame pe zi, ajung adesea la zece până la 15 grame de sare. Dacă aceste măsuri nu sunt suficiente, intră în scenă medicamentele, acestea făcând de obicei parte din patru grupe de substanțe active: blocante ale canalelor de calciu, inhibitori IECA, diuretice și beta-blocante. Tratamentul medicamentos aju­tă, adesea, și terapia pentru arterioscleroză. Asta, deoarece depunerile din vasele de sânge afec­tează, mai devreme sau mai târziu, pe toată lumea. Odată cu trecerea anilor, vasele se în­gustează și își pierd elasticitatea.

Mișcarea ne menține în formă

Arterele coronare sunt afectate foarte frecvent. Milioane de oameni suferă de o boală corona­ria­nă. În arterele coronare se depun treptat grăsimi și calciu, ceea ce face ca sângele să circule mai greu. Primele semnale de alarmă apar, de obicei, la efort: dificultăți de respirație, senzație de apăsare sau de constricție în piept, uneori și o sen­zație de arsură. De regulă, simptomele dispar în repaus. Fără tratament, crește totuși riscul de infarct miocardic, insuficiență cardiacă, aritmii și, în cel mai rău caz, de moarte subită cardiacă. „Progresia bolii poate fi însă încetinită semnificativ, prin schimbări ale stilului de viață”, afirmă cardiologii. Scăderea în greutate, activitatea fizică regulată și renunțarea la fumat sunt deosebit de eficiente în acest sens.

O boală coronariană aflată într-un stadiu incipient este tratată, de obicei, medicamentos. Este important ca tensiunea arterială, diabetul și, mai ales, nivelul colesterolului să fie ținute sub control în mod optim. Atunci când toate trei apar împreună, situația este deosebit de periculoasă. Pentru protejarea vaselor de sânge se folosesc statine și alte medicamente care reduc colesterolul. Acestea micșorează în special nivelul colesterolul nociv LDL din sânge. Un stent este implantat, de regulă, atunci când îngustarea unui vas de sânge provoacă simptome sau când circulația este limitată în mod măsurabil. În schimb, o operație de bypass este realizată în special atunci când sunt afectate mai multe vase de sânge sau când îngustările produse la nivelul acestora sunt deosebit de complexe.

Infarctul miocardic

Dacă simptomele apar deja la cel mai mic efort sau chiar în stare de repaus, tre­buie intervenit urgent. În astfel de cazuri, la originea lor se află adesea o angină pec­torală instabilă, care poate duce oricând la un infarct miocardic. Granițele dintre cele două sunt fluide: în cazul anginei pec­torale, vasul de sânge este obturat doar parțial de un cheag, în timp ce în cazul in­farctului, blocajul este complet. Cu toate acestea, se întâmplă destul de frecvent ca un infarct să survină fără niciun semnal de aver­tizare. De cele mai multe ori, cauza o repre­zintă depunerile de colesterol și calciu. Într-un loc al arterei coronare apare o mică ruptură la nivelul stratului intern al vasului de sânge. În lo­cul perceput de corp ca fiind cel al producerii unei leziuni, se formează un cheag de sânge pentru a închide rana. În câteva secunde, acesta crește și blochează vasul deja îngustat. În aseme­nea situa­ții, fiecare minut contează. Vasul de sânge este deblocat cu ajutorul unui cateter cu balon și, de cele mai multe ori, se montează un stent, pentru a preveni o nouă îngustare în locul respectiv.

Fibrilația atrială

Însă inima poate, de asemenea, să își piardă ritmul. Acest lucru se întâmplă destul de des. Fibrilația atrială afectează 1,8 milioane de persoa­ne, fiind cea mai frecventă formă de tulbu­rare de ritm cardiac. La început, apare doar sub formă de crize. Dintr-odată, inima începe să bată foarte repede, pulsul poate ajunge până la 160 de bătăi pe minut, iar aceste simptome pot fi însoțite de dificultăți de respirație și amețeli. Uneori, în­tregul fenomen trece neobservat și este descoperit abia când s-a produs deja o complicație gravă, cum ar fi un accident vascular cerebral.

În loc să se contracte în mod coordonat, atriile intră în fibrilație și aproape că nu mai pompează sânge. Sângele stagnează în atrii, se poate coagula și se poate forma un cheag. Acesta este transportat de fluxul sanguin către creier, unde poate bloca vasele de sânge.

Pentru a reduce riscul de accident vascular cerebral, persoanele afectate trebuie, de regulă, să ia anticoagulante. Împotriva pulsului rapid și ne­re­gulat ajută medicamentele. Fibrilația atrială apărută recent poate fi oprită și prin cardioversie electrică, o procedură în cadrul căreia inima primește, sub o anestezie de scurtă durată, un șoc electric controlat. Dacă fibrilația atrială continuă să apară, se recurge la ablația prin cateter. În acest caz, un cateter subțire este introdus prin zona inghinală până la inimă, pentru a distruge țintit zonele care generează impulsuri anormale.

Valve cardiace defecte

Valvele cardiace sunt o structură deosebit de ingenioasă a organismului nostru. Ele funcțio­nează ca niște supape și asigură curgerea sângelui în direcția corectă. În total, inima are patru valve: două se află între atrii și ventricule și două, la ieșirile către arterele mari.

Multă vreme, valvele defecte n-au putut fi tratate decât printr-o operație majoră pe cord des­chis. Astăzi, acest lucru se realizează într-o ma­nieră mult mai puțin agresivă: procedurile moder­ne cu cateter permit intervenții minim invazive. Intervenția solicită mai puțin organismul și pro­voacă, de regulă, dureri mai mici decât o operație clasică. Acest lucru permite o mobilizare mai rapidă. Valva aortică este cel mai frecvent afec­tată. Aceasta reglează fluxul sanguin din inimă către aortă. La una din zece persoane de peste 80 de ani, valva este îngustată. Inima trebuie să de­pună un efort considerabil mai mare. Mult timp, persoanele afectate nici nu observă acest lucru. Abia într-un stadiu avansat apar simptome, precum dificultăți de respirație, dureri în piept, amețeli sau chiar leșin, de regulă, în timpul efor­tului fizic, cum ar fi la urcatul scărilor. Dacă afecțiunea nu este tratată, simptomele pot să apară cu timpul, chiar și în stare de re­paus. În plus, se ajunge, în decurs de câțiva ani, la insu­fi­ciență car­diacă. Cel mai mare pe­ricol îl re­pre­zintă moartea su­bită cardiacă.

Pentru mulți pacienți vârstnici, există astăzi o alternativă mai blân­dă la operația clasică: așa-numita TAVI. În cadrul acestei pro­ceduri, o nouă valvă biologică este introdusă printr-un cateter – de cele mai mul­te ori prin zona in­ghinală – până la inimă. Inter­venția se efec­tuează sub anestezie locală și durează, de regulă, doar circa 25 de minute.

Inflamația mușchiului cardiac

Este cea mai enigmatică dintre bolile inimii: de obicei, inflamația mușchiului cardiac nu pro­voacă simptome tipice sau clare. Mulți observă, în primul rând, că le scade brusc rezistența la efort. Urcatul scărilor devine mai dificil, rămân mai repede fără suflu, se simt slăbiți și epuizați. Deseori, așa-numita miocardită apare în urma unei infecții a căilor respiratorii sau a tractului gastrointestinal. „Dacă o infecție gripală sau una gastrointestinală se prelungește fără să se vindece corespunzător, ar trebui să vă faceți de urgență investigații medicale”, recomandă specialiștii.

Multă vreme, această boală a fost adesea tre­cută cu vederea – nu pentru că era subestimată, ci pentru că era greu de diagnosticat. Astăzi, poate fi depistată mult mai bine cu ajutorul metodelor moderne. Cu toate acestea, rămâne insidioasă: în unele cazuri, poate afecta permanent mușchiul cardiac și poate slăbi pe termen lung capacitatea de pompare a inimii. Declanșatorii sunt, de cele mai multe ori, virusurile. Corpul luptă împotriva agentului patogen, dar, în cadrul acestui proces, atacă și mușchiul inimii. Iar asta conduce la apa­riția miocarditei.

Chiar dacă virusul a dispărut de mult, această reacție imunitară poate să continue, provocând leziuni. De aceea, este important ca simptomele să fie luate în serios și evaluate de un medic. Mio­cardita trebuie tratată de cardiologi. Dar cum ră­mâne cu sportul? În faza acută, se impune o pauză. În multe cazuri, se recomandă o pauză de antrenament de cel puțin trei luni. Durata exactă depinde de evoluția bolii. Esențial este ca pa­cientul să fie monitorizat îndeaproape. Efor­tul fizic poate fi crescut din nou treptat, abia după ce funcția inimii și ritmul cardiac s-au stabilizat. Reacția inflamatorie este blocată cu ajutorul medicamentelor. În funcție de evoluția bolii, pacienților mai grav afectați li se adminis­trează imunosupresoare, pentru a suprima re­acția imunitară. Scopul este prevenirea insu­ficienței cardiace.

Insuficiența cardiacă

Atunci când inima nu mai pompează su­fi­cient sânge în organism, acest lucru se mani­festă prin dificultăți de respirație la efort, oboseală rapidă sau umflarea picioarelor. În cazurile grave, lichidul se poate acumula până în plămâni – o stare care pune viața în pericol. Cauzele sunt diverse: de multe ori, insuficiența cardiacă e provocată de hipertensiunea arterială sau de boala coronariană; și defectele valvelor cardiace ori fibrilația atrială pot duce la insu­ficiență cardiacă. „De aceea, este întotdeauna esențial să fie tratată în mod țintit cauza, de exemplu prin deblocarea vaselor îngustate, repararea valvelor sau scăderea tensiunii arteriale”, explică specialiștii.

În ceea ce privește tratamentul, se recurge de obicei la o combinație de mai multe medica­mente, care încetinesc progresia bolii și ușurează activitatea inimii. În multe cazuri, această terapie standard poate chiar să îmbu­nătățească funcția cardiacă. În completare, mișcarea joa­că un rol important: s-a de­monstrat că un antre­nament adaptat crește capacitatea de efort. Dacă medicamentele nu sunt suficiente, în cazul insuficienței cardiace aflate într-un stadiu avansat, se recur­ge, adesea, la dispo­zitive medicale implantabile: un stimulator cardiac poate fi de ajutor atunci când inima bate prea lent sau prea slab. Dispozitivele moderne sunt foarte mici, abia dacă de­pășesc dimensiunea a două monede suprapuse de doi euro. Atunci când inima bate prea lent, sti­mulatorul cardiac emite impulsuri electrice pentru a-i stabiliza, din nou, ritmul.

Când ritmul cardiac este periculos de rapid și neregulat, se folosește adesea un defibrilator, care declanșează automat un șoc electric în caz de urgență. În plus, poate fi utilă monitorizarea prin telemedicină: valorile măsurate zilnic sunt ve­rificate de la distanță și pot indica adesea o agra­vare a stării de sănătate, încă dinainte ca pacienții să observe ceva.

Dacă boala continuă să progreseze, în ciuda tratamentului, ultima opțiune rămâne transplantul de inimă. Pe de altă parte, există astăzi motive reale de optimism: datorită medicamentelor mo­derne, a tehnologiilor digitale și dispozitivelor inovatoare de asistență ventriculară, tratamentul a evoluat considerabil. Mulți pacienți pot trăi între timp mult mai bine și mai mult cu insuficiență cardiacă.

Hipertensiunea arterială cauzată de hormoni

Dacă tensiunea arterială rămâne prea mare, în ciuda tratamentului medicamentos, cauza ar putea fi „sindromul Conn”.

* Este marea necunoscută: sindromul Conn este depistat, de regulă, abia atunci când ten­­­siunea arte­rială nu poate fi menținută, pe ter­men lung, sub 140/90 mmHg, în ciuda admi­nis­trării a trei medi­camente diferite, când ana­li­zele de labo­rator indică o valoare prea mică a po­­­­tasiului sau când, în urma unei investigații ima­gistice, este des­coperită întâmplător o mică tu­moră la nivelul unei glande su­pra­renale. Glan­dele suprarenale con­tro­lează func­­ții esen­țiale, pre­cum ten­siunea ar­terială, me­ta­bo­lismul și reacția la stres. În cazul sin­dro­mului Conn, a­ces­­tea pro­duc can­ti­tăți prea mari ale hormo­nului nu­mit aldoste­ron. Declanșatorul este fie o tumo­ră be­nignă la nivelul unei glande su­pra­re­nale, fie hiperfuncția ambelor glande supra­renale.

* Tratamentul depinde de cauză: dacă sunt afectate ambele glande suprarenale, se recurge la medicamente. Așa-numiții antago­niști ai aldosteronului, precum spironolactona, blo­chează acțiunea hormonului și trebuie ad­minis­trați, de regulă, permanent. Dacă este prezentă o tumoră benignă, glanda suprarenală afec­tată este îndepărtată chirurgical. Glanda suprarenală ră­masă preia apoi funcția acesteia fără nicio pro­blemă. Valorile hormonale se normalizează, ade­sea, la doar câteva zile după intervenție, iar ast­fel dispare de regulă și hipertensiunea arte­rială.

Primul ajutor și resuscitarea

În fiecare zi, sute de oameni suferă un stop cardio-respirator. Următorii pași pot salva vieți:

Pasul 1: Verificați

Dacă cineva suferă un colaps, fiecare secundă contează. Primul pas al resuscitării este „verificarea”: adresați-vă persoa­nei cu voce tare și scuturați-o ușor de umeri pentru a vedea dacă reacțio­nează sau este inconștientă.

Pasul 2: Sunați

Apelați imediat la serviciul de urgență la 112 – valabil în toată Eu­ropa, gratuit și fără prefix. Cel mai bine este ca această sarcină să fie preluată de o a doua persoană, pentru a nu pierde timp. Puneți tele­fonul pe difuzor și urmați instrucțiunile primite de la dispecerat. Verificați dacă persoana respiră nor­mal. În caz con­trar, trebuie în­cepute imediat mane­vrele de resus­citare.

Pasul 3: Apăsați

Începeți imediat masajul car­diac: întindeți persoana pe spate, dez­go­liți-i pieptul și îngenuncheați lângă torace. Plasați apoi podul palmei – cu cealaltă suprapusă – în mijlocul pieptului, între mame­loa­ne. Apăsați puternic și rapid, de aproximativ 100 până la 120 de ori pe minut, adică de circa două ori pe secundă. Toracele trebuie apăsat astfel încât să coboare cu cinci până la șase centimetri. Important: con­tinuați fără întrerupere până la sosirea aju­toarelor.