– La prima mea încercare de a vă întâlni, erați plecat la întâlnirea sașilor din România, exact subiectul pentru care am venit în Germania. Ce mai fac sașii noștri, d-le Bruss? Își mai păstrează identitatea? Mai țin legătura cu România? Se mai întorc?

– Există o parte importantă a sașilor din Germania, pentru care fosta lor patrie, România, are o importanță deosebită. Am participat recent la o întâlnire pe care am organizat-o    în satul Bod, de lângă Brașov. Am fost 130 de persoane, venite din toată Germania, cărora le-a fost dor de meleagurile natale. Mulți și-au adus și copiii, să vadă unde au trăit părinții, bunicii lor, așa că au fost și mulți tineri, veniți să exploreze fosta patrie a sașilor, care se dezvoltă foarte frumos, zona Brașovului fiind una cu o frumoasă creștere și dezvoltare. Întâlnirea noastră a început cu o slujbă religioasă la Biserica Evanghelică din Bod, care a fost renovată cu donații ale sașilor bodeni, împreună cu fondurile acordate de Guvernul Federal German. Așa am reușit să ținem slujba chiar în biserica pe care am restaurat-o. Am avut și fanfară și dansuri tradiționale… A fost o întâlnire plină de emoție și cu bucuria regăsirii, vă dați seama… Cât despre întoarcerea sașilor, în general, pot să vă spun, de exem­plu, că Biserica Evanghelică, Confesiunea Augustana, pentru prima oară și-a crescut numărul membrilor după 1939! Sunt multe localități care au crescut uluitor, așa cum este satul Hosman, de pe valea Hârtibaciului, deja celebrul sat Viscri, sau Apoldu de Sus, cu cei mai mulți membri noi, dar și Șeica Mică, unde sunt întâlniri anuale cu sute de sași care se întorc, fac festivități și se bucură împreună. Nu se întorc toți total, dar au redevenit membri ai bisericii și ajută ca aceste comunități să se întărească prin angajamentul lor.

„Revederea locurilor natale, e plină de emoție”

– Pentru români, moștenirea culturală săsească este foarte importantă și ne bucurăm să facă parte din patrimoniul nostru. Dar ce mai înseamnă țara România, pentru sașii plecați? E doar o amintire?

– România nu este doar o țară din care am plecat cândva. Pe de o parte, sunt locurile natale, de care ne leagă foarte multe amintiri. Mulți dintre noi am trăit acolo 20, 30 sau 50 de ani, poate cei mai frumoși ani ai vieții, în ciuda regimului politic, și astea sunt legături puternice, care nu se uită, rămân în suflet. Pe de altă parte, este moștenirea culturală pe care sașii se străduiesc din răsputeri să o păstreze chiar și aici, în Germania, dar și în România, împreună cu sașii care au rămas acolo. Se observă tendința ca o parte dintre sașii plecați în Germania să revină în Transilvania. Nu se întorc definitiv, dar vin tot mai des și se implică tot mai mult în restaurarea vechilor biserici și a vechilor case, au grijă de cimitir și participă la întâlniri. Vă dați seama că este o emoție foarte puternică, revederea locurilor natale, dar și reîntâlnirea cu sașii rămași, sau cu vecinii.

– Și dumneavoastră faceți parte dintre sașii care au plecat din România. Cum a fost plecarea?

– Eu fac parte dintre sașii care au plecat după 90. Foarte mulți au plecat atunci, după revoluție, când s-au deschis granițele. La acel moment, era o puternică presiune pe această comunitate, care aștepta cu valizele făcute să plece din România, pentru că pătimiseră foarte mult sub comunism și ceea ce urma nu era sigur, situația politică era foarte tulbure, dacă vă amintiți. Nu au avut încredere în schimbările politice care se anunțau și foarte mulți au decis atunci că este mai bine să plece.

„După plecare, sașii au fost ambasadorii României”

– O presiune de înțeles, mai ales că istoria a fost foarte dură, ca să nu zic potrivnică, față de sașii din România – nenorocirea primului război mondial, apoi deportările în Siberia, apoi comuniștii…

– Da, așa este, dar chiar și așa, sașii au rămas cu o mare deschidere, atât față de România, cât și față de cultura românească. Și după plecare, ei au fost niște veritabili ambasadori ai României! Șvabii din zona Satu Mare și sașii din Transilvania au făcut tot ce au putut pentru România. Ca să vă dau un singur exemplu – au fost promotorii și susținătorii permanenți ai integrării României în Uniunea Europeană. Au făcut muncă de convingere și tot ce a depins de ei, ca să se întâmple acest lucru!

„Tinerii, o punte extraordinară între Germania și România”

– Revenind la povestea dumneavoastră, de unde ați plecat și cum ați regăsit la întoarcere locurile natale?

– Eu am plecat, așa cum am spus, din satul Bod, care ține de Brașov. De-acolo am plecat în Germania și când m-am întors, am regăsit meleagurile natale în dezvoltare. Se dezvoltă foarte bine, deja Bodul este o zonă urbană. Satul a crescut, aproape că s-a dublat populația față de ceea ce era înainte – de la 4000 de locuitori, la peste 7000. Sigur, asta pentru că și Brașovul s-a dezvoltat și este o zonă căutată. Deci, am găsit Brașovul și Țara Bârsei, într-o dispoziție bună. Cu românii ne-am regăsit în aceeași nostalgie a vremurilor trecute, le e dor de sași, după cum și nouă ne lipsesc vecinătățile lor. Multe lucruri s-au schimbat – cultura germană nu mai este atât de puternică în Transilvania dar, totuși, s-a păstrat. Există școli în care se predă germana și am descoperit cu bucurie tineri români care fac parte din ansambluri folclorice germane, ne-au păstrat tradițiile și portul, chiar dacă ei nu sunt sași. Cumva, comunitățile de sași micșorate și slăbirea culturii germane sunt compensate de români. Tinerii români care învață astăzi germană pentru dezvoltarea lor, dar și a țării, alături de ceea ce s-a păstrat – acestea sunt o punte extraordinară între Germania și România.

– Dar în Germania, noua lor casă, cum sunt percepuți sașii?

– De Rusalii avem în Germania marea întâlnire de la Dinkelsbuhl, unde vin aproximativ 20 de mii de sași din toată lumea, nu doar din Germania – din Canada, Austria, America etc. Vin să se reunească și să își serbeze obiceiurile. Avem și o puternică organizație de tineret, care dovedește că aceste valori culturale și civilizatorii ale sașilor se transmit din generație în generație, și acest fenomen în Germania este foarte îmbucurător. Și ca să vă răspund direct    la întrebare, sașii fiind harnici și destoinici, așa cum îi știți din România, cu timpul, și-au construit și în Germania un foarte bun renume. Ei nu trăiesc în comunități aparte, închise, sunt risipiți printre germani și s-au integrat foarte bine. Avem foarte puține localități în care locuiesc mulți sași laolaltă. Sunt integrați în populația germană.

– Am înțeles că întâlnirile sașilor din Germania sunt adevărate spectacole, la care germanii privesc cu uimire și admirație: defilări în costume tradiționale, păstrate din România, dansuri și obiceiuri… o conservare a identității care cred că le poate servi drept model și românilor.

– Da! Sașii sunt un exemplu în păstrarea tradițiilor. La parada portului popular se înregistrează în jur de trei mii de participanți! Și este un fenomen interesant, pentru că, de la an la an, participă și mai mulți! Brusc, apar la aceste întâlniri 20 de mii de oameni!

– Ce vă lipsește cel mai mult, după plecarea în Germania?

– E o întrebare grea aceasta dar, cumva, atinge miezul a tot ceea ce am discutat până acum. Ne lipsește, în primul rând, vechea comunitate, dar, vedeți,    sunt aceste resorturi prin care încercăm să compensăm. Și oamenii încearcă să redefinească și să reconstruiască vechile legături prin astfel de gesturi – fie o întâlnire în România, fie o paradă și o întâlnire aici… Și, probabil, de aceea sunt foarte mulți oameni implicați în legăturile cu România. Legăturile care au fost nu se pierd, se păstrează doar sub alte forme.