• Valul de proteste care a cuprins Europa i-a luat pe mulți prin surprindere. Vârful lor de lance e format din reprezentanții Generației Z, care se disting prin anumite trăsături unice. Cine sunt acești tineri? Ce i-a nemulțumit? Și în ce direcție ar putea s-o ia lucrurile? •
De la „boomers” la „doomers”: tinerii au devenit mai pesimiști decât vârstnicii

Generația Z cuprinde, în linii mari, tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 29 de ani. La nivel global, numărul lor e estimat la circa 2 miliarde, adică la circa 25% din populația lumii. Gen Z este prima generație a nativilor digitali, adică a celor care au crescut cu acces permanent la internet, telefoane inteligente și rețele sociale. Iar asta i-a modelat pe tineri într-un mod cu totul aparte. Deși sunt priviți uneori cu condescendență, de exemplu, pe motiv că citesc mai puțin sau că au fost prea ocrotiți, devenind mai sensibili și mai răsfățați decât generațiile precedente, exponenții Gen Z au și anumite calități incontestabile, despre care se vorbește mult prea puțin. Statisticile arată, între altele, că circa 47% dintre ei nu iau de bune lucrurile pe care le află de pe internet, ci obișnuiesc să le verifice pentru a nu cădea în plasa informațiilor false. Ei au dezvoltat, de asemenea, o gândire critică pronunțată – ceea ce îi face, în multe cazuri, mai greu de manipulat. O altă caracteristică-cheie a exponenților Gen Z este accesul fără precedent la informație – precum și faptul că se interesează activ de multe subiecte extrem de serioase, precum schimbările climatice și mersul economiei. De altfel, potrivit unui sondaj al Uniunii Europene publicat anul trecut, nu mai puțin de 40% dintre persoanele cu vârste între 16 și 30 de ani s-au declarat preocupate de probleme precum creșterea costului vieții. Tinerii sunt îngrijorați și de degradarea constantă a mediului înconjurător, de unele dintre politicile actuale, pe care le consideră nesustenabile, ori de perspectiva de a suporta o parte tot mai mare din costurile financiare asociate îmbătrânirii populației.
Mai pesimiști față de viitor
Trăgând linie, acești tineri pragmatici sunt atât de conștienți de provocările care-i așteaptă în viață, încât au devenit prima generație modernă care e mai pesimistă cu privire la viitor decât cele care au precedat-o. Părinții lor, „milenialii”, care au devenit adulți la începutul mileniului, s-au bucurat de o perioadă de mare stabilitate și prosperitate. Iar bunicii lor, numiți „baby boomers”, pentru că s-au născut după război, când a avut loc un adevărat boom demografic, sunt, statistic vorbind, cea mai bogată generație din întreaga istorie. Potrivit centrului de analiză economică OFCE, persoanele de peste 60 de ani din Franța dețin, de exemplu, 60% din averea țării, deși reprezintă numai un sfert din populație. Comparându-se cu bogații „boomers”, tinerii generației Z glumesc amar, autointitulându-se „doomers” – de la termenul englezesc „doomed”, care se referă la cineva condamnat la o soartă grea. Un studiu YouGov, de anul trecut, relevă că 61% dintre ei cred că trebuie să se ostenească mai mult decât părinții lor pentru a obține aceleași rezultate, cum ar fi cumpărarea unei locuințe. Iar statisticile le cam dau dreptate. Dacă în trecut, o casă costa echivalentul a două sau trei salarii anuale, astăzi, prețul locuințelor a ajuns să reprezinte chiar și de cinci sau de zece ori venitul anual al unui tânăr. Gen Z riscă, așadar, să fie prima generație modernă care va trăi, din punctul de vedere al stabilității imobiliare, „mai rău” decât cea precedentă. Cu atât mai mult cu cât și costul chiriilor a explodat în raport cu salariile, în special în țările cu un mare aflux de turiști, în care proprietarii preferă să-și închirieze locuințele pe termen scurt, în regim hotelier. Însă problemele nu se opresc aici. Anul trecut, dintre cele 92,7 milioane de persoane din UE expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială, cea mai ridicată pondere era înregistrată tocmai în rândul tinerilor de 18-24 de ani, în cazul cărora riscul ajungea la 26,3%. În aceste condiții, nu e de mirare că tinerii își privesc viitorul ca fiind sumbru. Și nici că le reproșează generațiilor mai vârstnice că le-au lăsat lucrurile cam prost așezate, ducând, de pildă, clima în pragul dezastrului. Printre reproșuri se numără și acela că au luat unele decizii economice dezastroase. Sau că au întârziat nepermis de mult să impună anumite reglementări – cum ar fi cele vizând internetul. Un alt reproș major adresat generațiilor precedente este că n-au pus destulă presiune pe guvernanți atunci când era cazul. Că nu le-au impus, de exemplu, să le creeze propriilor copii și nepoți condiții mai bune la școală. Pe scurt, că n-au luptat destul pentru ei. Așa că tinerii au decis să iasă ei înșiși la rampă, pentru a regla lucrurile.
Marele semnal a fost dat de Franța
În Septembrie, când a debutat noul an școlar, elevii au inițiat în Franța proteste masive. Tinerii s-au plâns, între altele, că învață în clase supraaglomerate, că programa e prea încărcată și că multe școli au ajuns în paragină. Condițiile de igienă din toalete sunt adeseori deplorabile, iar unele școli colcăie de șobolani și de gândaci. Ca soluție de avarie pentru problema supraaglomerării, unii elevi au fost vârâți în săli de clasă care funcționează într-un soi de containere, în care temperaturile coboară iarna sub zero grade. O problemă majoră, care afectează majoritatea școlilor gimnaziale și a liceelor publice, este lipsa profesorilor – mai ales în cazul unor materii esențiale, precum franceza, matematica, științele exacte și limbile străine. De altfel, dascălii se plâng, la rândul lor, că primesc salarii care nu le mai permit să țină pasul cu costul vieții. Chiar și autoritățile Franței au recunoscut că problemele reclamate de elevi și de profesori sunt reale și că lupta lor pentru condiții mai bune este justificată. Protestele elevilor au fost însă o scânteie care a aprins o parte uriașă din societate. Tinerilor și profesorilor li s-au alăturat rapid multe alte categorii, de la pensionari până la sindicaliști, activiști pentru mediu și reprezentanți ai mișcării „Vestelor Galbene”, care simt că nu mai fac față creșterii pronunțate a costului vieții.
Efectul de domino
Mișcările sociale din Franța au fost atât de masive încât au inspirat declanșarea unor proteste similare în multe alte țări ale Europei, precum Belgia, Austria, Irlanda și Grecia. Demonstrații deosebit de ample au avut loc și în Italia și Germania, două dintre cele mai puternice state din UE. În Italia, protestele au fost inițiate de studenți, care au acuzat, între altele, Guvernul condus de Georgia Meloni, că preferă să dea bani pentru înarmare, în loc să investească în educaţie. La fel ca în Franța, studenților li s-au alăturat organizațiile sindicale. La 30 Octombrie, Italia a fost paralizată de o grevă generală masivă și de demonstrații care au cuprins peste 60 de orașe. Sutele de mii de studenți, profesori, muncitori și activiști au protestat în principal împotriva creşterii costului vieţii, a chiriilor ridicate şi a cheltuielilor militare. Potrivit organizației studențești OSA, la marșuri au participat două milioane de oameni. Ei au reclamat „costul ridicat al vieţii, şcolile şi universităţile aflate în paragină, rasismul, excluziunea pe criterii de clasă și războiul”.
În Germania, protestele au început, de fapt, încă de anul trecut, după ce parlamentul a aprobat o modificare legislativă care obligă bărbații de 18 ani să completeze un chestionar privind aptitudinea fizică și disponibilitatea de a servi în armată. Țara intenționează să-și crească efectivele de la 180.000 la 260.000 de militari activi, însă tinerii refuză să devină carne de tun. „De ce să rezolvăm conflictele înarmându-ne? Asta înseamnă doar repetarea a ceea ce s-a întâmplat înainte de Primul și Al Doilea Război Mondial”, declară. Pe fondul evenimentelor din Franța, protestele din Germania au căpătat un nou avânt, dar și obiective mai largi. Frâiele par să fi fost preluate de o alianţă intitulată „Gen Z regelt” („Gen Z rezolvă”), care şi-a îndemnat susţinătorii să iasă în stradă, în zeci de oraşe, pentru a protesta, atât împotriva unei eventuale reintroduceri a serviciului militar obligatoriu, cât și împotriva condițiilor precare din unitățile de învățământ, a creșterii costului vieții și a problemelor generate de încălzirea globală.
Proteste au izbucnit și în alte părți ale Europei, însă motivele lor principale au fost complet diferite. De exemplu, în Spania, Portugalia și Luxemburg, manifestațiile au fost alimentate, în special, de criza locuințelor, deoarece prețul caselor și al chiriilor a ajuns la niveluri exorbitante. Iar în Albania și Serbia, au început de mai mult timp proteste antiguvernamentale de anvergură.
Cine provoacă violențele?
Deși majoritatea participanților la protestele din Europa sunt pașnici – fapt confirmat de autorități – printre ei s-au infiltrat și persoane violente, care au provocat haos, riscând să compromită întreaga mișcare socială născută în această toamnă. Până la 1 Noiembrie au fost răniți în Franța circa 1.200 de reprezentanți ai forțelor de ordine. Mii de mașini au fost incendiate, iar alte mii de magazine, restaurante, sedii de firme și sucursale bancare au fost devastate. Tinerii au dat foc chiar și primăriei orașului Limoges, o clădire istorică de patrimoniu, veche de peste 140 de ani. Se estimează că pagubele depășesc deja pragul de un miliard de euro. Din câte se pare, în Franța există trei grupuri principale vinovate pentru toate aceste distrugeri și violențe. Primul este cel al activiștilor radicali de extremă-stângă, anarhiști și anticapitaliști, care se îmbracă adesea în negru și umblă mascați, atacând în timpul protestelor simboluri ale statului și ale capitalismului, cum ar fi băncile, magazinele de lux sau clădirile guvernamentale. Al doilea este cel al „Zadiștilor”, activiști radicali anti-sistem, care preferă să se bată cu jandarmii și s-au alăturat taberelor și blocadelor din jurul liceelor și universităților. Iar al treilea grup este format din tineri oportuniști, care provin de regulă din suburbiile defavorizate ale marilor orașe și care se alătură protestelor atunci când situația degenerează și forțele de ordine sunt copleșite de mulțime, pentru a putea jefui magazinele în voie.
În Italia, o parte dintre violențe au fost atribuite tot tinerilor proveniți din păturile marginalizate ale societății. Altele sunt puse pe seama grupărilor anarhiste extremiste de stânga, care s-au mobilizat pe rețelele sociale, infiltrându-se în marșurile studențești pașnice și atacând forțele de ordine. Printre cei vinovați de violențele din Italia se numără și membrii unor facțiuni studențești radicalizate, care protestează atât împotriva guvernului Meloni, cât și a unor politici internaționale. Ei recurg la vandalismul simbolic, atacând, de pildă, Ministerul Educației cu petarde, sau incendiind steaguri americane și israeliene.
Acuzațiile de intimidare și represiune sunt tot mai dese
În Italia, guvernul a adoptat de urgență un decret prin care cei care se adună într-un grup de cinci sau mai multe persoane și comit violențe riscă până la cinci ani de închisoare și o amendă de până la 20.000 de euro. Decretul a introdus și principiul „Cine strică, plătește”, prin care statul a căpătat dreptul să rețină aceste sume direct din veniturile părinților minorilor vinovați. În Franța, se încearcă implementarea unor măsuri similare. Criticii acestor reglementări susțin însă că ele sunt abuzive. Ei argumentează, de exemplu, că prevederea care permite amendarea unui tânăr doar pentru că a făcut parte dintr-un grup care a provocat distrugeri, fără să existe dovezi că și el însuși a vandalizat ceva, încalcă atât prezumția de nevinovăție, cât și un alt principiu fundamental al dreptului modern, conform căruia fiecare este responsabil doar pentru faptele sale, iar orice pedeapsă trebuie să fie strict individuală. În Italia, sindicatele acuză, de asemenea, guvernul de represiune morală și de ignorarea cauzelor socio-economice ale protestelor, deoarece, în loc să rezolve problemele existente, Executivul s-a mulțumit să răspundă exclusiv prin forță brută și dosare penale. Iar în Franța, numărul forțelor de ordine trimise de autorități în teren, cu prilejul protestelor, li s-a părut unora exagerat. La nivel național, au fost mobilizați aproximativ 70.000 de polițiști și jandarmi. Pe lângă unitățile mobile standard, de poliție și jandarmerie, autoritățile au desfășurat și forțe speciale sprijinite de unități canine, brigăzi ecvestre, blindate grele, drone și elicoptere. Forțele de ordine au utilizat pe scară largă gaze lacrimogene, tunuri de apă, proiectile din cauciuc și grenade pentru dispersarea mulțimii, provocând rănirea sau chiar mutilarea unor participanți. Între victime s-a numărat și un licean de 15 ani care şi-a pierdut o mână, din cauza unei grenade. Autoritățile au recurs, totodată, la peste 4.500 de rețineri, metodă considerată de critici o formă de intimidare. Guvernul a luat în calcul chiar și întreruperea temporară a internetului mobil sau restricționarea accesului la rețelele sociale în anumite zone fierbinți, pentru a opri coordonarea protestatarilor. Măsura a fost aspru criticată, deoarece ar fi împiedicat și cetățenii pașnici să comunice, așa că autoritățile au făcut un pas înapoi, mulțumindu-se să propună „regula de o oră”, un amendament care obligă rețelele sociale să șteargă urgent postările care instigă la violență, pentru a nu risca să fie blocate.
Ce urmează?
Majoritatea analiștilor sunt de părere că este puțin probabil ca valul de proteste din Europa să se stingă cu una, cu două. Ei estimează, dimpotrivă, că revolta se va extinde, devenind, totodată, din ce în ce mai coordonată la nivel internațional. În acest sens, există cel puțin două argumente. Primul este că majoritatea problemelor reclamate de tineri sunt comune multor state europene, iar al doilea, că reprezentanții Gen Z din Europa se află într-un contact strâns datorită rețelelor sociale prin care comunică. De altfel, organizațiile studențești și sindicatele din mai multe țări europene au anunțat, deja, o mobilizare internațională a tinerilor pentru 20 Noiembrie, sub sloganul „Luptăm pentru viitorul nostru, nu pentru războaiele lor”. Nu este vorba despre o singură manifestație într-o capitală, ci despre o zi coordonată de greve școlare și universitare, marșuri, adunări și alte acțiuni desfășurate concomitent în mai multe țări. Pe măsură ce protestele avansează, nu este exclus să se contureze și anumite programe comune, pe care tinerii din Europa să încerce să le impună guvernanților. Protestele ar putea avea și unele consecințe politice directe. În unele dintre cele mai influente țări europene, precum Spania, Franța, Germania și Italia, se vor desfășura în curând alegeri cruciale, care ar putea fi influențate semnificativ de aceste proteste. Unele sondaje arată că, deși reprezentanții Gen Z au numeroase revendicări tipice stângii (fonduri pentru școli, chirii mai ieftine, ajutoare sociale), violențele comise în timpul manifestațiilor sperie restul societății, tinzând să încline balanța în favoarea extremei drepte, care promite în multe țări, precum Franța sau Spania, să restabilească ordinea cu o mână de fier. Conform analiștilor, nu e exclus nici ca, profitând de teama de haos a majorității cetățenilor, autoritățile europene să ducă măsurile de securitate la un nivel nemaiîntâlnit. Printre soluțiile la care ar putea recurge guvernanții s-ar putea număra desfășurarea militarilor pe străzi, cenzurarea tot mai pronunțată a internetului sau extinderea utilizării ordonanțelor de urgență prin care forțele de ordine capătă puteri noi.


