
Cu toate că izolarea la domiciliu a pus la grea încercare răbdarea unora dintre noi în raport cu partenerul de viață, multe relații au supraviețuit și chiar au înflorit grație acestei apropieri forțate în doi. Aceasta este concluzia unui sondaj realizat de Universitatea Monmouth, ale cărui rezultate relevă că jumătate dintre cuplurile din Statele Unite vor ieși cu relația întărită din această carantină impusă de coronavirus.
„Nu este surprinzător că atât de mulți oameni se simt satisfăcuți de relația lor”, a afirmat Gary Lewandowski, profesor de psihologie la Universitatea Monmouth. „Relațiile noastre reprezintă o sursă-cheie de stabilitate și, când suntem confruntați cu incertitudinea, faptul că ne putem bizui pe partenerul nostru ca pe o ancoră ne întărește”.
În condițiile în care americanii intră în cea de-a treia lună de restricții, cuplurile închise în case ar putea găsi motivație în rezultatele cercetărilor. În martie, când Statele Unite au început să impună măsurile privind izolarea, mulți americani au luat de bune veștile descurajante din China care, în paralel cu cele privind rata ucigașă a pandemiei, vorbeau și despre faptul că rata divorțurilor ar fi explodat la finalul carantinei, care durase cu săptămânile.
Noul studiu arată însă că pandemia ar putea să nu fie atât de rea pentru relațiile romantice cum s-a crezut inițial. Dintre persoanele chestionate în cadrul sondajului și care erau căsătorite, trăiau cu partenerul de cuplu ori se aflau într-o relație de iubire, 59% au spus că au fost „extrem de mulțumite”, în vreme ce 33% s-au descris drept „foarte mulțumite”. Au fost puțini aceia care au dat glas unor sentimente neutre sau negative. Doar 4% au fost „oarecum mulțumiți” și abia 1% „nu prea sau deloc mulțumiți”.
Potrivit cercetătorilor, procentul celor „extrem de mulțumiți” a corespuns sondajelor de dinaintea pandemiei, cuplurile căsătorite declarându-se mulțumite de relațiile lor în această perioadă. Și nu au existat diferențe majore în funcție de vârstă, rasă sau sex.
Studiul a relevat, totodată, că pandemia nu a schimbat nici modul în care oamenii se comportă în cadrul relației lor. Șapte din zece oameni au spus că nu se ceartă acum mai mult cu partenerul de cuplu decât obișnuiau să o facă înainte, iar 77% dintre ei au spus că nici viața lor sexuală nu s-a schimbat. Dimpotrivă, potrivit sondajului, unii dintre cei chestionați au spus chiar că relația lor s-a îmbunățățit din această perspectivă.
Lewandowski a explicat concluziile sondajului. „Presiunile suplimentare la care este supusă relația din cauza necesității de a crea un echilibru între muncă și viață, a-i ajuta pe copii să învețe de acasă și de a face în general față pandemiei sunt compensate de timpul suplimentar de calitate pe care-l petrecem în compania celor pe care-i iubim”, a spus el.
În vreme ce doar un sfert dintre respondenți au spus că relația casnică le accentuează stresul pandemiei, cei mai mulți s-au declarat optimiști cu privire la modul în care experiența trăită va afecta succesul pe termen lung al cuplului. Sondajele de opinie efectuate după atentatele de la 11 septembrie au avut rezultate similare, a notat Lewandowski.
Acest optimism reprezintă un semn promițător, a afirmat cercetătorul. „Optimismul le priește relațiilor”, a spus el. „Atâta vreme cât măcar unul din parteneri este optimist, ambii au parte de mai multă mulțumire în relație, chiar dacă unul dintre ei este mai puțin încrezător”.
Sondajul a fost realizat în intervalul 30 aprilie – 4 mai, pe un eșantion de 808 adulți din SUA, iar rezultatele sunt bazate pe răspunsurile a 556 de respondenți care au declarat că sunt într-o relație.