„Iau lucrurile așa cum sunt”

– După ce părea că se lasă învinsă, pandemia cu coronavirus scoate capul din nou. Cum te descurci în perioada asta de incertitudine?
– Nu e simplu să te descurci, dar trebuie să o facem cumva. Am stat în Bucureşti toată perioada de izolare, am respectat cu strictețe regulile, nu sunt un negaţionist al Covid-ului. Sunt convins de pericolul virusului, mai ales că în cercul meu larg de cunoscuţi sunt cazuri care mi-au confirmat că nu este o joacă. Peisajul în care trăim azi, în această pandemie, este atât de complicat, are aşa de multe nuanţe, atâtea extreme, încât am încetat efortul de a-mi face o imagine coerentă a prezentului. Am ales să iau lucrurile aşa cum sunt, să am grijă de mine şi de ai mei. Asta este tot ce pot spune: am fost şi sunt responsabil în această pandemie. Poate că lumea se aşteaptă ca oamenii care sunt cât de cât figuri publice să se exprime permanent, să dea sfaturi… Dacă ești o autoritate într-un domeniu nu înseamnă că ești și în altele. Din păcate, sunt mulți care au altă părere și îi vedem din ce în ce mai des. Eu nu sunt genul acela de om, nu mi-am permis niciodată să comentez public aspecte din domenii pe care nu le stăpânesc. Nu vreau să sucesc minţile oamenilor nici acum, fiecare crede ce vrea. E greu, din toate punctele de vedere, dar mai ales financiar. Cum o fi la alţii, dacă la mine e dificil, iar eu am avut ceva economii, am primit și acel ajutor de la stat?! Concertele au dispărut cu desăvârşire, acum, parcă, parcă încep să se mişte puţin lucrurile.
– Cum ţi-ai umplut timpul? Ai scris, ai compus?
– M-am ocupat mai degrabă de o altă pasiune de-a mea, moştenită în mod cert de la tata: fotografia. Când am realizat că pentru o bună bucată de vreme sunt blocat în casă, am luat o pungă mare cu filme foto, negative adunate în ani şi ani, de care nu am avut niciodată vreme să mă ocup. Am început să le scanez pe toate, filme vechi de-ale mele, de-ale lui taică-miu. Asta am făcut în starea de urgenţă: am scanat, am descoperit o mulţime de imagini de care uitasem. Fotografiile mi-au amintit implicit de momentele în care au fost făcute, un proces chiar plăcut, ca o călătorie în timp.
– Mie, sincer, îmi e dor de un film, un scurtmetraj de-al tău…

– Sincer, şi mie. Ha! Ha! Eu nu am renunţat la ideea de a scrie scenarii. Acum când, teoretic, aş fi avut timp să filmez ceva, nu se poate face nici asta. Toate filmările au fost sistate luni de zile. De fapt, întreg domeniul artistic, precum şi cel turistic, au fost decimate. Poate de acum încolo să se poată relua şi aceste activităţi, măcar puţin şi cu mare băgare de seamă.
„Să fim precauți, dar fără panică”
– Crezi că se vor linişti lucrurile, că am scăpat?
– După cum singură ai spus, nu prea e roz situaţia. La un moment dat, am crezut că doar la noi au crescut cazurile, pentru că a venit vacanţa şi oamenii nu s-au mai păzit, au plecat buluc la mare și la munte. Dar uite că în Germania e la fel… Nu cred că am scăpat încă, e obligatoriu să fim precauţi şi responsabili în mod individual, dar ar trebui să privim lucrurile fără panică. Situaţii cum este cea pe care o traversăm azi apar o dată în secol, dacă nu mai rar. E ceva singular, va deveni un reper în istoria lumii precum revoluţiile, războaiele, cutremurele sau alte pandemii. Un an de mare regres pentru toată lumea, la toate capitolele, dar va trece. După mine, a adus un singur lucru bun: timpul de gândire. Dacă alegem să-l folosim pur și simplu pentru a cugeta, atunci s-ar putea să înţelegem ceva din ce se întâmplă cu noi, dar dacă doar stăm, mâncăm şi bem, nimic nu se va schimba. Ce am învăţat eu: că mereu poate apărea ceva neprevăzut, care să te arunce din planul tău bine stabilit, şi atunci mai bine îţi vezi de viaţă clipă de clipă, fără să mai faci proiecte de viitor.
– Ai început să ieşi din Bucureşti?
– Da, şi sunt foarte bucuros. În ultimele trei săptămâni, am dat un tur al ţării, pentru că am avut de făcut niște fotografii pentru un ONG. Am documentat nişte păduri plantate acum zece, cincisprezece ani, și am fost să vedem cum se prezintă ele azi. În fiecare săptămână, am luat sat după sat, din altă zonă a României. Turul ţării după pandemie!
„Țăranii nu au nicio treabă cu pandemia!”

– Ce-ai văzut interesant, care e atmosfera în satele din România în aceste zile, a ajuns panica și la ei?
– Țăranii nu au nicio treabă cu pandemia. În multe locuri mai izolate, nu poartă deloc mască, spun că la ei nu e nici un caz. Aşa o fi, dar eu cred că oamenii ar trebui să fie precauţi. În ceea ce mă priveşte, ieşirile acestea mi-au făcut foarte bine. Sunt atât de obişnuit cu călătoritul prin ţară, încât drumurile mi-au lipsit cel mai mult în izolare. Mă întrebi ce-am mai observat… Uite, la un moment dat, mi s-a părut că oamenii, ieşind mai puţin din case, au făcut mai puţină mizerie. Chiar erau locuri curate, asta, până am ajuns în Caraş Severin. Ce am văzut pe Dunăre! Ce mizerie, ce râuri de sticle de plastic vin de pe Nera şi se varsă în Dunăre!… Incredibil! În viaţa mea n-am văzut o aşa mizerie. Inundaţiile au scos la iveală tot gunoiul ascuns prin albii. Oamenii vorbesc despre vindecarea planetei, dar ăsta e doar un vis. În Europa, ne chinuim să ne cumpărăm maşini electrice scumpe, în timp ce în China, Nepal, India, e o poluare de o tai cu cuţitul. Din păcate, drumul vindecării e lung, într-un viitor tare îndepărtat.
– Hanno, nu te gândești chiar deloc la viitor?
– Crede-mă, chiar nu mă gândesc la asta. Sunt prea multe informaţii, prea mult haos, iau fiecare zi cum vine. Aştept să treacă situaţia asta, apoi voi vedea. Nu mă zbat. Nu mă gândesc înainte. E singurul fel în care pot să-mi păstrez liniștea.