
Stimată redacție, mă numesc Ștefan, am 43 de ani și în octombrie, în urma unei ecografii, mi s-a depistat o tumoră în vezica urinară (de 5×2,5 cm) și mi s-a indicat operația. Nu m-am operat atunci, apoi a venit nenorocita asta de pandemie și nu m-am mai dus la spital. Vă rog să-mi recomandați un tratament cu care pot evita operația. Menționez că urinez cu sânge destul de des. Cu mulțumiri,
ȘTEFAN G. – Botoșani
„Mă doare laba piciorului amputat”
Dragă redacție, am vârsta de 83 de ani, iar în anul 2017 mi s-a amputat 3/4 din piciorul drept. În momentul de față mă simt bine. Opt ore pe zi stau în cărucior, iar restul în pat. Sunt perioade când mă doare laba piciorului amputat, până la gleznă. Câteodată durerile sunt insuportabile. Ce sfaturi îmi dați? Cum voi putea scăpa de durerile piciorului-fantomă? Vă mulțumesc anticipat,
I.G.B. – Galați
„Caut un tratament pentru miastenie oculară”
Dragă redacție, vă rog să mă ajutați cu un tratament alternativ pentru miastenie oculară. Medicii mi-au prescris Mestireon și Prednison. Cu toate că am urmat acest tratament, mă simt din ce în ce mai rău și nu-mi mai pot ridica pleoapele. Dacă știe cineva un tratament naturist care mă poate ajuta, să-mi scrie pe adresa redacției. Vă mulțumesc.
CĂTĂLINA – București
„Zona Zoster îmi face viața un calvar”
Stimată doamnă director Sânziana Pop,
Mă numesc Silvia, am 79 de ani și vă rog să-mi publicați scrisoarea în revista dvs., pentru că sunteți ultima mea speranță de a-mi găsi alinarea. Acum sunt la fiul meu, în Franța, căci în România e tare greu să fii bătrân, bolnav și singur. În 2008 am făcut Zona Zoster, în partea stângă, sub piept, care s-a întins până la coloana vertebrală, pe o porțiune lată de vreo 14 cm, unde au apărut bășici de mărimea unei monede de 50 de bani. Am fost internată, și după trei săptămâni rănile au dispărut, dar am rămas cu înțepături, zona mă arde, mă ustură, de nici nu pot să ating pielea. Cu trecerea timpului, mă simt tot mai rău, de parcă boala asta îmi afectează tot organismul. Simt o durere în coloană, sunt epuizată fizic și psihic, nu mai am putere, am o frică, neliniște, mă doare vena de la gât din partea stângă, iar de sub piept, unde a ieșit prima pată roșie, simt că pornește ca un curent fierbinte care se urcă în sus, la gât. Nu am aer, mă sufoc și simt nevoia să ies din casă. Am fost la urgențe și mi-au dat tablete pentru durere, Orozamudol 50 mg (clorhidrat de tramadol). Am și capsule Skenan, dar degeaba, nu-mi trece cu nimic. Am fost și la endocrinolog, care mi-a spus că glanda tiroidă e de opt ori mai mică decât ar trebui să fie, dar nu mi s-a dat niciun tratament.
* Am probleme şi cu ficatul, de la 15 ani. La analize, rezultatele sunt bune, dar pe mine mă doare ficatul și simt gust amar în gură (am vezica biliară scoasă). Se poate să am de la ficat toate aceste probleme sau de la tiroidă? De 12 ani de când am făcut Zona Zoster, am făcut operație de cataractă la ambii ochi, în 2018, iar aici în Franța, pe 31 martie a.c., am făcut operație la inimă, mi s-au pus două stenturi (mai am vreo 3 operații). Oare Zona Zoster afectează tot organismul? Sunt pesimistă și plâng în fiecare zi de durere și de necazurile pe care le avem.
* Sufăr şi de insomnii. Noaptea dorm 3-4 ore cu tablete Rivotril, când nu iau, dorm doar 1-2 ore.
* Îmi apar vânătăi pe corp și cred că de la tableta pe care o iau pentru inimă în fiecare zi, Clopidogrel Milan 75 mg, 1 tabletă dimineața, printre alte medicamente. Oare nu există un înlocuitor care să nu aibă așa multe efecte negative?
* De la operația de cataractă am rămas cu vedere dublă, mă doare între sprâncene și mi-e greață, nu am poftă de mâncare, amețesc și noaptea când mă întorc în pat și când mă ridic din pat. Oare care să fie cauza atâtor boli? Oare chiar sunt bolnavă cu nervii? Se spune că trebuie tratată cauza, nu efectele.
Vă mulțumesc și doresc sănătate tuturor românilor, oriunde s-ar afla!
SILVIA – Franța, tel. 033983561924, 040765030088, e-mail: [email protected]
„Soția mea are senzația că trebuie să aibă scaun de 30 de ori pe zi”
Stimați cititori ai acestei prestigioase reviste,
Soția mea are 85 de ani și a fost diagnosticată cu demență Alzheimer, pentru care are un tratament de la neurolog și se menține în limite acceptabile. Dar alta este suferința căreia nu i-am găsit leac. Are senzații de scaun, pentru care se duce la toaletă de circa 30 de ori pe zi, deși se duce degeaba. Are scaun normal, la două zile, dar și după acesta, senzațiile se țin lanț, și în foarte multe cazuri, sunt foarte puternice. Am consultat mai mulţi medici, de toate specialitățile, dar niciunul nu ne-a putut spune care-i cauza.
Dacă în decursul timpului v-ați întâlnit cu vreun asemenea caz, vă rog, dați-mi un sfat. Vă mulțumesc anticipat!
VICTOR B. – Ghimbav
„Fetița mea suferă de constipație”
Am o fetiță în vârstă de 2 ani și jumătate. Încă din prima lună de viață a început să se constipe. Am crezut că este ceva trecător, am sperat că, odată cu diversificarea alimentației, scaunul se va regla. Am început să-i dau sucuri naturale de fructe. Apoi ciorbițe, iaurturi, fulgi de porumb și pâine neagră, mai nou – fructe și aproape tot ce am auzit că ar fi bun. La sfatul pediatrului i-am dat picături de Metoclopramid, lactoză (un pliculeț pe zi), ceai de cicoare, mușețel și crușin îndulcit cu miere, dar degeaba. Primele fecale sunt ca nucile și are dureri mari, plânge și câte o jumătate de oră. Are scaun la două-trei zile, dar acest lucru se întâmplă foarte rar de la sine, aproape mereu trebuie să îi pun un supozitor cu glicerină. Am citit multe leacuri pentru constipație în „Formula AS”, dar pentru un copil așa de mic nu prea sunt aplicabile, având în vedere că nu pot să o conving să ia miere dimineața sau să bea apă pe stomacul gol. De aceea, îi rog din suflet pe cei care s-au confruntat cu această problemă și cred că soluția se poate potrivi și fetiței mele, să-mi dea și mie un răspuns. Mulțumesc din suflet!
MIRELA – Galați
„Am făcut micoză intestinală după o investigație endoscopică”
În urma unei investigații endoscopice, m-am ales cu o micoză intestinală. În ciuda tentativelor de vindecare, atât pe cale naturistă, cât și pe cale medicamentoasă, simptomele persistă (mai ales mâncărimi puternice ale pielii). Apelez la cititorii și specialiștii revistei, în speranța că voi primi ajutorul lor. Cu mulțumiri,
TATIANA – Buzău
„Caut un tratament pentru hipertrofie parotidiană”
Vă scriu cu speranța că prin intermediul dvs., mă voi vindeca fără a fi nevoie de o intervenție chirurgicală. Aș dori să aflu dacă există un remediu în cazul afecțiunii de care sufăr: hipertrofie parotidiană bilaterală, fără tumoră. Medicii mi-au recomandat operația, dar eu sper că există un tratament alternativ. Vă mulțumesc.
OVIDIU T. – Satu Mare
„La 26 de ani, sufăr de hipertensiune arterială esențială”
Dragă redacție, am 26 de ani și sunt diagnosticată cu hipertensiune arterială esențială (pentru care fac tratament). Am făcut și tratament naturist cu păducel, vâsc, talpa-gâștii, în urma căruia tensiunea scade, dar după o perioadă crește iar. Cele mai mari valori ale tensiunii le-am avut în timpul sarcinii – 24 cu 17. Am pierdut sarcina și medicul ginecolog mi-a spus să nu mai rămân însărcinată până nu-mi tratez tensiunea. De atunci am fost la o mulțime de medici, dar nimeni nu-mi dă nicio speranță. Știe cineva cum îmi pot regla tensiunea pe termen lung? Îmi doresc foarte mult un copil. Vă mulțumesc!
DARIA – Iași
„Cum îmi pot curăța plămânii?”
Aș dori să aflu dacă există o cale mai rapidă de curățare a plămânilor, după lăsarea de fumat. Am citit că abia după 10 ani de zile plămânii unui fumător sunt dezintoxicați total. Este un subiect de interes general, având în vedere numărul tot mai mare de persoane care doresc să se lase de fumat. În plus, vă rog să reveniți cu sfaturi care să ne ajute efectiv să abandonăm fumatul. Vă mulțumesc anticipat.
SERGIU A.