Se împlinesc, zilele acestea, 30 de ani de la evenimentele din 1989. Noul dosar trimis de procurori spre instanță – căci trei decenii nu ne-au fost de-ajuns să le dăm de cap celor întâmplate în acel decembrie de foc! – dă suficiente indicii că revolta oamenilor de la Timișoara, București, Cluj, Sibiu, și din întreaga țară, a fost rapid confiscată de un grup pregătit să preia puterea. România pășea în Anul Nou 1990 îndoliată, dar și cu foarte multă speranță. O speranță care nu s-a împlinit, distrusă tocmai de cei care au confiscat revolta. Au fost 30 de ani grei, plini de capcane și de provocări. Tocmai când, după intrarea noastră în NATO și în Uniunea Europeană, părea că suntem pe un drum fără de întoarcere, tocmai atunci a venit criza economică, iar după ea, tot felul de derapaje antidemocratice, pe care nu le mai credeam posibile. Speranța a renăscut prin votul la europarlamentare, care prin participarea diasporei, a dat tonul schimbării. A venit apoi votul covârșitor de la prezidențiale, care a confirmat direcția euroatlantică a României. S-a dovedit încă o dată cât de important este votul într-o democrație, fie și așa firavă, precum a noastră.
Anul 2020 vine cu două rânduri de noi alegeri foarte importante: cele locale, de alegere a primarilor, și cele parlamentare. La 30 de ani de la evenimentele din 1989, acesta este cel mai mare dar pe care țara de astăzi îl are din partea celor care și-au riscat viața în fața tancurilor și a gloanțelor acoliților regimului Nicolae Ceaușescu. Iar felul în care ne raportăm la votul nostru e datoria cea mai mare pe care o avem pentru cei ce s-au sacrificat în ’89. Nici o democrație nu îți garantează prosperitate și liniște eterne, dar îți lasă, spre deosebire de regimurile totalitare, libertatea de a-i alege pe cei care ți se par capabili să-ți reprezinte interesele, ori măcar pentru a-i penaliza pe cei care nu și-au îndeplinit cum se cuvine promisiunile. Nu-i deloc puțin. Acum 30 de ani, unii și-ar fi dat viața pentru dreptul de a vota după libera conștiință!
Dincolo de disputele politice – de la care omul așteaptă mai ales să nu-l încurce, dacă tot nu-l pot ajuta – sperăm ca România să rămână și în 2020 tot așa cum am descoperit-o în ultimii ani: fundamental optimistă, temeinică și creativă. O țară care se dezvoltă fără să aștepte „directive” de la centru – încă un semn că vremea comunismului e dusă – și care învață tot mai bine justa măsură între valorile noastre, românești, și cele europene. Un 2020 plin de împliniri tuturor!
