TIA ȘERBĂNESCU – „Când vine nota de plată, Tăriceanu o șterge și-o lasă pe Dăncilă să achite”

Analiza politică a lunii AUGUST

„Iohannis defilează, deocamdată, în sondaje”

– Spre finalul lunii August, s-au anunțat cei mai importanți candidați la președinția României. Având în vedere numele lansate, credeți că vom avea un „spectacol” de natură să atragă elec­to­ratul la urne? Sunt posibile surprize? Este preșe­dintele în funcție, Klaus Iohannis, amenințat în tentativa de a obține un nou mandat?

– La noi, surprize pot apărea tot timpul. Par­tidele mari, parlamentare, deja și-au făcut cunoscuți candidații. Aceștia au și fost măsurați în sondaje de opinie publică, iar clasamentul arată că Iohannis domină net lista de candidați, fiind cotat cu 44,6% din intențiile de vot (în ultimul sondaj IMAS). De alt­fel, în luna care abia s-a încheiat, PNL a și orga­nizat o lansare cu fast a candidaturii lui Klaus Io­hannis, pe care îl sprijină. Președintele s-a prezentat ca un fel de luptător singuratic, împotriva abuzu­rilor PSD, pentru apărarea Justiției, pentru conti­nuarea parcursului european și pentru consolidarea parteneriatului strategic cu SUA. În rest, n-a prea avut ce raporta și nici ce promite. E drept că nici nu a avut parte de un mandat tihnit, patru din cei cinci ani fiind obligat să coabiteze cu guverne PSD, ceea ce l-a legat de mâini și de picioare, mai ales că i-au fost reduse și atribuțiile.

– Marea performanță a lui Klaus Iohannis este aceea că a convins Occidentul că poate ga­ranta, în continuare, respectarea angajamentelor in­ternaționale ale României. Drept care, și-a asi­gurat sprijinul Germaniei și al SUA…

– Așa este, ca dovadă că președintele SUA, Do­nald Trump, l-a primit pentru a doua oară la Casa Albă pe Klaus Iohannis și l-a lăudat pentru cum și-a îndeplinit mandatul de președinte. Această vizită este una de susținere electorală, în mod evident, iar sprijinul american are valoarea lui.

– La ce distanță se află ceilalți competitori pentru Cotroceni?

– La una confortabilă, pentru Iohannis. Pre­ședintele în exercițiu defilează deocamdată în son­daje. Al doilea în clasamentul IMAS, Dan Barna, liderul USR, are 17%. Pe al treilea loc, cu 14%, s-a plasat Victor Ponta, urmat îndeaproape de Călin Po­pescu Tăriceanu, cu 12,7%, chiar dacă niciunul nu candidează. ALDE și Pro România vor susține candidatura „independentă” a lui Mircea Diaconu. Acesta din urmă nu a fost prins în sondaj, pentru că și-a anunțat intenția de a candida pe ultima sută de metri, la finalul lui August. Cel mai slab scor, de 8,4%, îi aparține Vioricăi Dăncilă, șefa PSD și a guver­nului. De altfel, nici măcar pesediștii nu cred în candi­datul lor. Lansarea oficială a can­di­da­turii Vio­ricăi Dăncilă a fost făcută într-un Congres formal al partidului, mult mai mic decât de obicei, cu o mie de tacâmuri, să zic așa, mult mai scurt, de vreo oră și ceva, pe grabă, cu discursuri ador­mi­toa­re, lip­site de orice sclipire de entuziasm și de orice putere de con­vingere. Desigur, Dăncilă și-a pledat cauza, prezentându-se drept o persoană modestă, cu frică de Dumnezeu, cu drag de familie, iubitoare de oa­meni, mai puternică decât „toți bărbații care țipă de pe margine” și drept „prima femeie pre­ședinte al Ro­­mâniei”. A marcat și senzaționalismul propriei evoluții, de la condiția de „lipitoare de afișe” (care, to­­tuși, parcă i-ar sta mai bine și azi) la aceea de li­der al celui mai mare partid din țară, șef de guvern și candidat la președinția României. A ui­tat să spu­nă, cu recunoștință și pioșenie, numele acestui des­tin al ei: Dragnea.

„Viorica Dăncilă nu va intra în turul doi, ceea ce va fi un dezastru pentru ea și pentru PSD”

– Așa modestă, neconflictuală și iubitoare cum se declară totuși, se pare că Vioricăi Dăncilă a început să-i placă puterea. A pus mâna pe partid, s-a aruncat și în lupta pentru Cotroceni, a avut timp și de ceva remanieri. Unde se va opri?

– Se va opri înainte de turul doi al alegerilor pre­zidențiale. Căci nu va putea ajunge în confruntarea finală. Iar asta va însemna dezastru, atât pentru ea, cât și pentru partid. A afirmat că a pornit cândva de jos, acum va avea ocazia să ajungă de unde a por­nit. Cât despre remanieri, întâi a zis că va restruc­tu­ra guvernul, apoi s-a răzgândit și a trecut la eva­luări și schimbări de miniștri. Acum a ajuns să-i demită pe miniștri și fără evaluare, doar în baza unor declarații neconforme. De exemplu, a zburat-o pe Ecaterina Andronescu de la Educație, pentru o afirmație de bun-simț, pe care însă Dăncilă a con­siderat-o ofensatoare față de memoria victimelor de la Caracal. Andronescu spusese că pe ea au învă­țat-o părinții să nu urce în mașina unor necunoscuți. Nu pentru asta trebuia demisă Andronescu, erau mo­tive mult mai serioase. De asemenea, a demis-o pe Ana Birchall de la Justiție, care fucționase co­rect, spre deosebire de Tudorel Toader, care făcuse numai nenorociri. Ce păcat a avut Birchall? A afir­mat că România trebuie să respecte recoman­dările Comisiei de la Veneția și ale altor organisme eu­ro­pene, în chestiuni de Justiție, de vreme ce este parte a unui club select, în care și-a dorit să intre, anume UE. Cu ce a greșit? Mai grav este că, în locul lui Birchall, Dăncilă a propus-o pe judecă­toa­rea Dana Gârbovan, care este o veche și înfocată susținătoare a tuturor atacurilor și derapajelor anti-Jus­tiție ale PSD. Gârbovan e un fel de Șerban Ni­co­lae, cu altă vop­sea de păr, dar cu aceeași minte. Un sem­nal ex­trem de prost, care dezvăluie că Dăn­cilă vrea să con­tinue politica PSD din timpul lui Dragnea.

„Coaliția PSD – ALDE era crăpată mai demult, acum s-a oficializat divorțul”

– Coaliția de guvernare PSD – ALDE s-a rupt, sub pretextul că nu s-au înțeles asupra unui can­di­dat unic la președinție. PSD caută soluții pentru a putea rămâne la guvernare, fără să mai aibă ma­joritate în Parlament. Cum se va termina partida?

– Coaliția era crăpată bine mai demult, iar deznodământul era inevitabil. Acum s-a oficializat divorțul. Dăncilă și Tăriceanu au tras de timp cât au putut, dar era clar că aici vor ajunge. O arăta atât evoluția relației dintre cele două părți, cât și trecutul lui Tăriceanu. Se apropie ceasul în care li se va cere socoteală pentru cum au condus țara, iar Tăriceanu nu e dispus să-și asume nimic. Cum s-ar zice, când vine nota de plată, el o șterge de la masă, lăsând-o să plătească doar pe Dăncilă. Știind că despărțirea este inevitabilă, amândoi și-au căutat alt partener, ca să nu rămână singuri la bătrânețe, și au negociat pe ascuns, separat, cu Victor Ponta. Ponta a refuzat oferta de a guverna împreună cu PSD și a preferat să se asocieze din nou cu Tăriceanu. Pentru că acesta din urmă i-a acceptat toate condițiile, inclu­siv pe aceea de a renunța la candidatura la pre­șe­dinție, în favoarea lui Mircea Diaconu.

– Deci, independența lui Mircea Diaconu e jucată?

– Categoric! El n-a fost independent nici când a candidat cu eticheta asta la Parlamentul Euro­pean, unde a fost propulsat cu ajutorul PSD și al An­te­ne­lor. Diaconu are vechime în roluri de „in­dependent” bine remunerat. Dar nu mai este la fel de credibil, nu mai ține partitura. Așa că n-a mai sur­prins pe ni­meni că ALDE și Pro România au anunțat că-l sus­țin pe Mircea Diaconu, imediat după ce acesta și-a declarat, teatral, de pe scările Ate­neului, dorința de a candida „ca independent”. Trebuie să re­cu­noaș­tem că intrarea lui Diaconu în cursă mai animă un pic campania. În tot cazul, „spectacolul” e garantat.

„Paleologu e un figurant de lux, iar pe Funar scrie «Napoca», deși pare din «Săpoca»”

– Tot pe ultima sută de metri a fost anunțat și candidatul PMP, Theodor Paleologu, care ar pu­tea ridica nivelul dezbaterilor. Ce șanse are acesta de a impune pe agenda publică teme și abordări mai serioase?

– Theodor Paleologu este un figurant de lux. Va fi personajul care trece prin fundul scenei cu o carte în mână și, din când în când, redă câte un citat fi­losofic… Filosofii ăștia au o utopie în ei, de ne­zdrun­cinat. Paleologu s-a prezentat pe sine ca viitor președinte „învățător”. Cică, după un președinte jucător, Traian Băsescu, și un președinte spectator, Klaus Iohannis, românii au nevoie de cineva care să facă un efort de pedagogie națională. Șansele să ajungă acolo sunt zero. Dar ce era să zică și el, că singurul lucru care îl recomandă pentru politică este că e fiul tatălui său, conul Alecu Paleologu?! Sigur, se va prezenta elegant, doct, și cu un aer de boier plictisit, care la răstimpuri dăscălește poporul. Nu e de ajuns pentru a obține voturi. Însă, după cum spuneți, măcar încearcă să ofere un pic de ștaif unei campanii electorale, despre care ne așteptam să fie destul de ternă.

– Lista de candidați e mult mai lungă, pre­să­rată cu tot felul de persoane, unele ceva mai cu­nos­cute, altele anonime, pentru electoratul larg. Ce candidat credeți că trebuie menționat în mod ex­pres, dintre cei care n-au nici o șansă?

– Gheorghe Funar, fost primar al Clujului, fost lider al PUNR și al PRM, și un pasionat declanșator de scandaluri publice pe teme identitare și cultu­rale. El s-a recomandat ca fiind „singurul român dintre candidați”. Las că nu e singurul, dar nici dacă ar fi, asta nu e o garanție a calității. Am văzut atâtea pro­duse românești contrafăcute sau cu etichetă falsă. E plină piața de „roșii româ­nești” aduse din Tur­cia și de „pepeni de Dăbuleni” pro­venind din alte părți. Așa și cu Fu­nar, pe el scrie Napoca, dar pare că e mai degrabă din spitalul de psihia­trie Săpoca.