COSMIN RĂDESCU (Directorul Teatrului din Petroșani) – “Orașul minerilor are intelectuali de excepție și elite academice”

Imaginea orașului de provincie este o prejudecată

– Teatrul din Petroșani, pe care îl conduceți cu mult talent și inspirație ca director, se bucură de o faimă greu de înțeles, având în vedere locul în care se află. Când zici Petroșani, zici Valea Ji­u­­lui, o zonă lovită de șomaj și de sărăcie, în care oa­menii visează mai degrabă la pâine decât la teatru…

– Nimic mai fals! Imaginea unui oraș de pro­vincie gen cătun, plin de mineri aflați în șomaj, este de­parte de adevăr. E o prejudecată. În Valea Jiului sunt mulți intelectuali de valoare, aici există o Uni­versitate cu elită academică, avem studenți, liceeni, sunt pro­fesorii școlilor, medici, ingineri, magistrați. Este o comunitate normală și bine educată. Avem la Petroșani un public foarte bun de teatru, format, edu­cat, pentru că aici există tea­tru de 71 de ani, din 1948! Cel puțin o dată pe lună ju­căm și la Lupeni, unde exis­tă un palat cul­tural superb. Petroșaniul es­te o comu­ni­tate mică… dar este cea mai mică loca­litate din țară care are un teatru pro­fe­sionist, adică nu doar o sală cu a­proape 400 de locuri și o scenă bine dotată, dar și o a doua sală, pentru spec­ta­cole necon­ven­ționale.

   – Care este rețeta suc­cesului dvs., a renumelui de care vă bucurați?

– Mă bucur că suntem percepuți în felul acesta! Nu aș putea să apreciez eu pe ce treaptă a teatrelor din Ro­mânia suntem, însă vă pot spu­ne care a fost stra­te­gia noas­tră: libertate, co­mu­ni­care, diversitate. Cel mai pro­­babil, popularitatea noas­­tră a crescut odată cu piesă Hedda Gabler, de Ibsen, un spectacol care a primit multe aprecieri. La premiera ei au venit critici de teatru din toată țara și au fost încântați. Dar în afară de acest succes, cred că am cres­cut și pentru că în ultimii ani am stabilit parte­neriate cu trei universități din țară – cea de la Iași, de la Cluj și cea de la Craiova, plus parteneriate cu alte ins­tituții de cultură. Și, nu în ultimul rând, am avut o diversitate largă de repertoriu, pe scena noastră se joacă atât piese cla­sice, cât și moderne, spectacole de magie sau concerte de muzică. Cred că am oferit calitate unui public larg și divers, și asta ne-a făcut populari și res­pectați.

Când domnul director este actor

– Din păcate, strădania dvs. a fost pusă la în­cercare. Recent, s-a încercat înlocuirea dvs. din funcția de director, însă, în mod surprinzător, an­gajații teatrului au ieșit în stradă să protesteze și să vă susțină…

– E, într-adevăr, o situație un pic ati­pi­că… Directorii sunt blamați și nu sunt iubiți de angajați, dar în cazul nostru, oamenii nu au ieșit în stradă nea­părat pentru mine, au ieșit pentru a susține o idee, un loc de muncă și de creație în care se simt con­fortabil, unde au dreptul să vorbească, sunt res­pectați, își impun punctul de vedere. Oamenii au simțit bucuria de a-și face meseria în libertate. Echipa de astăzi a teatrului, de la artiști la teh­ni­cieni (care după mine sunt tot artiști), este echili­brată și recalibrată. Rezonăm la aceleași lucruri, avem opinii asemănătoare și avem același scop – de a da publicului teatru de calitate. Asta, pentru că și eu sunt actor și le înțeleg nevoile. Eu sunt atât actor al Teatrului din Craiova, cât și actor al Tea­trului din Petroșani, din 2008, așa că în 2017, când am preluat conducerea, știam exact ce se întâmplă aici și care este situația. Nu mi-a fost greu să iden­tific problemele și să găsesc soluții. Această liber­tate de mișcare le convine artiștilor, și de aici, și bucuria lor de a veni la teatru, de a juca în spec­tacole și de a ieși în fața publicului. Ne consultăm în permanență – ce spectacole, ce piese punem în scenă? Care e frec­ven­ța de lucru? A­ceas­tă comu­ni­care a mea cu ei cred că a fost cheia. Discutăm, comuni­căm, ne­go­ci­em îm­pre­ună, și ei au drep­tul de a-și da acor­dul pe ceea ce se întâmplă în teatru. De asta nu au vrut schim­bare. Au reacționat așa nu pentru mine, ci pentru această stare de bine în care ne aflăm.

– Într-o lume su­pusă televizorului, in­ter­netului și tele­foa­nelor deștepte, cum convingeți pu­bli­cul să vină la tea­tru, mai ales pe cel tânăr?

– Facem în per­ma­nență sondaje, ca să vedem ce vor, ce le pla­ce și ce nu le pla­ce. Dar cel mai im­portant argument este va­rie­tatea reperto­riu­lui, ca­re trebuie să țină cont și de ceea ce se întâm­plă în societate. Avem mai multe paliere – unul din­tre ele este cel pentru tânăra generație, ca să for­măm publicul de mâine și că să îi ajutăm pe tineri în acest context al alie­nării și singurătății provocate de rețelele sociale. Și pot să vă asigur că teatrul câș­tigă teren! Singura mo­dalitate de a atinge sufletele tinerilor este să discuți problemele cu care se confruntă. Pentru că au întrebări și caută răspunsuri și informații. Nu e simplu, pentru că trebuie să ajungi la esențe, să afli ce îi frământă cu adevărat, trebuie să le cunoști și lim­bajul, ca să poți comu­ni­ca cu ei. Pentru asta dez­voltăm un proiect în care adu­cem pe scenă peri­colele sociale cu care se con­fruntă tânăra generație, de la prostituție la droguri, la lipsa valorilor sigure și a unor proiecte de viață fezabile, fără de care poți fi pierdut. Este o formă de educație prin teatru, o formă de a-i pune în gardă pe tineri în fața ten­ta­țiilor ce le pot distruge viito­rul. După spec­tacol, în­tot­deauna purtăm discuții cu ei și încercăm să avem un dialog cât mai deschis. Avem și spec­tacole pen­tru copii. Celor din zone defavorizate sau din cen­trul de plasament le ofe­rim spectacole gratuite… Cred că eforturile noas­tre sunt în direcția bună: avem 100 de abonați, și, la multe spectacole, biletele se epuizează cu două săptămâni înainte.

– Ați închegat în Petroșani o echipă stabilă, cu actori foarte buni. Cum i-ați convins să nu plece la alte teatre mai mari?

– Nu încape îndoială că, și pentru artiști, banii au importanța lor, însă nu cred că ei devin prin­cipala motivație. Firește că am încercat să ținem și noi pasul cu salariile, dar totodată am încercat să îi motivăm, să le oferim posibilitatea să joace și să accepte și alte colaborări. În plus, am invitat la Petroșani spectacole de la alte teatre din țară și asta a devenit o politică a noastră. În felul ăsta se poate face o comparație între ce jucăm noi și ce se joacă în altă parte, actorii au un schimb de experiență, pot să învețe de la colegii din țară. Pe această linie am fost total deschiși. Și avem un proiect care se numește Cap de afiș, prin care fie­care actor are dreptul să pună în scenă ce vrea el, în mod absolut. Are libertatea totală de a face ce vrea și cum vrea, actorul este și propriul lui regi­zor și se pune în scenă singur, în fața publicului.

130 de artiști pe scenă

– Anul trecut ați avut o Gală a teatrului ro­mânesc care a durat 11 zile! Acum se apropie deschiderea noii stagiuni. Ce ați pregătit pentru public anul acesta?

– Într-adevăr, anul trecut am avut o Gală, în care ne-au onorat cu prezența foarte multe nume mari ale teatrului românesc. Am avut și balet, dar și un concert al Filarmonicii din Craiova, o inter­pre­tare a Carminei Burana cu 130 de artiști pe sce­nă. Pentru deschiderea stagiunii am pregătit o evocare a scriitorului I. D. Sârbu, un mare inte­lec­tual și dramaturg local, al cărui nume îl și poar­tă teatrul nostru. Vom avea spectacol-lectură, pie­să de teatru și întâlnire cu cei ce l-au cunoscut, pen­tru a afla de la ei cum era acest om foarte spe­cial, ce ne-a lăsat o moștenire culturală im­pre­sionantă. Vor fi și alte surprize în stagiunea ce ur­mează, spectacole-lectură, poezie, muzică. Vrem să-i mulțumim și anul acesta pe spectatori.

– Mai are teatrul o șansă în această lume modernă, ultra-tehnologizată?

– Da, absolut. Eu cred chiar că asistăm la o renaștere a tea­tru­lui, pentru că în­cepem să ne plic­tisim de excesul de tehnologie. Es­te utilă, dar dez­uma­nizantă, ce­re­brală și rece, și e firesc să vrem să ne întoarcem la sensibilitate și la uman. Dacă îi dai publicului e­mo­ție, l-ai câști­gat. A­ceasta este car­tea principală pe care mizează tea­trul – emoția di­rec­tă. Și nicio teh­nologie nu va putea în­lo­cui le­gătura ma­gică din­­tre actorul a­flat pe scenă și public.