Maica Domnului de la Rădășeni

Icoane făcătoare de minuni

În Sfânta cetate a Ierusalimului, la Sfântul Munte Athos sau în alte locuri încărcate de istorie creș­ti­nă, icoa­ne vestite împodobesc vechile bazilici sau marile ca­te­drale, unele dintre ele fiind recunoscute ca “făcă­toare de minuni”, grabnic ajută­toare nenumă­ra­ți­lor pelerini ca­re au îngenuncheat înaintea lor. Îm­părați și împă­ră­tese, boieri și domnițe, oameni cu dre­gă­torii înalte, ca și oameni de rând, îm­preună cu cete ne­sfâr­șite de ar­hie­rei, monahi, preoți cu credin­cioșii lor au bă­tut drumurile în trecut, ca și-n vremurile mai noi, pen­tru a ajunge pe urmele Mân­tuitorului, ale Prea Cu­ratei Sale Maici, ale Apostolilor sau Sfin­ților. Au fost cazuri când împă­rații au renunțat la tron și și-au sfârșit viața în liniștea și sim­plitatea unei mânăstiri athonite sau în alte chinovii din cuprinsul Răsăritului Ortodox.

Icoana Maicii Domnului din biserica satului Rădă­șeni, din ți­nutul Fălticenilor, fără să aibă faima icoa­ne­lor și locurilor celebre ale lumii, are totuși o istorie mi­nu­­nată, plină de tâlc, care vor­bește “iară și iară” despre milostivirea fără margini a Sfintei Fecioare, izvorul atâ­tor mi­nuni.

Toiagul cu galbeni

La Mânăstirea Râșca, către sfârșitul veacului al XIX-lea, stărețea ieroschimo­na­hul Veniamin Pitica­riu, originar din satul Mihăiești, si­tuat foarte aproa­pe de Rădășeni. Dorea să lase în urma sa o icoană pictată la Sfântul Mun­te. Din osteneala sa și a obștii a pus deo­parte galben cu galben, i-a așezat în­tr-un toiag gol pe dinăuntru și a ple­cat spre Sfân­tul Mun­te. Drumurile erau lungi și nesi­gure, dar hoții nu-și în­­chi­­puiau că un toiag ar putea as­cunde o comoară. A luat corabia spre Constantinopol, dar o furtună năpras­nică a fost cât pe ce să ducă vasul la fund. Monahul a scă­pat cu viață, dar toiagul s-a pierdut în va­lurile învol­burate. Trist și sărac, părin­tele Ve­nia­min s-a dus la Muntele Athos fără să-și împli­nească dorința. Dar pe drumul spre casă, avea să se pe­trea­că o minu­ne: așteptând corabia la Is­tan­bul, și-a văzut to­ia­gul într-o du­ghea­­nă cu obiec­te găsite în mare. Vrând să-l cumpere, stăpânul dughe­nei i-a spus că-i prea greu, pentru că a stat prea mult în apă și că nu-i este de niciun fo­los. Nu știa taina toia­gului, dar până la ur­mă i l-a dat. Cu comoara reîn­toarsă ca prin minune, Veniamin Piticariu s-a întors la Athos și a coman­dat icoana mult dorită la un pictor de la Schitul Lacu. Era anul 1891.

Iată înfățișarea icoanei, așa cum este descrisă într-o lucrare tipărită în anul 1901, la Fălticeni: “Icoa­na mare a Maicii Domnului făcătoare de minuni e zugrăvită la Sfân­tul Munte Athos de un pictor renumit. Sfânta icoa­nă e prea frumoasă, îm­bră­cată peste tot cu argint bun și aurită peste tot, la Liov, în Galiția, cu preț de 1200 lei aur. Are juvele, stă sub geam de sticlă cu privaz aurit. Este proprietatea părintelui Ieroschimonah Veniamin Piticariu, arhimandrit și egumen al Sfintei Mânăs­tiri Râșca”. Titlul sfintei icoane este: “Această Sfântă Icoană a Maicii Domnului se numește Por­tărița”. Jos, pe argint, scrie: “Această icoană s-a făcut și s-a împodobit cu spe­sele mele – Veniamin Piticariu – 1892. Sfânta Icoană este o copie artis­tică de pe chipul Sfintei Icoane Portă­rița, de la Sfântul Munte Athos, de la Mânăstirea Iviru”.

Icoana își alege loc

Revenind în țară, Arhi­man­dri­tul Veniamin a dăruit icoa­na mâ­năstirii sale. În 1921, în timpul unei mari se­ce­te, icoana a fost adusă în pro­cesiune de la Râșca până la Ră­dășeni. La sfârșitul ru­gă­ciu­nilor pentru ploaie, icoa­na n-a putut fi dusă mai departe. Această tradiție este confir­mată de mulți bătrâni din satul Rădășeni, martori ai aces­tei minuni, ca și de Arhi­mandritul Ilie Cleopa, vestitul misionar, legat sufletește de sa­tul Rădă­șeni încă din vremea stăreției sale la Sihăstria.

Văzând sem­nul ceresc, Ar­hi­mandritul Ve­niamin Pi­ti­ca­riu a hotărât să dăruiască Icoa­na Precistei bi­sericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Ră­dășeni, cu dorința de a fi îngropat și el alături de acest locaș, lucru ce s-a împlinit un an mai târziu, în 1922, când Dum­ne­zeu l-a chemat întru Îm­pă­­ră­ția Sa. Tru­pul său adus de la Mâ­năs­tirea Râșca a fost așezat lângă biserică, aproa­­pe de prețiosul dar lă­sat satului Rădășeni.

Într-un mic medalion de argint așezat la gâtul Mai­cii Domnului, se gă­sesc trei părticele din moaș­­tele Sfân­­tu­lui Gheor­ghe, ale Sfân­­tu­lui Hara­lam­bie și ale Sfân­­tului Ioan cel Nou de la Su­ceava, în­so­țite de o mi­că în­semnare ca­re amin­teș­te că donația a fost fă­cută de Ar­hi­e­reul Nar­­cis Crețu­les­cu, pri­e­ten al Ar­hi­man­dri­tului Ve­nia­min Pi­ticariu.

Minuni

Așa a ră­mas la Rădă­șeni o icoa­nă vestită, a că­rei istorie în­ce­pută la Athos s-a continuat într-un sat cu oa­meni evlavioși, întărind și mai mult credința lor, îndem­nându-i să rămână fideli dreptei învățături și s-o cins­teas­că în chip deosebit pe Maica Luminii din icoana cea lu­minată.

Umbriți de milostivirea Sa, rădășenii au devenit la rândul lor ctitori ai multor mânăstiri și biserici. Amintim aici de paraclisul Sf. Ioachim și Ana de la Si­hăs­tria, construit de ei în vremea stă­re­ției Arhi­man­dri­tului Ilie Cleopa, de aju­to­rul pe care l-au dat la Icoana, Pocrov, Aga­pia Veche, Vo­rona și-n alte locuri.

Așa se explică prezența în satul Ră­dă­șeni a nu­meroși ierarhi, clerici mo­nahi și de mir, pelerini, cu toții, la icoa­na Maicii Domnului, care privește spre noi cu ne­măr­ginită bunătate și îm­plinește cererile făcute spre Ea, din adâncul ini­mii, cu sme­renie și cu frică de Dum­ne­zeu.

Biserica în care se află primește me­reu oameni apă­sați de nevoi și necazuri. În duminici și săr­bători, ca și-n zile de rând, slujitori ai Bisericii, dar și nenu­mă­rați cre­din­cioși îngenun­chea­ză înaintea acestei Sfinte Icoane, punându-și nădej­dile în mijlocirea Maicii Domnu­lui. La resfințirea bisericii “Sfinții Apos­toli Petru și Pavel” din 16 iulie 1995, trei ar­hie­rei, 40 de clerici și aproximativ 30.000 de credincioși au trans­for­mat târ­no­sirea într-o sărbă­toare a întregului ținut.

Biserica din Rădășeni păstrează între odoarele ei de preț și un epitaf pictat de vestitul iconar Irineu Prot­cen­co de la Sihăstria, din vremea în care satul avea o strân­să le­gă­tură cu această mânăstire. Tot în aceeași peri­oadă, Ar­hi­mandritul Ilie Cleopa a slujit Sfânta Litur­ghie de mai multe ori în sat și chiar rânduiala înmor­mân­tării sau pa­rastasului, pentru unii credin­cioși râv­ni­tori. Așa a în­ce­put să se țeasă firul acestei istorii. În fie­care zi, icoana adaugă alte și alte minuni, pe care oa­menii credincioși le știu și le mărtu­risesc.

În rânduiala de sfințire a icoa­nelor Preasfintei Năs­că­toare de Dumnezeu se spune: “…Bi­necuvânteaz-o cu bin­ecu­vân­tarea ta cea cerească și-i dă ei puterea și tăria facerii de mi­nuni. Fă-o vindecătoare și izvor de tămăduiri tuturor celor ce în dureri se vor pleca în fața ei și vor cere de la Tine aju­tor prin Născătoarea de Dum­­ne­zeu…”.

În puterea icoanei din Ră­dășeni se află întreagă îm­pli­nirea acestei rugăciuni făcute cu atâta stăru­ință, în cetatea cea neîngenuncheată a Ortodo­xiei, la Sfântul Munte Athos, în 1891.

Scrisu-s-a de noi această sfân­tă istorie…

Arhim. TIMOTEI AIOANEI