
Toamna aniversărilor
Parcă mai ieri apăreau pe scena muzicală românească, cu melodii precum “Noi o scoatem la capăt” sau “Regele șoselelor” – rămase pe veci întipărite în memoria iubitorilor de muzică rock de la noi. Pe-atunci se numeau Vank, ca după 10 ani de succese și o pauză de odihnă, să schimbe o literă în nume și să se transforme în VUNK. Vunk și de la capăt. Noi concerte, noi succese, noi discuri, noi hituri: “Vreau o țară ca afară”, “Scapă-mă de ea”, “Pleacă”. Trupa VUNK a lansat până azi nouă discuri şi a câştigat o mulţime de premii: “Cea mai bună trupă rock”, în cadrul Premiilor Radio România din 2011 şi 2013, premiul pentru “Cel mai bun album”, la Gala Premiilor Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR) în 2011, sau “Best Romanian Act”, la Gala Premiilor MTV Europe din 2012.
În luna octombrie, la ceas aniversar, Cornel Ilie, Nicu Sârghea, Daniel Ionuț Onel și Gabi Maga lansează cu mare tam-tam un nou disc – “Domnul portocaliu şi Maşina timpului” şi o carte biografică – “Deja vu. 25 de ani de VUNK”, publicată de “Curtea Veche Publishing”. Lansările se vor face în cadrul unui mare concert, la Sala Polivalentă:
“În toamna lui 1994, aveam primul nostru concert cu bilete, la Teatrul «Ion Creangă» din București. În toamna lui 2019, un sfert de veac mai târziu, sărbătorim, retrăim și reinventăm Visul nostru!
Patru băieți pasionați de muzică, dornici de a schimba lumea prin muzică și cuvinte, pun în scenă spectacolul «VUNK – DEJA VU», în 16 octombrie, Sala Polivalentă.
Polivalenta este locul celor mai spectaculoase și inovatoare concerte VUNK şi este locul în care aducem viitorul înapoi…
Viitorul este prietenul cel mai bun al celor care visează, iar noi nu ne-am oprit niciodată din asta. Visăm cu ochii deschiși chiar dacă, uneori, nu ne-a ieșit tot ce ne-am dorit. Mergem mereu înainte.
Vă invităm să ne inspirăm reciproc, să ne încărcăm cu energie și bucurie, să construim încă o amintire memorabilă, să ne dăm puteri unii altora, căci suntem mulți cei care visăm cu ochii deschiși. Hai să fim noi înșine și să visăm împreună…”, scriau artiştii pe pagina lor de Facebook, înaintea acestui nou show pe care l-au pregătit.
Cei patru muzicieni au lansat deja două melodii de pe noul disc: “Mi-e dor de tine”, în duet cu Anastasia Sandu, şi “Deja vu”, numai bune ca să stârnească apetitul admiratorilor lor. Chiar şi coperta noului lor album e plină de surprize, căci artiştii au ales să pozeze, pentru realizarea ei, împreună cu 25 dintre cei mai înfocaţi fani ai lor.
“Toamna asta este una dintre cele mai frumoase din viața mea”

Solistul trupei, Cornel Ilie, este bucuros și de lansarea lui în postura de scriitor: “Este așa o mare bucurie să pot spune în gura mare că în viața asta trăiesc momentul de a lansa o carte scrisă de mine, iar subiectul să fie tocmai cariera noastră de 25 de ani. Faptul că se întâmplă la aniversarea a 25 de ani de la primul concert, în același timp cu lansarea unui album nou, face ca toamna asta să fie una dintre cele mai frumoase din viața mea.
Cartea «Deja vu. 25 de ani de VUNK» este istoria trupei noastre, așa cum a început ea în 1988, de la grupul muzical al școlii, dar care atunci avea alt nume, trece prin toată perioada de când s-a născut VANK, apoi cum s-a schimbat în VUNK și tot așa, până în ziua de azi… Este povestea oricărui artist din România, a oricărui om care are un vis și face orice să și-l împlinească. Sunt povești ale pieselor, sunt povești despre alegeri în momente-cheie, despre trădare, despre prietenie, despre «sex and rock’n’roll» în România și despre curaj. Am scris cartea asta pentru a ne spune povestea și pentru a le da curaj și speranță altora ca noi. Pentru că, deși este o carte despre VUNK, este povestea oricărui om care ar face orice să trăiască din pasiunea vieții lui. Am scris-o pentru cel care își caută încă Visul sau pentru cel care are nevoie de mai multă încredere pentru a și-l împlini”, declara autorul.
Atât noul album al trupei VUNK, cât şi cartea scrisă de Cornel Ilie, pot fi achiziționate în cadrul concertului aniversar sau din librăriile din țară, începând cu 16 octombrie.
(Biletele pentru concert s-au pus în vânzare în reţeaua Iabilet şi au preţuri cuprinse între 49 şi 199 lei. Dacă doriţi să-i ascultaţi live grăbiţi-vă, căci la multe categorii, tichetele s-au şi epuizat!)