Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Adevărul despre detoxifiere: cât e mit și cât e realitate?

Foto: Shutterstock – 3

Nimic nu este astăzi mai la modă decât diversele proceduri menite să ne „cu­rețe” organismul de toxinele pe care aces­ta pare să le absoarbă cu aviditate, ca un bu­rete, cât e ziua de lungă. De dragul detoxifierii, căreia i se face o publicitate agresivă, prin presă, tele­vizor și internet, o mulțime de oameni recurg la diete, suplimente alimentare și clisme, care le promit să­nătate veșnică. Se justifică însă toate aceste efor­turi? Produce detoxul rezultatele scon­tate? Cât din toată această poveste este mit și cât este realitate?

Detoxul, o industrie de miliarde

Corpul nostru are în mod normal capacitatea na­turală de a elimina toxinele. Dar nu și acum, ne avertizează repre­zentanții miș­cării detox. În zilele noastre, spun ei, lucrurile s-au schimbat în mod dramatic. Ali­mentația este falsificată, sedenta­ris­mul și stresul fac ravagii. Iar la toate astea, se adaugă poluarea, ca­litatea îndoielnică a apei și câte și mai câte. Nici măcar fructele și legumele nu mai sunt ce-au fost odată, din cauza fertili­zatorilor și a pesticidelor folo­site în mod excesiv de producători. Suntem cu toții un impresionant maldăr de toxine, iar asta explică multe: obo­seala, tenul pământiu, nervo­zitatea, digestia sla­bă, starea ge­ne­rală proastă de sănă­tate, insom­nia și poate chiar și fap­tul că ne-am cam îngrășat. Dar iată că există soluții salva­toare, spun aceiași spe­cialiști: o pulbere care ne ajută să ne curățăm colo­nul, condu­când astfel la de­to­xifierea profundă a întregului organism; capsule spe­ciale, realizate ex­clusiv din produse naturale, care asigură detoxi­fie­rea celulară a orga­nismului; cura pe bază de băuturi verzi, care ne redă strălu­cirea pielii, ne ajută să slăbim și ne spulberă to­xi­nele în toate cele patru zări.

Cam astfel se prezintă, în linii mari, discursul reprezentanților industriei detox. După cum ați ob­servat, primul pas este conștientizarea „proble­mei” toxinelor care ne invadează existența, în vreme ce pasul al doilea este scoaterea din joben a remediului minune, menit să readucă lucrurile la normal. Dis­cursul respectiv nu este însă folosit de fiecare dată cu rea voință: sunt destui cei care îl propagă cu deplină sinceritate, întrucât chiar ajung să creadă cu tărie că suntem neajutorați în fața invaziei sub­stanțelor toxice și trebuie de urgență să luăm măsuri drastice împotriva lor. Cunoaștem cu toții pe câte cineva care intră în această categorie și care este eventual atât de fermecat de întregul concept, încât nu s-ar lăsa sub nicio formă convins, de niciun un fel de argumente, din partea niciunor specialiști, că de fapt organismul său este perfect în regulă și fără cure regulate de detoxifiere, de un tip sau altul. Iar rezultatele concrete ale abor­dărilor alarmiste pro-detoxifiere se numără în bani. Mulți bani. Fiecare client speriat dă din bu­zunar pe po­triva puterii sale de cumpărare. La drept vor­bind, un biet ceai menit să ne curețe organismul nu poate costa prea mult. Cine își per­mite însă, poate la fel de bine să-și petreacă două săptămâni întregi într-un centru special dedicat unor proceduri mult mai sofisticate și mai complexe de detoxifiere, între care un loc de cinste îl ocupă de regulă clismele, cu saunele, masajele și, desigur, nelipsitele sucuri naturale din te miri ce, consumate în cantități industriale.

Ce spun specialiștii

Simona Tivadar: „Celula se «curăță» de către ea însăși”

De ceva vreme, s-a propagat în mediul online ca un tsunami un interviu publicat de revista Live.ro, în care doctorița Simona Tiva­dar, medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice, dă­râ­mă fără milă, cărămidă cu cărămidă, întreaga construcție descrisă mai sus vizând deto­xifierea. Exprimându-se fără menajamente, dr. Simona Ti­vadar a declarat răspicat că detoxul „este o prostie” și că „acest pretins procedeu de cu­răţare a organismului s-a răs­pândit, fiind susţinut şi pro­pagat de pseudonutriţionişti sau de oameni fără pre­gătire medicală, care au găsit astfel un instru­ment foarte bun de a câştiga bani”. Teza nutri­țio­nistei este simplă: nu există detox, pentru că nu există to­xine. „Tocmai ce s-a luat un Premiu Nobel pentru medicină, la sfârşitul lui 2016, pentru un studiu care demon­strează că celula se curăţă de către ea însăşi! Nu există o for­mulă chimică a aces­tor toxine. Nu se cunoaşte toxina x sau toxina y…”. În schimb, a ex­plicat ea, oa­menii sănătoși elimină prin pie­le, plă­mâni, rinichi și tubul di­ges­tiv, deșeuri sub forma trans­pi­rației, a dio­xidului de carbon, a urinei și a transpirației. Mai mult, aceste sis­teme sunt atât de bine per­fecțio­nate, încât nu le putem influența. Iar atunci când luăm, de pildă, o doză mai mare de vitamina C decât are nevoie organismul, bând conștiincioși multă apă cu lămâie, așa cum suntem sfătuiți colo și dincolo, excesul este pur și simplu eli­minat, cu ajutorul rinichilor.

BDA: „Conceptul dietelor de detoxifiere este irațional și neștiințific”

Să vedem însă ce zic și specialiștii de prin alte țări. Tema a fost abordată, bunăoară, pe site-ul Ser­viciului Național de Sănătate din Marea Brita­nie, care a prezentat pe îndelete poziția pe care o are în această chestiune asociația britanică a dieteti­cie­nilor (The British Dietetic Association – prescur­tat BDA). Reprezentanții acesteia afirmă răspicat: „În cazul în care corpul uman chiar ar acumula multe toxine, am simți-o. Conceptul die­telor de de­to­xifiere este irațional și neștiințific”.

Raport VoYS: „N-au existat nici măcar două companii care să ofere aceeași definiție noțiunii de «detox»”

Detoxifierea a făcut și subiectul unui raport realizat în 2009, în urma unui studiu realizat de VoYS și publicat pe site-ul organizației indepen­dente de caritate „Sense about Science”. În cadrul studiului, au fost luate la puricat 15 produse dife­rite de detoxifiere, de la suplimente alimentare la produse destinate îngrijirii părului, vândute în unele dintre cele mai populare supermarketuri și farma­cii. Producătorii au fost contactați pentru a explica ce dovezi au că produsul lor face într-adevăr ceea ce promite, dar și ce anume înțeleg prin „detox”. Concluziile au fost următoarele:

1. N-au existat nici măcar două companii care să ofere aceeași definiție noțiunii de „detox”.

2. În majoritatea cazurilor, producătorii și co­mercianții au fost siliți de oamenii de știință im­plicați în studiu să recunoască faptul că nu fac de­cât să dea un nume nou unor lucruri absolut banale, cum ar fi curățatul sau perierea, etichetându-le drept proceduri de detoxifiere.

3. Multe dintre explicațiile oferite de industria detox cu privire la felul în care funcționează orga­nismul sunt greșite și, mai rău, în unele cazuri, remediile sugerate sunt potențial periculoase.

„Din punct de vedere științific, nu există niciun motiv ca oamenii să irosească timp și bani pe așa zise regimuri detox, diete ieșite din comun sau re­me­dii costisitoare, dintre care nu există niciuna care să se compare cu sistemele detox deja încor­porate în sistemul nostru natural”, a subliniat cu­nos­cutul chimist John Emsley, profesor universitar, premiat pentru scrierile sale științifice.

5 mituri detox spulberate de medicii de la BBC

Foto: Dreamstime

Încercând să clarifice principalele neînțelegeri privind procesul de detoxifiere, prestigiosul post de televiziune BBC, care difuzează un serial de mare succes, realizat de mai mulți medici și inti­tulat „Trust Me, I’m a Doctor” („Crede-mă, sunt un doc­tor”), a postat un scurt material în care su­bli­niază următoarele aspecte:

1. Organismul nostru nu are nevoie de vreun aju­tor pentru a scăpa de toxine. Atâta timp cât nu consumăm în exces alimente sau băuturi peri­cu­loase (cum ar fi de pildă alcoolul), ficatul, rinichii, sistemul nostru digestiv, plămânii și pielea vă vor „detoxifia” în mod natural, fără a avea nevoie de vreo intervenție.

2. Afirmația potrivit căreia detoxifierea le oferă organelor noastre un răgaz este falsă. Dovezile indică, dimpotrivă, că dacă dorim, de pildă, ca ficatul nostru să dea randament maxim, el trebuie să-și facă treaba în mod constant, întrucât asta îi permite să se adapteze la chimicalele la care sun­tem expuși. Dacă ne schimbăm în mod radical die­ta, ne putem supune organele unui stres supli­mentar, ceea ce le va împiedica să lucreze la fel de bine ca înainte.

3. Afirmația potrivit căreia detoxifierea ne aju­tă să scăpăm de chi­micalele pe care le acu­mulăm prin expunerea la mediul înconjurător, cum ar fi aerul poluat, este și ea eronată. Regimurile de tip detox nu ne de­toxifiază dincolo de ni­ve­lul la care o poate face organismul nostru în mod natural.

4. Nici ideea potrivit căreia detoxul ar ajuta la scăderea în greutate nu se susține. Dietele de tip detox presupun de re­gulă un consum mai redus de calorii. Dacă dau rezultate, asta se întâmplă tocmai din acest motiv și nu pentru că ar înlătura cine știe ce toxine din corp.

5. Este fals că detoxul ne-ar face mai sănătoși. Ba unele ingrediente la modă din anumite produse detox, chiar pot să ne facă rău. De pildă, produsele care conțin Senna pot avea efecte laxative, care să interfereze cu medicamentația pacienților, inclusiv cu anticoncepționalele.

Ce putem face, totuși, pentru a fi în formă

Iată câteva dintre recomandările de bun simț ale specialiștilor:

* Urmați un regim alimentar echilibrat și dați dovadă de reținere maximă în fața produselor ne­sănătoase, precum cele procesate, de tip fast-food, alcoolul, tutunul, dulciurile ori prăjelile.

* Este foarte important ca dieta dvs. să cuprindă câte un pic din toate (fructe, legume, lactate, ce­reale etc.). Nu există un aliment anume care să ofere paradisul nutrițional – ceea ce contează cu adevărat este varietatea.

* Dacă doriți să slăbiți, nu vă înfometați, ci mai reduceți din porții. Și puneți-vă pe făcut mișcare!

* Odihniți-vă. În felul acesta organismul își va face treaba ca la carte, iar dvs. vă veți putea bucura de o stare generală bună.

* Doza face otrava. În caz că nu știați, chiar și apa se poate dovedi nocivă pentru noi, atunci când o consmăm în exces. Așa că respectați mereu în alimentație justa măsură și, garantat, veți fi la adă­post de majoritatea problemelor. Inclusiv dintre cele care-i determină pe unii să se înhame la câte o cură draconică de „detox”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian