Marea problemă a prezidențialelor din 10 noiembrie a fost, desigur, cea a alegerii contracandidatului președintelui în funcțiune, care era anunțat de toate sondajele, drept primul finalist în turul secund. D-l Klaus Iohannis a obținut în jur de 40% din voturile exprimate, după cum se așteptau majoritatea observatorilor obiectivi. Dan Barna, candidatul USR-Plus, creditat inițial cu mari șanse să fie celălalt participant la finală, a realizat un scor de 14-15%. Greșelile lui din timpul campaniei l-au costat: o siguranță de sine excesivă, un limbaj rece și tehnicist și, mai ales, ezitările în privința susținerii noului guvern PNL, condus de Ludovic Orban, ba chiar refuzul participării la guvernare. Surpriza acestui scrutin este, însă, scorul însumat al dreptei înnoitoare, Klaus Iohannis, Dan Barna și Theodor Paleologu, adunând împreună aproape 60% din preferințele electoratului român. Votul este istoric. Pentru prima dată în cei treizeci de ani de la răsturnarea comunismului, mutația care s-a produs este extrem de clară în contextul unei prezențe, totuși, modice (în jur de 50%) a electoratului la urne. PSD-ul, care în ultimii ani ai guvernării sale a făcut totul pentru a-și submina propria bază, a primit o confirmare vizibilă a transformării sale în „partid de pluton”, scorul candidatei lui, Viorica Dăncilă, puțin peste 20%, indicând faptul că prăbușirea de la recentele europarlamentare continuă. Cea mai dură lovitură a venit, însă, din partea diasporei, al cărei vot n-a mai putut fi, de această dată, obstrucționat. Cei aproape opt sute de mii de votanți români din străinătate au ignorat, pur și simplu, partidul a cărui guvernare, coruptă și prădalnică, i-a obligat să-și câștige viața pe meleaguri străine. Diaspora reprezintă una dintre componentele cele mai pregătite și conștiente ale electoratului român și votul ei a răspuns simbolic celor care, disprețuind-o, au gazat-o pe 10 august 2018, în loc să-i asculte cererile legitime. Prezența Vioricăi Dăncilă în finala prezidențialelor face ca victoria președintelui Iohannis să devină o certitudine.
Ce consecințe vor avea rezultatele acestui prim tur al prezidențialelor asupra protagoniștilor jocului politic românesc? Este evident că victoria președintelui în funcțiune va fortifica PNL-ul, atât în exercitarea guvernării, cât și în bătălia pentru parlamentarele de anul viitor. Se poate spune că, de acum, câștigarea alegerilor din 2020 depinde integral de prestația din anul următor a cabinetului Orban, de fermitatea responsabilă cu care va căuta să înlăture nu numai consecințele dezastrului PSD-ist, ci și sursele care l-au provocat. Fragilitatea susținerii sale parlamentare nu trebuie să fie un pretext pentru compromisuri cu administrația ciuruită de nepotism și incompetență, moștenită de la trecuta guvernare. Având susținerea președintelui reconfirmat în funcție, guvernul Orban poate impune, în limitele destul de strâmbe ale actualei Constituții, atât renunțarea la modificările interesate aduse de PSD codurilor juridice (prin care se urmărea subordonarea politică a Justiției), cât și revenirea la alegerile locale în două tururi, care ar sparge stăpânirea monopolistă a gestiunii micilor comunități și ar conferi legitimitate edililor acestora. Alcătuirea Bugetului de Stat nu va putea, deocamdată, suferi mari transformări, în urma „găurilor” imense lăsate în vistieria Statului de risipa PSD-istă, dar – pentru anul ce vine – cheltuielile nejustificate și „cadourile” făcute de trecuta guvernare pot fi stopate. Orice abatere de la promisiunile făcute la instalarea guvernului său va fi, din această perspectivă, grevantă pentru PNL-ul beneficiar al valului de susținere electorală pentru președintele Iohannis.
Intrarea în turul secund al prezidențialelor îi dă Vioricăi Dăncilă o „gură de oxigen”, păstrându-i, pentru încă o vreme, șefia PSD-ului. După finala din 24 noiembrie, însă, grupurile de interes din partidul său vor intra în conflict deschis, soarta fostului premier fiind pecetluită. D-na Dăncilă va coborî în întunericul din spatele scenei, baronii – cărora nu mai are ce să le ofere – urmând să caute în urma unei luăte interne (cu „morți și răniți”), un alt stăpân, care să le ofere, eventual cu mai multă „finețe”, garanțiile de imunitate și impunitate pe care le vântura Dragnea. Mica victorie a Vioricăi Dăncilă, ce amână deznodământul înfrângerii PSD-ului, îl privează, pe de altă parte, pe Victor Ponta, șeful PRO România, de posibilitatea preluării rapide a fostului prim-partid al țării, baronii având timp să-i contabilizeze mișcările politice haotice și contradictorii, care i-au adus propria grupare în pragul imploziei. Dacă, după respingerea lui Ponta, liderii PSD-iști nu vor găsi un șef care să nu aibă legătură cu „slujbașii” lui Dragnea, degringolada (și căderea electorală) a falsului partid de stânga va continua. Ceea ce, deși pare paradoxal să o susțin, nu se va întâmpla cu USR-Plus, înfrângerea, de altfel onorabilă în condițiile asaltului mediatic concentrat împotriva sa, a lui Dan Barna reprezentând un semnal puternic pentru aplanarea fricțiunilor interne și pentru „strângerea rândurilor”. În perspectiva alegerilor din 2020, USR-Plus, ca alternativă la „reformismul cu iz politicianist” al PNL-ului (dar și la manifestările actualei clase politice), poate deveni, dacă nu primul, cel puțin al doilea partid major al țării. Votul din primul tur al prezidențialelor lasă speranțe firave celorlalte partide înscrise în bătălie. În 2020, grupări ca ALDE, PRO România sau PMP nu vor mai supraviețui decât la limita scenei politice, pentru că polarizarea societății românești mai puțin între stânga și dreapta, și mai mult între modern și responsabil, pe de o parte, și conservatorism nostalgic, pe de altă parte, s-a produs deja.
Romanian