CĂTĂLIN TĂNASE – „E minunat să vezi cum florile le aduc oamenilor bucuria în suflet și zâmbetul pe obraz”

Directorul Grădinii Botanice Iași

Am ajuns, la început de toamnă, în Gră­dina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași. Sunt mai bine de 25 de ani de când, vizitând-o, am avut ocazia, pentru prima dată în viață, să văd înflorită, în toată splendoarea sa, floarea al cărei nume îl port, Camelia. Acum nu căutam ceva anume, dar am găsit o liniște ră­coroasă și verde (dacă-mi este permis să atribui liniștii o cu­loare) întinsă, în mod egal, peste ar­bori și flori. Ghidul meu pe aleile grădinii este profesorul universitar Cătălin Tănase, membru-cores­pon­dent al Academiei Române. Dom­nia-sa este, încă din 2007, direc­torul Grădinii Botanice Iași. Frumu­sețile ce mi se înfățișează privirii de­pă­șesc, însă, orice ar reuși cineva să redea în cuvinte. Cu toate acestea, ex­plicațiile profesioniste ale dom­nului Tănase întregesc, în mod fe­ricit, ta­bloul vizual. Acolo unde ochii văd doar un copac ciudat lângă un altul ai­do­ma, spe­cialistul știe că se ascunde o muncă susți­nută, de câteva zeci de ani, pentru că multe dintre speciile ce-și împart aici, prietenește, vecinătatea nu se vor regăsi niciodată în habitatul lor natural una lângă cealaltă.

Mirajul trandafirilor

Timpul de care dispun nu-mi permite să stră­bat întreaga suprafață a grădinii. Dar țin neapărat să văd colecția de trandafiri. Pentru că știu că ni­ciodată lumina lor nu e mai profundă și mai tristă așa cum e la ceas de toamnă, când, și pentru ei, e atât de-aproape sfârșitul. În imediata apropiere a rozariumului cu trandafiri e un bazin cu nuferi. Doar albaștri nu am văzut, în rest, au toate culorile cu care gândul i-ar putea îmbrăca. De jur împre­jur, din pietre albe, frumos rânduite, e amenajat un amfiteatru pentru studenții ieșeni la biologie, geografie, geologie, farmacie, agricultură și hor­ticultură. Sute de adolescenți care și-au ales drept profesie viața plantelor. „Ne mândrim cu tran­dafirii din Grădina Botanică de la Iași. Avem peste 800 de specii și 10.000 de exemplare. Se-mba­tă lu­mea de miresmele lor. Mirajul lor du­rează din luna mai și până toamna târ­ziu și atrage mii de vizitatori. E mi­nunat să vezi cum florile le aduc oame­ni­lor bucu­ria în ochi și zâmbetul pe obraz”, spune d-l Că­tălin Tănase.

Teiul lui Eminescu are urmași

– D-le profesor, eu am ajuns întâm­plător aici, la Grădina Botanică din Iași. Dar de ce ar trebui să fie ea văzută în mod special? Aveți ceva ce nu există în altă parte?

– Da, avem! Doi urmași din teiul lui Eminescu, îmi răspunde mai-marele gră­dinii botanice, cu o mândrie bine tem­pe­rată. În 1980, doi cercetători ai instituției noastre au recoltat drajoni, cu rădăcini, de la teiul lui Eminescu, i-au adus aici și i-au îngrijit cu mult drag. Au rezistat, iar acum sunt arbori falnici, doi tei demni de originea lor. Cred că e foarte important ca într-o Grădină Botanică activitatea de conservare să însemne și conservarea unor simboluri naționale, iar teiul lui Eminescu e un astfel de simbol nu doar al Iașiului, ci, în egală măsură, și unul națio­nal. Îi văd. Le simt parfumul venit din alte vremi, chiar dacă timpul flo­rilor le e trecut deja.

– Aveți mulți vizita­tori?

– După vânzările de bilete, anual depășim 200.000 vizitatori. În timpul expoziției de flori de toamnă, avem și 10.000 de vizitatori pe zi. Se întâmplă chiar să fie coadă la bilete, la ca­re se stă mai mult de 30 de mi­nute.

– Și iarna?

– O mare parte a gră­dinii rămâne vie și iarna, copacii, tufele, chiar da­că frunzele le-au că­zut. Și rămân și mi­res­mele, altele decât cele din tim­pul verii. Aspre, săl­ba­ti­ce, amărui. Parcul nostru e vizitat și iarna. Nu exis­tă zi în care să nu ne treacă pragul câteva zeci de iubitori de natură.

Sunt întortocheate și labi­rintice aleile grădinii. Când crezi că ai ajuns la un capăt, cărarea se desface în alte câteva, de nu mai știi pe care s-o apuci. Te duce singur dru­mul unde vrei s-ajungi. Așa, ca în viață. Și, totuși, undeva, aproape de clădirea administrativă a instituției, este o alee perfect dreaptă, mărginită de câteva ghivece de lemn, cam cât jumătatea unui stat de om. Fiecare are, în față, o tăbliță, mai mare decât cele cu care se etichetează, de obicei, plantele. Le privesc nedumerită pentru că… nu pot citi ce e scris pe ele! „Aceasta este o alee destinată per­­soanelor cu dizabilități de vedere, tocmai pentru a le facilita accesul la plantele existente în co­lecția noastră, de care ei nu se pot bucura decât prin pipăit și miros. Toate plantele de aici sunt etichetate în alfabetul Braille. Este un proiect început aici, la Iași, pe care noi l-am preluat de la «ma­ma» tuturor grădinilor botanice din lume, Gră­dina Botanică din Padova. Nu știu dacă mai există așa ceva și altundeva în țară. Pentru noi, este impresionant cum reușesc nevă­ză­torii să citească denumirile știin­țifice, să le rostească, să simtă aceste plante pe care nu le văd. Și e o mare sa­tisfacție pentru noi, că le-am putut oferi această bucurie”, spune Cătălin Tănase.

Balul crizantemelor

– Suntem în plină toamnă. Știu că în fiecare anotimp organizați câte o expoziție tematică…

– Da, și cea mai cunoscută dintre expoziții le este dedicată crizan­te­me­lor. Din septembrie până în noiembrie, expunem cea mai importantă colecție de crizanteme din România, flori săl­batice, dar și cultivate. Vizitatorii sunt interesați mai ales de speciile cul­ti­vate, tufănele, crizanteme tăiate, de pus în glastre. Avem și soiuri ro­mâ­nești de flori, foarte vechi, unele dis­părute deja, pe care, din fericire, noi reușim să le menținem. Nu lipsesc nici crizantemele pentru ceai sau pentru salată, care provin din Asia. La fie­care ediție, ne stabilim o temă. În 2018, de exem­plu, am realizat o alegorie pentru sărbă­to­rirea Centenarului. Am realizat, din flori, simboluri pentru fiecare provincie istorică. La această ex­po­ziție, pe lângă numărul mare de soiuri, este im­pre­sionant și numărul de exemplare expuse: tufănele, între 20.000-25.000. Cu aceeași ocazie, expunem și o colecție intere­san­tă de alte plante decorative de sezon: var­ză, dovleci și ardei. De impact pen­tru turistul ocazional este și felul în care le pre­zen­tăm pe toate la un loc cu in­formații mai puțin cunoscute despre viața lor.

Înainte să plec, îmi fac drum în seră. Nu întreb nimic, doar caut cu privirea. Al­­bă, roz, roșie sau galbenă, cum va fi fiind. Într-un târziu, dindărătul feres­tre­lor, într-o zonă închisă pentru public, o etichetă mică îmi dă certitudinea că ceea ce caut se află acolo, într-un ghi­veci. Nicio floare, însă. Mai la iarnă, așa. Când afa­­ră vor fi zăpezi, va înflori și ea, ca o fla­­cără. Camellia Japonica. Că­reia i-am îm­prumutat, poate, înflo­rirea târzie și, si­gur, numele cu care semnez și acest articol…