Finala prezidențialelor s-a încheiat după o campanie (pentru mulți) anostă, cu rezultatul prevăzut. Klaus Iohannis a fost confirmat cu aproape 70% din voturi, pentru alți cinci ani, în funcția de șef al statului. Tocmai pentru că majoritatea absolută a cetățenilor a fost sigură de acest rezultat, campania nu a trezit prea mult interesul, deși candidatul PNL a subliniat mereu că scopul ei nu a fost înfrângerea candidatului Dăncilă, cât înfrângerea PSD-ului, un partid toxic, care în cei treizeci de ani de la răsturnarea comunismului, a involuat de la statutul de grupare politică de stânga la acela de gașcă oligarhică, solidară pe principii mafiote. Mai multă atenție s-a dat „dezbaterii despre dezbatere”. Viorica Dăncilă, candidata PSD la prezidențiale, a clamat tot timpul, cu o siguranță nemărginită, o întâlnire față în față cu oponentul ei, Klaus Iohannis, în care să-și prezinte „proiectele de țară” și maniera de a face politică. Așa cum ne așteptam, propunerea a fost primită cu ironie, dată fiind „competența” intelectuală a dnei Dăncilă, iar Klaus Iohannis nu a riscat un dialog care amenința să se transforme în circ. Gafele Vioricăi Dăncilă au fost prea numeroase pentru a mai fi pomenite aici, prea mari și prea dese, pentru a putea fi considerate „scăpări omenești”, datorate emotivității sau lipsei de experiență. Ajunsă prin forța împrejurărilor prim-ministru (a fost numită „șefă” de Dragnea), Viorica Dăncilă s-a vădit a fi o păpușă mecanică, acceptată de baronii PSD ca un compromis prin care se evita, pe moment, lupta deschisă între ei. Iohannis a refuzat confruntarea cu ea și pentru că o dezbatere publică ar fi legitimat-o pe Dăncilă ca lider de partid și, mai ales, ar fi legitimat PSD-ul ca pe un partid real, în sensul european al termenului.
Runda finală a prezidențialelor nu a produs o mobilizare masivă a electoratului intern, cifrele primului tur indicându-l clar pe Iohannis drept câștigător. La rândul ei, diaspora s-a pronunțat, ca și la primul tur, cu totul de partea lui Klaus Iohannis, românii din străinătate fiind conștienți că sub o conducere de tip paternalist-populist viitorul țării și speranțele lor de revenire în România ar fi fost compromise. Electoratul extern este, alături de reprezentanții societății civile din țară, un electorat liber, cu opinie deschisă, ce judecă realist promisiunile din mesajele candidaților. Dorința d-lui Iohannis de a zdrobi PSD-ul (cu speranța înlocuirii lui cu un partid de stânga real, bazat pe asumarea responsabilă a doctrinei și ideologiei moderne) s-a izbit însă de electoratul dependent (social și ideologic) al PSD-ului, electorat format în spiritul ierarhiei paternaliste, incapabil să judece singur deciziile și acțiunile conducerii acestuia. Alcătuit din grupuri sociale vulnerabile (pensionarii și o mare parte a ruralilor), dependente de „redistribuirile” clientelare ale administrației și influențate de propaganda mincinoasă, difuzată de televiziunile și presa grupării, acest tip de electorat se supune cu totul mașinăriei de partid, este mobilizat și disciplinat de ea. Nici europarlamentarele, nici actualele prezidențiale – deși au surprins deplasarea spre centru-dreapta a votanților români – nu au reușit să gripeze total mașinăria de vot PSD-istă, să îi destabilizeze ireversibil structurile organizaționale. Nu degeaba Dăncilă a susținut tot timpul că noii guvernanți vor tăia salariile și pensiile, fără să sufle un cuvânt despre golirea bugetului țării, sub guvernarea ei.
Votul mașinăriei de partid a prevalat, în cazul PSD-ului, asupra votului de opinie. Dar pierderea prezidențialelor va afecta, oricum, structurile de conducere ale partidului. În interiorul lui (dar și pe margine) se ascut deja cuțitele. Cât privește implozia pe care și-o dorește președintele Iohannis, ea se va produce numai dacă guvernul PNL va demonstra că a schimbat în mod real politica, câștigând astfel, alături de celelalte partide înnoitoare, alegerile (locale și parlamentare) din 2020.
