O victorie „de etapă”

Finala prezidențialelor s-a încheiat după o cam­panie (pentru mulți) anostă, cu rezultatul pre­văzut. Klaus Iohannis a fost confirmat cu aproape 70% din voturi, pentru alți cinci ani, în funcția de șef al sta­tului. Tocmai pentru că majoritatea absolută a cetățenilor a fost sigură de acest rezultat, campania nu a trezit prea mult inte­resul, deși candidatul PNL a subliniat mereu că scopul ei nu a fost înfrângerea candidatului Dăncilă, cât în­frângerea PSD-ului, un partid toxic, care în cei treizeci de ani de la răstur­narea comunismului, a involuat de la statutul de grupare politică de stânga la acela de gașcă oligar­hică, solidară pe principii mafiote. Mai multă atenție s-a dat „dezbaterii despre dezbatere”. Viorica Dăn­ci­lă, candidata PSD la prezidențiale, a clamat tot timpul, cu o siguranță nemărginită, o întâlnire față în față cu oponentul ei, Klaus Iohannis, în care să-și prezinte „proiectele de țară” și maniera de a face politică. Așa cum ne așteptam, propunerea a fost pri­mită cu ironie, dată fiind „competența” intelectuală a dnei Dăncilă, iar Klaus Iohannis nu a riscat un dialog care amenința să se transforme în circ. Gafele Vioricăi Dăncilă au fost prea nu­meroase pentru a mai fi pomenite aici, prea mari și prea dese, pentru a putea fi considerate „scăpări ome­nești”, datorate emotivității sau lipsei de experiență. Ajunsă prin forța împrejurărilor prim-ministru (a fost nu­mită „șefă” de Dragnea), Viorica Dăncilă s-a vădit a fi o pă­pușă mecanică, acceptată de baronii PSD ca un compromis prin care se evita, pe moment, lupta deschisă între ei. Iohannis a refuzat confruntarea cu ea și pentru că o dezbatere publică ar fi legitimat-o pe Dăncilă ca li­der de partid și, mai ales, ar fi le­gitimat PSD-ul ca pe un partid real, în sensul euro­pean al termenului.

Runda finală a prezidențialelor nu a produs o mo­bilizare masivă a electoratului intern, cifrele pri­mului tur indicându-l clar pe Iohannis drept câști­gător. La rândul ei, diaspora s-a pronunțat, ca și la primul tur, cu totul de partea lui Klaus Iohannis, ro­mânii din străinătate fiind conștienți că sub o conducere de tip paternalist-populist viitorul țării și speranțele lor de revenire în Ro­mânia ar fi fost com­promise. Electoratul extern este, alături de repre­zentanții societății civile din țară, un elec­torat liber, cu opinie deschisă, ce judecă realist pro­mi­siu­nile din mesajele candidaților. Dorința d-lui Iohannis de a zdrobi PSD-ul (cu speranța înlocuirii lui cu un par­tid de stânga real, bazat pe asumarea responsabilă a doc­trinei și ideologiei moderne) s-a izbit însă de electoratul dependent (social și ideologic) al PSD-ului, electorat format în spiritul ierarhiei paternaliste, incapabil să judece singur deciziile și acțiunile conducerii acestuia. Alcătuit din grupuri sociale vulnerabile (pensionarii și o mare parte a ruralilor), de­pendente de „redistribuirile” clientelare ale admi­nis­trației și influențate de propa­ganda mincinoasă, difuzată de televiziunile și presa gru­pării, acest tip de electorat se supune cu totul mașinăriei de partid, este mobilizat și disciplinat de ea. Nici eu­ropar­lamentarele, nici actualele prezidențiale – deși au surprins deplasarea spre centru-dreapta a votanților ro­mâni – nu au reușit să gripeze total mașinăria de vot PSD-istă, să îi destabilizeze ireversibil structurile organi­za­ționale. Nu degeaba Dăncilă a susținut tot timpul că noii guvernanți vor tăia salariile și pensiile, fără să sufle un cuvânt despre golirea bugetului țării, sub guvernarea ei.

Votul mașinăriei de partid a prevalat, în cazul PSD-ului, asupra votului de opinie. Dar pierderea preziden­ția­lelor va afecta, oricum, structurile de conducere ale partidului. În interiorul lui (dar și pe margine) se ascut deja cuțitele. Cât privește implo­zia pe care și-o dorește președintele Iohannis, ea se va produce numai dacă gu­vernul PNL va demonstra că a schimbat în mod real po­litica, câștigând astfel, alături de celelalte partide înnoi­toare, alegerile (lo­cale și parlamentare) din 2020.