Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Zodiac: Săptămâna 6-12 decembrie

Foto: Shutterstock

Jupiter tocmai a pătruns în Capricorn, unde va petrece nu mai puțin de un an. Din această poziție, marele benefic ne poate aduce protecția unor per­soa­ne influente, care ne spri­­jină în carieră ori con­tri­buie la elevarea sta­tutului nostru în lume. Cu­vântul-cheie e, însă, „poate”. Și asta din două mo­tive. Primul e că în Capricorn, Jupiter se găsește, „în cădere”, deci atri­bu­țiile sale sunt limitate. Al doilea motiv e că se în­tâl­nește cu Sa­turn în semnul Capricornului, pe care îl stăpânește, dar și cu Plu­ton, care nu e niciodată dis­pus să cedeze din puterea sa. Însă lui Jupiter nu i se spune degea­ba marele benefic, căci are norocul ca între el și pe­rechea ne­fastă Saturn-Pluton să se in­ter­pună Venus, un me­diator plin de diplomație. Așadar, problemele noastre s-ar pu­tea să nu se schim­be în esență, ci noi să ne schimbăm abor­­da­rea, de­ve­nind mai curajoși. Planeta comu­ni­că­rii Mercur intră luni în Săgetător, fiindu-ne de fo­los la exame­ne sau în tim­pul drumurilor lungi sau scurte.

Semnele cardinale:

BERBECII au un tonus deosebit de bun. Se bucură de un somn odihnitor și, cu mintea limpede, iau inițiative bune de afaceri. În carieră vă mobilizați mai ușor, anumite situații trenante nu vi se mai par fără ieșire. Pot apărea chiar rezolvări parțiale.

RACII, exasperați de starea relației de cuplu sau de asociere, încep să între­ză­rească soluții, ajutați fiind de cei doi be­nefici, Venus și Jupiter. E posibil și să scă­pați de o asociere care a ajuns să fie o fundătură. Mercur în Săgetător vă deblochează încheieturile țepene.

BALANŢELE, împovărate de chestiuni gospodărești sau familiale care nu erau musai răspunderea lor, pot primi în fine un sprijin binevenit. Acesta poate să apară din par­tea unor rude prin alianță sau a unui binevoitor. De luni, Mercur vă mai condimentează viața cotidiană.

CAPRICORNII, cocoșați de prezența îndelungată a perechii Saturn-Pluton în semnul lor, se mai înseninează sub in­flu­ența binefăcătoare a lui Venus și Jupiter. Mulți dintre dvs. încep să vadă rezultatele materiale ale unor strădanii susținute. De luni pot începe bârfe.

Semnele fixe:

TAURII născuți în primul decan al zo­diei pot avea surprize neobișnuite, cu privire la o situație aparent blocată, legată de studii, călătorii sau rude din străinătate. Unii dintre dvs. pot începe o relație neobiș­nuită. De luni începe o perioadă bună pentru tranzacții.

LEII au nevoie de un regim de viață dis­ciplinat. Aceasta se referă atât la achi­tarea cu seriozitate a sarcinilor de servi­ciu, cât și la sănătate. Mercur vă poate aduce o întâlnire cu cineva demn de a fi curtat.

SCORPIONII sunt în formă, ceea ce se răsfrânge pozitiv atât asupra celor că­să­toriți, cât și a celor aflați în căutarea unei relații. Cuplurile primesc o briză de aer proas­păt, iar noile iubiri sunt promițătoare.

VĂRSĂTORII nu mai au atâtea sur­prize ciudate din partea familiei. Iar dacă ea vă lasă baltă, vă puteți baza pe prie­teni. În pri­vin­ța uneltirilor de lungă durată împo­tri­va dvs., adevărurile încep să iasă la iveală, prin in­ter­mediul unor persoane oneste.

Semnele mutabile:

GEMENII au șansa să descurce parțial obligațiile financiare pe care le au față de partenerii de afaceri sau bănci. Un fals prieten poate face ceva, intenționând să vă pună bețe în roate, dar demersul se întoarce împotriva lui.

FECIOARELE, cărora le-au revenit obli­gații extenuante în urma unor datorii contractate la jocuri de noroc sau legate de copii, pot scăpa de o parte dintre aceste res­pon­sabilități. Vă poate ajuta o persoană binevoitoare.

SĂGETĂTORII încep să pună în pers­pectivă o adunătură de situații financiare greu de gestionat. Nu găsiți o soluție cât ați bate din palme, dar vă pot fi de mare folos sfa­turile unui prieten de la serviciu.

PEŞTII simt un impuls care-i îndeamnă să plece la drum. Se poate să vă invite un prieten aflat în străinătate sau să mergeți cu treburi, oricum o călătorie vă pune energia în mișcare și vă scoate din starea stagnantă.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian