Președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban au decis să încerce toate căile pentru a provoca alegeri parlamentare anticipate, în mai-iunie 2020. Aceasta ar fi concluzia întâlnirii lor la Cotroceni, vineri, 10 ianuarie. Să dorești alegeri anticipate pe motive temeinice este, însă, ușor de spus, dar greu de făcut. Evident, alegerile înainte de termen sunt absolut necesare. După europarlamentare, referendumul și prezidențialele de anul trecut, actualul Parlament și-a pierdut legitimitatea morală. Guvernul Orban, instalat în urmă cu două luni ca guvern minoritar, nu-și poate, practic, realiza obiectivele majore pe care și le propune, dacă deciziile sale depind de votul în Parlament, acolo unde PSD-ul și sateliții săi inconstanți dețin, încă, majoritatea critică prin care le pot bloca oricând. Alegerile din 2019 au arătat că – din motive cunoscute deja de toată lumea – PSD-ul este pe un trend electoral accentuat descrescător. Anul care rămâne până la parlamentarele la termen i-ar oferi însă timpul pentru resetare și ar uza suficient de mult guvernarea PNL-ului, încât să-i permită speranța unei redresări. PSD-ul acționează după „modelul” verificat în iarna lui 2016, când guvernul de „tehnicieni” al lui Dacian Cioloș a fost făcut responsabil de toate eșecurile guvernărilor anterioare, pe care premierul de atunci încerca să le repare. Cu un program de guvernare „numai lapte și miere”, PSD-ul a câștigat triumfant alegerile, revenind, sub cârma lui Liviu Dragnea, la șefia administrației. Toată lumea știe acum ce a urmat. Rămas majoritar în Parlament, după căderea guvernului Dăncilă, PSD-ul este pe o poziție ce îi permite să stopeze toate încercările cabinetului condus de Ludovic Orban, de a repara și redresa funcționarea instituțiilor esențiale ale statului român, de la Justiția mutilată „cu adresă”, la administrația supraponderală, coruptă și parazitară; de la sănătatea baronizată, la învățământul haotic și sărăcit; de la infrastructura șchioapă din transporturi și comunicații, la economia dezorganizată și clientelizată. În plus, cu un zgomotos aparat propagandistic, PSD-ul poate înșela încă o dată electoratul, „demonstrând” că guvernarea PNL este incapabilă să rezolve promisiunile „generoase” făcute de foștii săi guvernanți, de creșteri ale alocațiilor, salariilor și pensiilor, deși sacul bugetar lăsat de PSD este nu doar gol, ci și ciuruit de datorii. „Anticipatele” sunt, așadar, singura soluție rezonabilă de ieșire din „mlaștina” în care s-a regăsit guvernul PNL-ului după ieșirea PSD-ului de la conducerea administrației țării. Întrebarea este, însă, cum pot fi ele provocate? Constituția, corectată și impusă de PSD la începutul actualului secol, lasă puține șanse ca ele să fie impuse din afara Parlamentului. Anticipatele ar putea avea loc, fie dacă toate partidele s-ar pune în acord pentru realizarea lor, fie dacă propunerile pentru o nouă guvernare ar fi invalidate de două ori succesiv în același Parlament. Or, în situația de față, majoritatea absolută a parlamentarilor sunt împotriva renunțării la mandat, fie și din motivul individual că la viitoarele lor pensii nu sunt luate în calcul decât mandatele integrale. Cealaltă cale, a căderii succesive a două cabinete propuse de președinte, prezintă alte dificultăți. Mai întâi, guvernul în funcțiune ar trebui demis printr-o moțiune de cenzură. Am susținut și susțin în continuare că premierul Orban ar trebui să vină în fața Parlamentului cu asumări de răspundere și OUG-uri radicale și decise, pentru a provoca PSD-ul și sateliții săi să încerce „cenzura”. Desființarea SS (secția specială din Justiție), reorganizarea administrației, cu eliminarea fără milă a birocraților paraziți, alegerile locale în două tururi de scrutin etc. ar fi decizii ce ar afecta clientela PSD-ului, obligându-l (pe fondul scăderii masive a impactului său electoral) să încerce blocarea lor prin demiterea cabinetului. Temându-se de anticipate (pe care le agită și ei propagandistic), liderii PSD s-ar putea hotărî să accepte o parte din măsuri, ceea ce ar reprezenta, oricum, o victorie pentru guvernul Orban. O demisie voluntară a premierului, menită să genereze două noi nominalizări – inacceptabile pentru Parlament – în fruntea guvernării este și ea o soluție, dar destul de îndoielnică, pentru că ar agita apele în interiorul PNL-ului, unde liderul acestuia, Ludovic Orban, și-ar vedea fragilizată poziția, mai ales dacă președintele Klaus Iohannis s-ar orienta spre alți aspiranți la conducere. Negociator foarte bun, Ludovic Orban ar putea evita această „ieșire”, dacă ar reuși să formeze o majoritate parlamentară ad-hoc, prin care să forțeze autodizolvarea Parlamentului actual și convocarea anticipatelor, odată cu localele. Problema care apare aici este însă aceea a compromisurilor impuse de negocierile „la bucate”, compromisuri ce ar duce la salvarea politică a multor personaje dubioase, cu clientela lor cu tot. Or, cât de puțin morală este politica, o asemenea „mișcare” ar provoca diluarea elanului reformist al PNL-ului și ar impune părerea că, în fond, avem de-a face cu „aceeași mizerie”, cum susținea o lozincă de pe vremea USL-ului de tristă amintire.
Cred în continuare că Ludovic Orban se va orienta spre cea mai bună strategie de soluționare a situației. Țara are nevoie, pentru a putea fi „repusă pe șine” și guvernată eficient, de o majoritate parlamentară stabilă și sigură, legitimată prin alegeri corecte. Marile proiecte nu se pot baza pe „soluții imorale”. Chiar și „micile compromisuri” ce le-ar putea face posibile sunt riscante. Orban și PNL-ul ar trebui să cântărească efectele lor pe termen lung.
