„După noi, potopul!”

În 30 de ani de post-comunism, în care s-au schimbat atâtea lucruri, ires­pon­sabilitatea guvernanților a fost una dintre constantele cele mai solide din so­cietatea românească. „După noi, po­topul!” a fost deviza după care s-au ghidat, cu insig­ni­fiante excepții, și stânga, și dreapta, în succesivele lor preluări ale puterii. Ve­nită după executivul Victor Ponta – care, în ciuda pă­catelor și aro­gan­țelor sale, a făcut des­tule lucruri bu­ne pe partea economică – și după tre­ce­rea meteorică a lui Dacian Cioloș pe la Palatul Victoria – care a încercat să mai cârpească pe ici, pe colo, din problemele moștenite – Guvernarea Vioricăi Dăn­ci­lă a însemnat apogeul acestei politici iresponsabile. Incom­petența eșalonului de conducere și presiunea continuă a stră­zii i-a forțat pe PSD-iști să arunce cu bani în stânga și în dreapta, pe de o parte, pentru a-și asigura liniștea poli­ti­că, pe de altă parte, pentru a-și fideliza câ­teva categorii socio-profesionale. Toa­te bune și fru­moase, numai că „dăr­ni­cia” guver­nan­ților nu avea mai deloc acoperire bu­getară. Cadouri pe bani de împrumut, asta a făcut PSD-ul, iar PNL-ului, aflat acum în an electoral, îi e greu să obțină ceea ce alții au dat cu o lar­ghețe vecină cu demența.

După ce au tăcut mâlc ani de zile, în con­cupiscență cu PSD-ul, sindicatele au prins, brusc, glas, și aruncă cu vorbe grele înspre Ludovic Orban și guvernul său. Tot felul de asociații profesionale, care se făceau că plouă când lumea le apă­ra în stradă valorile și demnitatea pro­fesională, intră repede în ofensivă când vine vorba să-și apere tot felul de mici privilegii bănești. La fel, benefi­cia­rii de pensii și pensionări „speciale” nici nu vor să audă că avantajele lor sunt pu­se în discuție, într-un context în care sis­temul de pensii supraviețuiește din îm­prumuturi, iar viitorul său sună tot mai rău pe an ce trece. Nimeni nu e dispus să accepte realitatea și să pună umărul la îndreptarea ei.

Cine va avea curajul să pornească o re­formă reală a sectorului bugetar și al celui de pensii? Istoria recentă ne de­mons­trează că Emil Boc s-a sinucis po­litic când a tăiat salariile, în plină criză, după cum nici abordarea nepopulistă, echilibrată, a lui Dacian Cioloș, nu i-a adus prea mare succes la alegerile tre­cute. Doar ideea – nu decizia – creș­terii facultative a vârstei de pensionare la 70 de ani a inflamat imediat spiritele în spațiul public. E chesiune de aritme­tică simplă faptul că sistemul de pensii e sortit colapsului în 10-20 de ani, pe fondul îmbătrânirii populației și al unei natalități catastrofale. Cu toate astea, și populația, și guvernanții, preferă să evi­te o discuție realistă, cu cifrele pe masă. Fie­care se gândește la ziua de azi, fie­care se gândește să-și apere interesul pro­­priu. Vin alegerile, trec alegerile, iar Ro­mânia ignoră discuții esențiale pentru viitorul său. „După noi, potopul!”. Pro­ble­ma e că, cel puțin în privința siste­mu­lui de pensii, potopul chiar stă să vină…