Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Vești bune despre România

Foto: Shutterstock

– Ultimele zile ale unui an complicat și greu ne aduc vești încu­rajatoare nu doar de pe frontul luptei anti-COVID, ci, mai ales, despre nor­malitatea pe care ne-o dorim atât de mult întoarsă în viețile noastre. Sunt vești cât se poate de bune, atât din afara țării, unde România este din nou apre­ciată la superlativ, cât și din țară, unde se întâmplă lucruri cu adevărat remarcabile. Iar dacă în plină pandemie am găsit puterea de a merge mai departe și de-a spera, cu atât mai optimist ni se arată anul ce vine. Un an în care vom birui alături de dvs., dragi cititori ai revistei Formula AS –

„Colectiv”, cel mai bun film documentar din Europa

Filmul „Colectiv”, realizat de Alexander Na­nau, a fost ales drept cel mai bun documentar la Pre­miile Academiei Europene de Film, „Os­ca­rurile europene”, cum sunt ele cunoscute. În competiția finală s-a mai aflat un documentar românesc cu mare tre­cere la public și la presa de specialitate, „Acasă”, al lui Radu Ciorniciuc. Presa internațională ca­lifică „Colectiv” drept unul dintre „marile filme ale timpului său, despre retrezirea civismului și nevoia de jurnalism fără partizanat, într-o lume democratică”. Filmul lui Alexander Nanau este înscris la două categorii – „Cel mai bun lung­metraj internaţional” și „Cel mai bun film do­cumentar”, la Premiile „Oscar” 2021, care vor avea loc în luna aprilie. Nominalizările vor fi anunțate în martie, dar „Colectiv” este creditat de presa internațională cu șan­se mari la nominalizare.

Casa Memorială „Doina Cornea”

Primăria Cluj-Napoca a decis să cumpere imobilul în care a trăit dizidenta anticomunistă Doina Cornea. După finalizarea negocierilor cu fiul acesteia, Leontin Iuhas, locuința va fi transformată în casă me­morială. Deja din luna august, denu­mi­rea străzii Alba Iulia, pe care se afla casa, poartă numele Doinei Cor­nea. „Casa Memorială „Doina Cor­nea” e o formă de respect pentru un suflet drag al țării noastre, pentru cu­rajul de­monstrat în perioada comu­nismu­lui. Este o formă minimă de respect pe ca­re orașul o poate aduce pentru Doina Cornea”, a declarat primarul Emil Boc. Fostă asistentă universitară la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Doina Cornea a intrat în atenția Securității după ce, între 1982 și 1989, a difuzat 31 de texte și proteste prin radio „Eu­ropa Li­beră”. În 1983, a fost desti­tu­ită de la universitate și supusă unor an­chete, interogatorii, bătăi și ame­nințări. A fost urmărită de Secu­ri­tate până la Revoluție, când a par­ticipat la manifestările de stradă din Cluj.

Bucureștiul, gazda unei importante agenții europene

Bucureștiul va deveni gazda viitorului Centru European de Com­petenţe în Domeniul Secu­ri­tăţii Cibernetice, au anunțat, zi­lele trecute, autoritățile române și cele europene. „Capitala Româ­niei va prelua această sarcină în­tr-un mod responsabil și dedicat, în beneficiul întregii Uniuni Eu­ropene”, se arată în comunicatul reprezentanței UE în țara noastră. Știrea este importantă nu doar pentru că recunoaște competen­țe­le extraordinare ale României în domeniul cibernetic, dar și pentru că țara noastră urmează să găz­du­iască, în premieră pe teritoriul său, o agenție europeană. Româ­nia a concurat cu Belgia, Ger­mania, Lituania, Luxemburg, Po­lonia și Spania. Bucureștiul a ob­ținut în finală 15 voturi și a de­vansat Bruxelles-ul, care a primit 12 voturi. Rezultatul a fost po­sibil în urma unor demersuri di­plo­­matice intense, derulate atât la București și Bruxelles, cât și în capitalele statelor membre. De altfel, fostul premier, Ludovic Orban, a abordat acest subiect în cadrul discuțiilor avute cu unii dintre omologii săi, în special cu preşedintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german An­gela Merkel. Sarcina centrului va fi gestionarea fondurilor de secu­ritate cibernetică ale Uniunii Eu­ro­pene, aproximativ 2 miliarde de euro, alocate deja programului „Europa digitală”, plus fonduri suplimentare din fiecare țară și cele stabilite prin bugetul euro­pean pentru perioada 2021-2027!

Designer român, premiu pentru o mască anti-COVID

Ciprian Burzo, un tânăr designer ro­mân, în vârstă de 26 de ani, a câș­tigat concursul organizat de pres­tigioasa universitate ame­ricană „Massachussets Ins­ti­tute for Technology” (MIT), pentru prototipul unei măști de protecție împotriva coro­na­virusului. Designerul și-a adjudecat premiul MIT „Pan­demic Response Lab”, după ce a con­ceput o mască transparentă de pro­tecție care detectează microbii și care include un senzor de tempe­ra­tură. Acesta le permite celor din preaj­mă să vadă temperatura purtă­torului, care astfel poate intra mai ușor în ma­ga­zine și alte clădiri. „Mas­ca socială” a lui Ciprian Burzo folosește tehnologia ca să comunice cu telefonul mobil, și avertizează purtătorul dacă microparticule sau microor­ga­nisme peri­cu­loase se află prin preajmă.

Legătură montană între Bihor și Cluj

Mutarea lui Ilie Bolojan de la Primăria Oradea, la Consiliul Ju­de­țean Bihor, începe deja să își arate efec­tele. Noul președinte al Consi­liu­lui Județean Bihor anunță că a pornit procesul de modernizare a drumului forestier ce leagă, prin Apuseni, zona Boga – Pa­diş din ju­de­țul Bihor, de zona Do­da Pilii – Răchiţele, din județul Cluj. După ce consiliile județene din cele două județe au asfaltat, fiecare în parte, porțiunile de drum județean ce duc spre zona montană, rămăsese un tronson neterminat, de 10 kilometri de drum forestier, din Padiş până în Ic Ponor. Asfaltarea lui va dezvolta turismul în zona Munților Apuseni. „Ne propunem ca până la mijlocul anului viitor să avem toate aspectele juridice clarificate şi să terminăm, în paralel, şi studiul de fezabilitate. Estimăm că valoarea proiec­tului poate ajunge la 6 milioane euro”, a declarat Ilie Bolojan. Lucrările trebuie să înceapă în primăvara anului 2022.

Muzeul „Octavian Goga” rămâne în proprietatea statului!

O altă știre extraordinară legată de me­mo­ria marilor personalități din trecutul Ro­mâniei vine tot din județul Cluj. Castelul și do­meniul lui Octavian Goga de la Ciucea, care au făcut obiectul unei îndelungi dispute între Consiliul Județean Cluj și moștenitorii soției poetului, rămân în proprietatea ju­de­țului, după o decizie definitivă, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. ,,Este o mare victorie a întregii Românii și a fiecărui român în parte. Miza procesului pe care l-am câștigat defi­nitiv a reprezentat-o acest domeniu, parte a patrimoniului național, care are o valoare inestimabilă nu doar din punct de vedere ma­terial, ci și prin simbo­lis­tica aparte pe care o are”, au declarat autoritățile. Instanța a dispus anularea certi­ficatului de moștenitor al pretinșilor urmași ai Vetu­riei Goga, soția poetului. Dorința ma­relui po­et național ca domeniul să rămână în pro­pri­e­­tatea Statului Român, în scopul în­fiin­țării și func­ționării la Ciucea a unui mu­zeu memo­rial, se împli­nește.

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian