Selecția „Formula AS”

* Matei Călinescu, Ion Vianu, „Scrisori din exil. Co­­respondență inedită”, Edi­tura Humanitas (tel. 021/311.23.30), 524 p.

Născuți în același an, 1934, Matei Călinescu și Ion Vianu s-au împrietenit în adolescență, când erau colegi de liceu. O pri­etenie pe viață, cimentată și alimentată prin preocupări intelectuale, idei comune și realizări excepționale, în ciuda adversităților din România comunistă și apoi a dificultăților din exil. Dovadă – biblio­gra­fiile fiecăruia, cu volume de referință atât în țară, cât și în străinătate. Matei Călinescu – teoretician și critic literar, eseist, poet, prozator, Ion Vianu – psi­hiatru, activist civic, ro­man­cier, publicist ne-au dăruit, pe lângă alte volume de memorialistică, și o carte unică de „Amintiri în dialog”, pe a că­rei copertă figurează amândoi. Acum avem un nou volum cu numele ambilor prieteni, aceste „Scrisori din exil”, din care s-a publicat o primă tranșă, cuprin­zând anii 1977-1992 (restul co­respondenței, până la moartea lui Matei în 2009, să sperăm că va fi și el tipărit). Despărțiți în 1973, când Matei Călinescu a plecat cu o bursă în SUA și a ce­rut acolo azil po­li­tic, cei doi își reiau relația în deplină li­bertate în 1977, când și Ion Vianu, care sem­nase „apelul Goma” și atrăsese atenția asupra încăl­cării drepturilor omului în Ro­mâ­nia ceaușistă, emigrează în El­veția. Deși aflați la mare dis­tanță unul de altul, profesorul de literatură comparată de la Bloomington și psihiatrul de la Morges se întâlnesc cel puțin o dată pe an, în Europa sau în Ame­rica, cu ocazia unor congrese sau colocvii, iar în restul timpului le­gătura strânsă dintre ei e între­ținută prin scri­sori schimbate ca „o formă de pro­test calm îm­po­triva destinului” ce-i ține departe fi­zic unul de al­tul. După cum scrie supra­vie­țuitorul Ion Via­nu în prefață, trei subiecte principale se întrețes în această corespondență: bucuriile și amărăciunile vieții în exil, do­rul de „țara furată” și grija pentru cei rămași acolo, precum și atenția la evenimentele sociale și politice din Occident și din Euro­pa de Est. Acest spectacol al reflexivității pe parcurs vibrează cu ecou până azi tocmai datorită to­nului intim al scrisorilor, ne­des­tinate programat publicării, im­pregnate de prezența vie a co­respondenților. Efectul e de dia­log și cu tine, cititor, care trăiești empatic, în timp real, ceea ce le-a fost dat lor să trăiască, să simtă, să înțeleagă. În plus, ta­len­tul lor de scriitori, energia afec­tivă de­ga­jată de exprimări, inte­ligența fecundă luminează treptat pei­sajul istoric, ideatic și uman al anilor ‘70-’80 chiar și pentru cei năs­cuți mai târziu. Matei Călinescu și Ion Vianu își alimentează și stimulează reciproc gândirea, efortul de a depăși praguri spre lu­mea ideilor moderne la care au în sfârșit acces liber. Își recomandă și procură unul al­tuia cărți, își împărtășesc infor­mații, observații, idei. Unele sunt de o luciditate a viziunii pro­spec­tive uimitoare (două exemple din mai multe: încă din 1981, amân­doi prevedeau că „imperiul roșu” se va dezagrega în virtutea unor procese interne ineluc­tabile iar în ianuarie 1988, Matei scria: „ple­carea lui Ceaușescu (…) nu va soluționa nici una din proble­mele profunde ale Ro­mâ­niei și probabil că va scoate și mai mult în evidență corupția mo­rală și intelectuală fără prece­dent pe care regimul Ceaușescu a reușit să o impună în mod bru­tal aproa­pe întregii populații”). Amândoi mun­cesc mult și cu bune rez­ultate, mânați de un pesimism activ, și visează la ziua când vor putea reveni acasă, în țară. Și ziua aceea a venit în cele din urmă, cu mari bucurii și la fel de mari dezamăgiri pentru cei doi frați în spirit.