Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

ANCHETĂ: Anul 2020 a adus cu sine schimbări politice. Ce așteptări aveți, legate de România?

Foto: Shutterstock – 2

Pe stradă cu „Formula AS”

Oana Sabău, 57 de ani, bibliotecar

„Văd România ca pe un copil, ușor debusolată, ușor speriată”

(Stă pe o bancă și hrănește porumbei. Le îm­par­te un covrig, le spune „băieții”. Își face timp și pentru mine.)

Sunt un om optimist de felul meu, așa de opti­mist, că unii mă cred naivă. Am sentimentul că lu­cru­rile se vor schimba, de fapt, e limpede că lu­crurile se tot schimbă de niște ani încoace, doar că schimbarea asta e foarte lentă. Sunt pași mici, dar siguri, pe care țara noastră îi tot face în direcția bună. Știi cum văd eu lucrurile? E ca atunci când ai un copil și el tot crește sub ochii tăi, dar tu, ca părinte, ca om care petreci minut de minut alături de el, nu poți să observi asta. Dar e de ajuns să te uiți la o fotografie pe care ai făcut-o în urmă cu niște ani, ca să realizezi câte lucruri s-au schimbat de fapt… Așa e și cu țara noastră. Suntem prea preo­cupați cu trăitul nostru ăsta de zi cu zi, ca să vedem cât de mult am crescut. Cum arăta România în anii ‘90 și cum arată astăzi?! Diferența e incre­dibilă și aici nici măcar nu cred că e meritul celor care au condus țara! Dacă ar fi fost după ei…, Doamne ferește! O să râzi poate, dar văd România ca pe un copil, ușor debusolată, ușor speriată… Însă văd și simt cum copilul ăsta tot crește. Acum mi se pare că am ajuns la perioada ado­lescenței, o pe­rioa­dă di­ficilă și rebelă, plină de ambiții, de vise, de greșeli… Mai e doar un pas până la maturitate. Iar ma­tu­ri­ta­tea sper să însemne stabili­ta­te și mulțu­mire. Să fim cu adevărat europeni, pentru că sun­tem de niște ani în Uniunea Euro­peană, dar de fapt nu suntem. Pentru că n-am ajuns încă la maturitate. Și pentru asta e ne­voie de educație. În primul rând a noastră, a oamenilor de rând. Trebuie să avem pretenții și de la noi, nu doar de la conducătorii țării. Politicienii nu sunt altceva decât oglinda noastră.

Titus Moldovan, 79 de ani, pensionar

„Cât avem corupție până-n prăsele, orice schimbare e zero barat”

(E miezul zilei, e încă frig. Are un palton lung, căciulă de blană, stă pe bancă și citește ziarul. Îmi spune că nu-l deranjează frigul și că de mic i-a plăcut să citească afară.)

O să fie irelevant ce răspund, dar viața e plină de lucruri irelevante. Eu nu mai aștept nimic, nu am nicio speranță pentru viitorul apropiat. Sunt om bătrân, nu mai trăiesc să apuc schimbarea mare. Dar, recunosc, îmi doresc ca nepoților mei să le fie bine în România, îmi doresc să trăiască în țara asta cu mândrie, îmi doresc ca ei să nu fie blegi, să nu se mulțumească cu puțin. Ce să zic, cavalere, atâta timp cât clasa politică e coruptă, și asta știe aproape oricine trăiește aici, că avem corupție până în pră­sele, atâta timp cât corupția ne mânâncă ca un mucegai, ca o igrasie, orice așa-zisă schimbare, că a plecat un guvern, că a venit altul, este zero barat. Zero barat, băiete! Pentru că baza e tot găunoasă, tot putredă. Sunt mai mult sau mai puțin aceiași oameni care au, prin rotație, puterea. Și, ascultă la mine, ne trebuie o trezire civică, băiete! Ci-vi-că! Să ne trezim noi, ca oameni, să se scuture bine so­cie­tatea, să ne dăm seama că nu mai merge așa. Tineretul trebuie să ia atitudine, să apuce taurul de coarne, să nu mai fie așa pasivi, ăștia tineri… Dar dacă stai toată ziua cu nasu-n telefon și zici că pe tine nu te interesează, că merge și așa, sau, dacă nu merge, pleci și tu afară ca vărul tău Costel, unde ajungem?! Unde ajungem?!, întreb… Ce să mai, trebuie să le arătăm ăstora de la putere că nu merge așa cum vor ei.

Rodica Peneș, 55 de ani, gestionară

„Să văd că românii se întorc acasă”

(Stăm de vorbă într-o stație de autobuz. La sfâr­șit, chiar înainte să plece, îmi arată un copac și mă întreabă dacă am observat că mierla de acolo tot cântă a primăvară, deși e ianuarie. Am zâmbit.)

Speranțe… Am speranțe cât cuprinde, dar nu de la politicienii noștri. Cu ăștia m-am lămurit de mult, că i-am avut pe toți. Nu-și urmăresc decât in­teresul lor. Și printre picături, că n-au încotro, mai fac ceva și pentru țară. Dar și acolo au un interes… După pă­rerea mea, alta e buba mare, cea mai mare! Faptul că ne pleacă tinerii. Cum pleacă rândunelele în țările calde, stoluri, stoluri, așa pleacă și copiii noș­tri. Cu diferența că, știți, rân­du­nelele se întorc mereu, pe când ei nu prea se mai întorc. Că nu prea au la ce; au la cine, dar n-au la ce, mă înțelegeți? Că pleacă la studii, că pleacă la burse, că pleacă să câștige mai bine, că pleacă pentru că n-au după ce bea apă în țara asta, că pleacă să-și crească copiii în țări mai civilizate, nu mai contează motivul, tot pleacă. Știți când o să am eu sentimentul că avem o țară normală și bună? Când o să văd că românii se întorc acasă, că se întorc definitv acasă! Că ni­meni nu stă acolo de nebun! Toți preferă să fie aca­să! Când o să ni se întoarcă tineretul, atunci o să fie clar ca avem o țară cum trebuie! Eu asta sper și pen­tru asta mă rog! Pentru o țară care să fie ca­pa­bilă să le ofere venituri bune, siguranță. Până atunci, după părerea mea, România râmâne o țară ruptă-n două.

Teo Zamfir, 43 de ani, muzician

„Haideți cu toții să ne iubim țara!”

(S-a oprit pentru o cafea, mă invită să iau loc la masa lui, e bucuros să stea de vorbă. Vorbește degajat, de parcă ne-am cunoaște de o viață.)

Am speranță că a venit momentul să ne reîn­dră­gostim de țara noastră. Că vom deschide larg ochii și, în loc să începem iar cu văicăreala, să vedem cât de frumoasă e România asta! Și s-o prețuim mult mai mult, s-o iubim, s-o respectăm, să-i punem în va­loare calitățile, să i le creștem. Să fim designerii țării noastre, înțelegi?! Cu mâna pe inimă îți spun, simt că avem o țară minunată, încă sălbatică, vie, cu tradiții adevărate, nu de muzeu. Avem o țară cu oa­meni frumoși, talentați, unii dintre ei chiar ge­niali. Sincer, dacă am opri copierea stupidă de bu­nă­stare și consum și ne-am întoarce la noi înșine, dacă ne-am vedea valorile și ne-am întoarce la sim­plitate, la lucrurile esențiale care încă există, ne-ar fi mai bine, am fi mai fericiți. Dacă fiecare ar în­cer­ca să fie mai bun și mai simplu și mai curat în pă­­trățica lui, hehe, cum s-ar schimba lucrurile în mai bine… Să ne respectăm mai mult pădurile, satele, să luptăm mai mult pentru ele. Am văzut o știre săp­tămâna trecută cum că, anual, 38 de mi­lioane de metri cubi dispar din pădurile Româ­niei. E monstru­os, monstruos! Trebuie să punem punct exploatării ilegale, trebuie să găsim un plan, să găsim o cale să protejăm la modul cel mai real aces­te păduri. Și eu cred că vom reuși doar reîn­dră­gostindu-ne din nou de frumusețea țării noastre, reîndrăgostindu-ne de noi, ca esență umană. Când iubești cu ade­vă­rat, îți pasă! Haideți cu toții să ne iubim țara!

Ioana Trandafir, 39 de ani, economist

„Eu sper să văd schimbarea în educație”

(O doamnă elegantă, pregătită parcă pentru un concert la Ateneul Român. Tușește înainte de a răs­punde, își șterge mâinile cu o batistă.)

Eu mă bucur de schimbări în general, cred în ele, le caut în viața mea personală, îmi aduc un su­flu nou, o energie bună. Sunt de părere că o schim­bare te împinge la mai mult, la mai bine. Ca să vă răs­­pund la subiect, aș îndrăzni să sper la un în­vă­țământ mai bun, mult mai bun decât cel actual. Noua clasă politică asta ar trebui să înțeleagă, că fără educație, nu vom fi niciodată, dar niciodată!, civilizați cu ade­vă­rat și vom rămâne mereu în coa­da Europei. Nu vă dați seama, dacă nu schim­băm ceva în învăță­mân­tul actual, punem clar în pericol prosperitatea țării! E logic, e simplu ca bună ziua! Îmi spunea so­țul meu ieri dimineață, la cafea, că numai 25% dintre elevii din mediul rural ajung să urmeze liceul. E clar că acolo e o problemă gravă! Și, știți, au apă­rut testele acelea PISA, iar perfor­man­­­țele elevilor noștri se află mult sub media in­ter­națională. Ce facem, dragi politicieni nesimțiți ai țării noastre?! E clar, sistemul de învățământ din România e de slabă calitate, aici mă refer și la clă­diri; starea, dotarea lor nu mai corespund standar­de­lor actuale de pregătire, să nu mai vorbim de ma­nua­le, să nu mai vorbim de prestația cadrului di­­dac­tic. De toate astea îmi pare extrem de rău, pen­­tru că știu că avem copii inteli­genți, tineri cu po­tențial, înzestrați, dar nu știm să ne ocupăm de ei, să le oferim medii potrivite de a se dezvolta. Pe scurt, domnule dragă, aici aș spera cel mai mult să văd schimbarea, în educație. Fără în­­vă­țământ op­tim, bun, ne ducem pe copcă, ne pier­dem valorile, ne ofilim.

Nu există comentarii

Răspunde și tu

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian