Am o nepoată în vârstă de 36 de ani, care este diagnosticată cu tiroidită autoimună, noduli la sâni și chisturi ovariene. Prima dată s-a tratat cu ovule, timp de 21 de zile, de trei ori, cu pauze între serii de 3-5 zile, dar fără niciun rezultat. În continuare a urmat un tratament homeopat prescris de un medic specialist din București, dar la fel, fără niciun rezultat. De doi ani, urmează un tratament cu produsele stupului și plante medicinale, dar ca și celelalte tratamente, nu a dat niciun rezultat. Recent a făcut un control la o clinică din București, care are o aparatură ultramodernă, iar rezultatul este: chistul ovarian vechi s-a cicatrizat, dar a apărut altul, plus noduli la sâni. Analizele le face la cel mai performant laborator, care trimite probele în Germania, pentru a confirma dacă nodulii sunt cancerigeni sau nu. Spre norocul ei, nu sunt de natură canceroasă. Fac un apel la doamne și domnișoare care s-au confruntat cu afecțiuni asemănătoare și s-au vindecat, să ne spună cu ce s-au tratat. Vă mulțumesc mult și aștept răspunsuri în revistă.
IONEL D.
„Îmi apar întruna coșuri pe ceafă”
Dragi cititori, vă rog sfătuiți-mă și pe mine! Caut un leac pentru o problemă care mă chinuie de doi ani și căreia nu-i găsesc rezolvarea: îmi apar întruna coșuri pe ceafă. Ies câte două-trei și sunt foarte dureroase. După o săptămână trec, dar reapar după 10-12 zile. Menționez că mă spăl pe zona cefei de două-trei ori pe zi, cu apă și săpun. Vă mulțumesc și aștept un răspuns în paginile revistei.
GHEORGHE D.
(Ungeți-vă cu Mibazon. Se găsește la farmaciile veterinare. Este un antibiotic foarte puternic.)
„Picioarele îmi amorțesc și se încing”
Stimată redacție a revistei „Formula AS”,
Sunt o cititoare fidelă și am vârsta de 86 de ani. La împlinirea vârstei de 80 de ani, mi-ați dedicat o pagină întreagă a revistei, prin articolul intitulat „Aniversarea”, pentru care vă mulțumesc.
O problemă de sănătate mă face să apelez la dvs. Îmi amorțesc picioarele și se încălzesc foarte tare, mai ales în poziție orizontală, deci mai mult noaptea. Când mă scol din pat am dureri mari, picioarele sunt amorțite, foarte calde și le simt foarte grele, parcă sunt de plumb. Mi-am făcut o radiografie la picioare și mi s-a spus că venele sunt curate. Am consultat doi medici neurologi și mi-au spus că nu am probleme deosebite, dar mi-au prescris Primodin pentru circulație și Tiolin (un amestec de vitamine B, E și seleniu). Am consultat un medic ortoped și mi-a spus că îmi poate face o injecție și, vreme de 6 luni, nu mai am aceste simptome, dar m-a sfătuit să consult un medic cardiolog, pentru că iau Sintrom, un anticoagulant. Medicul cardiolog m-a sfătuit să nu fac această injecție, pentru că s-ar putea porni un cheag de sânge. În concluzie, n-am aflat nici ce boală am, nici ce alte tratamente ar mai exista, iar eu nu mă mai pot deplasa pentru a afla și părerea altor medici. Pentru circulație periferică iau Pentoxifilin și Tanakan. Mama mea a avut Parkinson, iar un medic neurolog mi-a recomandat, când aveam 60 de ani, să iau Tanakan toată viața. De aceea, mă adresez dvs., pentru că citesc mereu în paginile revistei diverse tratamente recomandate de colaboratorii dvs. Sunt cititoare fidelă a revistei de foarte mulți ani, iar revista Asul Verde o trimit în fiecare lună în Germania, la cererea unui coleg care o apreciază foarte mult.
Cu mulțumiri adresate întregului colectiv pentru conținutul revistei „Formula AS” și Asul Verde, aștept și eu câteva recomandări pentru boala mea.
CONSTANȚA D. – Timișoara
„Caut un tratament eficient pentru dermatită atopică”
Dragi cititori, știți vreun tratament eficient pentru dermatită atopică? Am încercat diverse tratamente de-a lungul timpului, dar fără niciun efect. Vă mulțumesc și aștept un răspuns în paginile revistei.
VASILE G.
„La frig, am înțepături puternice în piept”
Am o problemă care se manifestă astfel: când este frig sau ceață, am înțepături puternice în piept. Dacă nu mă opresc din mers, să fac o pauză, mi se umple gura de salivă, nu mai am putere în mâini și îmi vine să vomit. Menționez că am 47 de ani, nu fumez și beau foarte puțin. Îi rog pe cititorii care s-au confruntat cu astfel de simptome să-mi dea un sfat. Vă mulțumesc.
FLORIN Z.
„Sunt cardiac. Pot face aerosoli la salină?”
Rog persoanele care s-au tratat la salină pentru diverse afecțiuni să-mi spună dacă am și eu voie, fiind cardiac, cu tensiune oscilantă. Am și bronșită și circulație periferică proastă. Solicit acest lucru întrucât în Buzău, un inginer chimist produce aparate Salin, în care aerul trece prin stratul de granule, pe care îl antrenează într-o mișcare de „fierbere” extrem de vizibilă. Aerul sub presiune erodează cristalele de sare, generând microparticule uscate saline, care apoi sunt inspirate de utilizatori. Aștept răspuns prin revista mea de suflet, „Formula AS”. Vă mulțumesc anticipat.
I.D. – Buzău