
Nașterea
Tradiția astrologiei esoterice ne spune că sufletul parcurge, în etapele lui de evoluție, toate zodiile, întrupându-se cel puțin o dată în fiecare dintre ele. Iată de ce, un suflețel care vine să se încarneze sub semnul Peștilor, ultimul din roata zodiacală, le-a cam văzut pe toate. Pentru el, o nouă viață este o aventură în care se lansează fără entuziasm, un fel de „hai s-o luăm de la capăt. Dacă-i musai, cu plăcere”. Atâtea vieți și atâtea experiențe diferite l-au obosit. Poate acesta este și motivul pentru care somnul – desprinderea noastră temporară de grijile și apăsările acestei lumi – este asociat semnului Peștilor. Asta explică și de ce în timpul sarcinii, multe dintre viitoarele mame ale unor copii Pești suferă de stări acute de somnolență. La modul că își sprijină capul în mâini după ce au terminat de scris un e-mail și adorm așa, la birou. Ziua în amiaza mare.
Nevoia de a se înconjura cu lucruri rafinate poate fi și ea prezentă, deoarece Neptun, planeta guvernatoare a zodiei, este considerat octava superioară a planetei care descrie frumusețea și arta, adică Venus. Camera în care va ajunge să locuiască noul venit trebuie să respire o frumusețe eterică, subtilă – asta simte viitoarea mămică. Și nu se înșeală deloc.
În aceeași accepțiune de octavă superioară a lui Venus, Neptun guvernează și muzica. În special muzica clasică. De aceea, gravida îi poate surprinde pe alții și pe ea însăși, mutând postul de radio din mașină, de pe unul cu melodii comerciale, pe România Muzical sau mergând la concerte. De multe ori, cel mic se va undui în lichidul amniotic, în ritmurile muzicii care îi exprimă gustul. S-ar putea chiar să protesteze dacă este expus unor sunete mai puțin complexe și armonioase.
Micuțul programat să vină pe lume în Pești nu se grăbește să-și facă apariția țipând și congestionându-se, cum o fac alți prunci. Travaliul poate fi prelungit, dar nu traumatic, doar lent. Uneori pot apărea pauze mari între contracții, pentru că cel mic se mai gândește. De multe ori, chiar dacă ecografiile arătau că este angajat într-o poziție normală, în timpul nașterii propriu-zise se sucește și se pune de-a curmezișul. Se poate să fie nehotărât cu privire la venirea pe lume până-n ultimul moment, spre exasperarea mamei și a medicilor.
Ca nou născuți, au o constituție mai degrabă plăpândă, cu trăsături deosebit de fine, de multe ori de o mare frumusețe.
Sugarul

Dintr-un anume punct de vedere, părinții unui sugar născut în Pești o duc foarte bine. E vorba despre somn. Bebelușul se trezește rar (vă aduceți aminte că somnul este pentru el un fel de stare naturală?), iar asta le permite celor care au grijă de el să se odihnească. Din alt punct de vedere însă, este un prunc solicitant. Plânge des, uneori din motive numai de el știute. Nu este un plâns puternic, țipat, ci mai mult o tânguială cu scâncete. Este cu adevărat mai sensibil și mai vulnerabil decât majoritatea celor născuți în celelalte zodii, dar este și un mic speculant înnăscut. Evident, preferă să fie ținut în brațe decât lăsat în leagăn sau în pătuț, iar dacă vede că miorlăielile sale de victimă au succes, le va folosi fără greș pentru a obține ce-și dorește. Cel mai mult îi place să fie ținut în brațe și legănat. În zilele noastre, există leagăne electrice, care îi pot păcăli pe acești sugari dornici de mișcarea cu care s-au obișnuit din pântecele mamei. Unii dintre ei însă insistă să fie legănați de o persoană în carne și oase, care să nu fie deloc electrică și care să știe eventual să și cânte. Cântece de… leagăn. Nu doar de ținut în brațe.
Principala preocupare a unei proaspete mămici este în general legată de mâncare. În cazul sugarului din Pești, nu putem decât să-i urăm răbdare, în cazul în care alăptează. Dacă nu alăptează, tot răbdare o să-i urăm. În primul caz, pentru că alăptatul se poate extinde până la următoarea oră de alăptat. Specialitatea Peștișorului este să sugă delicat, câteva gurițe de lapte, și să adoarmă fericit la sânul mamei. Crezând că este sătul, ea va încerca să-l pună în pătuț. Moment în care el se trezește și se apucă iarăși să sugă, preț de un minut două. Și adoarme din nou. Acesta este scenariul în linii mari.
Bebelușul hrănit cu biberonul va proceda similar, cu diferența că mama nu se va lăsa păcălită cu privire la cantitatea de hrană ingerată. Pentru că, în general, sistemul imun al pruncilor din Pești cam lasă de dorit, ar fi totuși recomandabil ca mamele să îi alăpteze, luând acest proces ca pe o disciplină spirituală întru formarea răbdării.
Preșcolarul

Copilul aflat sub influența lui Neptun și a zodiei Peștilor se naște cu certe însușiri actoricești (nu doar un mic speculant al slăbiciunilor adulților care îl iubesc). Majoritatea copiilor mici reacționeză așa. La Pești este însă altceva. Ei simt într-o manieră imposibil de definit ce așteaptă fiecare de la ei. Și încearcă să vină în întâmpinarea acestor așteptări. Un copil care la grădiniță este cooperant și îndatoritor, pentru că, sigur că da, astfel intră în grațiile educatoarei și se împrietenește și cu ceilalți copii, se poate transforma într-un veritabil tiran mofturos, atunci când vine acasă. Asta pentru că bunicii au o plăcere deosebită de a-l cocoloși, și cum altfel poți să cocoloșești copilul, dacă acesta nu are niște pretenții de prințișor sau de prințesă? Ușurința sa de a se adapta la diverse situații și persoane îl face să fie acceptat și agreat în tot felul de grupuri. Este ceea ce își dorește, pentru că detestă conflictul și agresivitatea. Sub orice formă. E bine ca părinții să ia în serios plângerile copilului lor din Pești, dacă le spune că se simte agresat la grădiniță, pentru că aceste confruntări nu contribuie la întărirea lui (cum se întâmplă în cazul altor copii), ci îl pot determina să se retragă, fie într-o atitudine apatică și neparticipativă, fie într-o lume a imaginației.
Faptul că nu are porniri conflictuale nu înseamnă că nu are arme prin care să se impună. Are o nevoie considerabilă de atenție, dar o captează prin armele sale: dulceața, lingușeala, lacrimile la comandă, dar care sunt tare convingătoare și pot funcționa până și la adulți, obișnuiți cu șmecheriile emoționale ale copiilor.
Marea plăcere a micuțului Pești este de-a participa la spectacolele organizate la grădiniță. De multe ori, acestea sunt ocazii în care se poate face remarcat printr-un talent artistic precoce, demn de luat în seamă și cultivat. Adesea se întâmplă ca în urma unui astfel de număr artistic, copilul să devină o mică vedetă a grupului, de unde înainte trecea mai mult nebăgat în seamă.
În anii de școală
Modul de adaptare al copilului născut sub semnul Peștilor este de-a dreptul cameleonic. Acest lucru se observă mai puțin în primii patru ani de școală, când el trebuie să se raporteze la o singură persoană în autoritate, respectiv învățătoarea, cât în următorii ani, când există câte un profesor pentru fiecare materie. Dacă ar sta cineva să observe cât de diferit este comportamentul școlarului Pești în funcție de personalitatea și metoda fiecărui profesor, ar fi uimit. E o situație în care părinții săi, se regăsesc adesea. Dacă sunt chemați la școală de un profesor sau altul, ei vor auzi din gura acestora descrieri complet diferite ale copilului lor. Este adevărat că Peștii sunt un semn dublu, dar din punctul de vedere al performanțelor, hai să spunem actoricești, ei pot înfățișa o diversitate tipologică impresionantă.
Cu greu înțelege că nu se duce la școală pentru a le face pe plac părinților, colegilor și dascălilor, ci că este acolo pentru a se implica activ în procesul de învățământ. El este plin de amabilitate și dorește să mulțumească pe toată lumea, iar când înțelege că așa ceva nu e cu putință, poate fi de-a dreptul deprimat. Nu i se poate specula ambiția sau voința – ambele fiind prezente într-o măsură neglijabilă în personalitatea școlarului Pești. Critica îl descurajează, în schimb, dacă i se arată încredere, e tratat cu răbdare și o doză de umor, poate depăși cu mult așteptările.
Modalitatea sa de-a învăța este și ea diferită de felul în care alți copii își însușesc cunoștințele. Elevul din Pești nici nu memorează, nici nu mentalizează conținutul informațiilor primite la școală. Atunci, cum învață? Asimilează cunoștințele printr-un fel de osmoză, le absoarbe într-o manieră uneori de-a dreptul inexplicabilă. Un astfel de copil a fost, de exemplu, cel mai celebru medium american, Edgar Cayce, care, certat de tatăl său că nu reușește să citească și să redea conținutul unei lecții, i-a cerut severului său părinte câteva minute de… somn. Neștiind ce să mai facă, acesta a acceptat. Edgar a pus capul pe carte, a dormit câteva minute, iar la întoarcerea tatălui, știa lecția la perfecție.
În adolescență

Această dificilă perioadă se dovedește de cele mai multe ori una de descoperiri surprinzător de plăcute. Cum să nu te bucuri când îți dai seama că îl ai pe vino’ncoace și că îți e simplu să urci în topul popularității, pentru că te pricepi mai bine ca alții să atragi un puhoi de like-uri pe mediile de socializare? Aceasta este una dintre însușirile definitorii ale Peștilor, să proiecteze un vis, un ideal, care să capteze imaginația altora.
La vârsta asta, fetele născute în Pești își dau seama cât de tentantă este pentru sexul opus acea combinație între timiditate și aerul puțin provocator, nu mult, nu vulgar, cât sarea în bucate. La rândul lor, băieții învață cât de relaxate devin fetele în prezența lor, pentru că masculinitatea lor nu e una de tip macho. Puștoaicele nu se simt dominate sau amenințate atunci când le face ochi dulci un adolescent născut sub semnul Peștilor. Sigur că da, aceste descoperiri nu se fac dintr-odată, dar inteligența lor emoțională le permite să-și conștientizeze rapid aceste atu-uri și să se folosească de ele. Să înțelegem că adolescentul Pești nu face decât să se joace cu sentimentele altora? Nicidecum. Desigur că îi face plăcere să facă cuceriri de dragul cuceririlor, dar când se îndrăgostește, iubirea sa poate îmbrăca dimensiuni nebănuite, uneori de-a dreptul mistice, cum s-a întâmplat cu Mircea Eliade și Maitreyi. În acest caz anume, comportamentul Peștelui devine cu totul diferit, se transformă într-un fel de adorație, deseori mută. Obiectul idealizat al iubirii sale nu are adesea nici cea mai vagă idee asupra sentimentelor pe care le-a trezit.
În adolescență, se manifestă de multe ori calități neobservate până la această vârstă, iar pentru că Neptun este darnic cu talentele artistice, cum ar fi muzica, dansul sau actoria, acestea pot ieși la iveală, ridicându-l pe adolescentul nostru la un statut de vedetă. În acest caz, părinții și profesorii ar trebui să aibă mare grijă să nu i se urce la cap.
Tânărul adult
La noi toți se produce o stabilizare când devenim adulți, iar în cazul celorlalte zodii, personalitatea de fond devine mai distinctă, recognoscibilă. Altfel se întâmplă lucrurile în cazul Peștilor. Gândiți-vă la fauna marină ce populează oceanele lumii, cât de diversă e. La fel de diversă este și tipologia adulților din Pești. Pe cât de facil este pentru majoritatea Peștilor să traverseze perioada adolescentină, când își pot descoperi nu doar unul, ci mai multe talente, pe atât de mult efort le e necesar pentru a decide pe care dintre ele să îl dezvolte. Și nu așa, după ureche și la întâmplare, ci cu dedicație și cu folos. Iar pentru că viața romantică a celor mai mulți Pești este una tumultuoasă, de multe ori găsirea unui partener potrivit face diferența între reușită și eșec. Procesul de maturizare durează adesea mai mult decât la alte semne zodiacale, pentru că Peștii detestă să iasă din lumea imaginației lor, atât de bogată și de strălucitoare, pentru a trăi, de exemplu, în realitatea unui birou plicticos, alături de colegi și șefi la fel de plicticoși, dacă nu chiar agasanți. Peștii obligați să trăiască cu picioarele pe pământ se simt precum frații lor din zicala „ca peștele pe uscat”.
Pentru a-și împlini potențialul (de multe ori impresionant), adultul din Pești ar trebui să se îndrepte către profesii oricât de practice, dar care să le permită să își dezvolte creativitatea. Într-o agenție de turism, nativul din Pești va reuși să găsească cele mai convingătoare argumente pentru ca oamenii să-și dorească să vadă cu ochii lor minunățiile „zugrăvite” de tânărul angajat. Și ca angajat al unei bănci poate determina clienții să facă investiții, iar flerul său să-l facă să se afirme într-un domeniu cât se poate de productiv și de real. Dar în ambele cazuri, ca și în marketing, publicitate sau în industria filmului, ca actor sau cameraman, tânărul Pești practic vinde… vise. Cu succes și adesea pe mulți bani. Condiția de-a reuși este să nu se lase pradă căii ușoare de-a scăpa de realitate prin dependența de diverse substanțe, de la alcool până la droguri, o cale larg deschisă Peștilor, care se identifică cu psihologia de victimă. În schimb, dacă se lasă conduși de compasiunea lor firească și se îndreaptă către rolul de salvatori, se pot evidenția ca medici, consilieri, terapeuți sau preoți.
La vârsta senectuții

Semnul dublu, de apă, al Peștilor, duce în mod cert o existență care-i pune la încercare discernământul și puterea de sacrificiu. De aceea putem întâlni două tipuri de vârstnici total diferite (pe lângă câteva intermediare).
La un pol se află nativul din Pești, care s-a simțit doborât pe nedrept de încercările vieții, pentru care totul a fost trudă și zădărnicie. Acesta nu-și asumă responsabilitatea pentru alegerile făcute de-a lungul vieții, s-a lăsat pradă impulsurilor întâmplătoare, găsind vinovați pentru toate situațiile de viață prin care a trecut. Este prizonierul propriei stări de descurajare și amărăciune și nu mai are puterea de-a se bucura de nimic din ceea ce existența îi poate oferi. Și nici nu și-a descoperit capacitatea de-a vedea dincolo de vălul vieții, în plan material. El nu și-a descoperit credința, ceea ce este fatal. Verbul zodiei este „a crede”, iar a nu-l pune în practică echivalează cu o mare șansă ratată.
La celălalt capăt al spectrului se află seniorul care privește cu seninătate dincolo, încredințat fiind că a știut să dea Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. Este cel care nu a fugit de încercările acestei lumi și a înțeles sensul profund al cuvântului „sacrificiu” (a face ca ceva să devină sacru). Este de o modestie complet lipsită de ostentație și devine un model pentru ceilalți, prin însuși felul în care trăiește, prin calmul și bunătatea pe care le emană chipul și vorbele sale.