
Guvernul României a decis, duminică, 8 martie, intrezicerea tuturor activităților din țară care impun prezența a mai mult de 1.000 de persoane, . Este vorba de evenimente care se desfășoară fie într-o incintă, fie în aer liber, publice sau private, a precizat oficialul. Măsura intră în vigoare chiar de pe 8 martie și are efect până la finele lunii, urmând a fi prelungită dacă situația o cere, a explicat secretarul de stat în MAI, Raed Arafat. În cazul unor activități care implică mai puțin de 1.000 de persoane, deciziile se vor lua la nivel local, pentru fiecare eveniment în parte, în funcție de evaluarea riscurilor.
Federația Română de Fotbal și Liga Profesionistă de Fotbal au luat imediat act de decizia guverului, astfel că toate meciurile din Liga 1 se vor disputa fără spectatori. La fel, și spectacolele mari vor fi anulate.
De asemenea, școlile în care înregistrează cazuri de Covid-19 își vor suspenda cursurile pentru două săptămâni, iar stagiile practice în spitale pentru studenţii la Medicină au fost sistate până la 31 martie, ca și vizitele aparținătorilor la cei aflați în spitale.
Secretarul de stat a repetat apelul către românii din Italia de a nu veni acasă de sărbători, dacă se află în zonele de risc, dar și de a declara adevărul la graniță în legătură cu zona din care vin, altfel riscând amenzi mari. Guvernul pregăteşte și o hotărâre care priveşte decontarea cheltuielilor pentru persoanele aflate în carantină, dar şi pentru cele aflate în izolare care nu se pot autosusţine.
Un al 13-lea caz de infectare cu coronavirus în țara noastră a fost confirmat sâmbătă seară, un bărbat de 72 de ani din Galaţi, fiind al patrulea într-o singură zi.