Când, imediat după câștigarea detașată a prezidențialelor, Klaus Iohannis a dat semnalul pentru demiterea Guvernului Dăncilă, multă lume a rămas nedumerită. La ce bun o astfel de mutare, cu mai puțin de un an înainte de alegerile la termen? Și, mai ales, de ce să îți asumi tu, Iohannis, tu PNL, guvernarea înainte de alegeri, în loc să o lași pe Viorica Dăncilă și gașca ei din PSD să o țină din prostie în prostie, ca până atunci? De ce să nu o lași „să își rupă gâtul” și să culegi roadele, liniștit, la scrutinul parlamentar de la sfârșitul lui 2020?
Că foamea de putere a PNL era mare – atât de mare, încât e dispus să-și încalce, cu nonșalanță, promisiunile din campanie – s-a văzut în cele câteva luni de mandat ale Guvernului Orban. Dar, dincolo de asta, contextul ultimelor zile, cu răspândirea noului coronavirus în Europa și cu riscul apariției lui în România, este un răspuns clar și suficient la întrebarea de ce trebuia dată jos cât mai urgent Viorica Dăncilă și de ce astfel de personaje n-ar trebui să ajungă niciodată în poziții de conducere. Gradul de neîncredere în capacitatea de reacție a statului român, după tragediile din Apuseni și din Colectiv, este extrem de ridicat, cum ar fi, însă, să gestioneze o catastrofă de amploare națională, un guvern înțesat de incompetenți, ajunși pe fotoliile și în cabinetele ministeriale pe bază de pile și relații de partid?
Problema e că lui Klaus Iohannis, costumat în „președinte-jucător” la începutul celui de-al doilea mandat, nu prea i-a ieșit pariul cu Guvernul Orban și cu provocarea anticipatelor. Spre deosebire de Traian Băsescu, care, bașca, avea și fler, ceea ce-i lipsește cu desăvârșire lui Klaus Iohannis, actualul președinte, este faptul că nu poate conta câtuși de puțin pe o Curte Constituțională care îi pune bețe în roate cu orice ocazie. Și soarta unui nou guvern, care se discută zilele acestea la Cotroceni, și soarta anticipatelor sunt în aer, așa încât, criza coronavirusului, cu tot ce trage după ea, inclusiv efecte economice greu de cuantificat în acest moment, prinde România într-o situație de incertitudine fără precedent.
Președintele e în corzi – dușmanii săi politici îi pun deja în cârcă situația în care s-a ajuns – partidele gândesc, în frunte cu PNL-ul!, numai și numai la cifrele din sondaje, Ludovic Orban pare tot mai uzat de jocul acesta de învestiri și demiteri, iar PSD-ul simte deja că se poate cățăra pe o eventuală criză, motiv pentru care nici nu vrea, de fapt, la putere, la fel cum a făcut când a ajuns Dacian Cioloș premier. Și atunci, cine își asumă o guvernare responsabilă și eficientă în perioada complicată care urmează? Se mai gândește cineva la oameni sau toată lumea e cu ochii pe previziunile de vot? Se spune că marile caractere se văd în situații de criză. Până ce criza să se generalizeze – și să sperăm că nu se va întâmpla asta! – președintele trece el însuși printr-o criză personală, la nivel politic. Cu un parlament complet lipsit de legitimitate, cu o Curte care rescrie jocul de putere după bunu-i plac (dacă nu după dictarea unora) și cu un guvern demis, președintele e cel mai puternic actor politic al momentului. De cum își joacă atuurile zilele astea ar putea depinde nu doar următoarele luni, ci următorii 4-5 ani.
Romanian