ALINA EREMIA – “Cred că am o viață normală, pentru o fată de 26 de ani”

– Este una dintre cele mai apreciate cântăreţe de muzică pop şi dance din generaţia tânără. Încununată cu premii la concursuri și festivaluri, în 2011, primeşte rolul principal din serialul TV “Pariu cu viaţa” şi intră în trupa “LaLa Band”, care îi creşte exploziv notorietatea. Continuă cu actoria, jucând şi în serialul “O nouă viaţă”, dar rămâne dedicată muzicii, începând o carieră solo –

Sub o zodie bună

– Alina, nu ne-am văzut de mult, dar mă bucur să te găsesc în aceeași formă strălu­ci­toare. Să fie la mijloc primăvara?

– Mai mult ca sigur! Am o stare foarte bună. Încă de la în­ceputul anului simt că am vân­tul în pânze. De altfel, senzația mi-e confirmată şi de previ­ziunile zodiacale. Eu sunt o fire ezoterică, aşa că mă ghi­dez foarte mult după astro­logie, iar harta cerului pentru anul 2020 arată foarte promi­ţător, mai ales pe partea de profesie. Sfatul ca­pital este că trebuie să am curaj în sfera asta, să accept provo­cările, ceea ce nu e greu pentru mine, fi­indcă, în general, sunt un om cu­rajos.

– De ce “în general”? Ce-ți lip­sește ca să fii biruitoare me­reu?

– Decizia! Eu sunt cura­joa­să, dar și calculată, nu-mi asum riscuri ușor: cântăresc lucrurile, le analizez şi abia apoi iau o decizie. Dar îmi place să-mi depăşesc zona de confort, fiindcă atunci îmi ies lucruri foarte interesante. Și simt că anul ăsta sunt foarte op­timistă! Chiar sunt pusă pe treabă! Zilnic, îmi vin tot felul de idei creative. Și m-am hotărât să nu mai las niciuna nefruc­tificată. Dacă sunt în ma­şină, de pildă, mi le notez repede în telefon, alt­fel am o agendă în care mi le scriu dichisit, tra­diţional, de mână. Exerciţiul scrisului de mână mi se pare foarte util, pentru că mă ajută să-mi imprim mai repede şi mai bine informaţiile.

– Ai apucat să transpui ceva în realitate?

– Am început deja să lucrez la mai multe proiecte muzicale, am intrat în pregătirile pentru concertul pe care îl voi susţine pe 30 mai, în prima din cele trei zile de “The Concerts”, de la “Romexpo”. Va fi un concert special, voi avea şi mai mulţi invitaţi-surpriză, o să fie foarte tare! Tot în 2020 vreau să scot şi un album, am în plan şi nişte proiecte paralele, pe zona de sănătate, şi peste toate astea, continui să colaborez cu or­ga­nizaţia “Salvaţi copiii”, a cărei ambasadoare sunt încă din 2016.

– În ce constă, propriu-zis, implicarea ta?

– În primul rând, am grijă să răspândesc cât mai mult mesajul “Salvaţi copiii”: oriunde am oca­­zia, vorbesc despre ceea ce face această orga­nizaţie, în general, şi despre temele pe care le abordează în diversele lor cam­panii. De asemenea, merg şi discut cu copiii care sunt vizaţi de aceste cam­panii, dar şi cu părinţii, pentru că şi ei tre­buie să fie implicaţi, trebuie să con­ştientizeze ce se întâmplă cu copiii lor, astfel încât problemele să nu se adâncească. Uite, de exemplu, acum, cei de la “Salvaţi copiii” se con­centrează pe tema agre­siunii cibernetice – o pro­blemă foarte gravă, cu implicaţii majore, care îi ţin­teşte pe copii, dar în care nea­părat şi pă­rinţii trebuie să se im­plice. Îmi pla­ce foarte mult să stau de vorbă cu copiii, mai ales că-i văd cu câtă încredere se des­chid faţă de mine. Ei văd în mine atât o prietenă, cât şi un re­per, aşa că dis­cuţiile sunt re­laxate, foarte apro­piate şi calde. Copiii prind curaj foarte repede şi-mi po­vestesc expe­rienţele ne­gative prin care au trecut, ce probleme au, ce şi-ar dori… Dis­cuţiile as­tea, cu apa­renţă ami­cală, le fac foarte bine, pentru că pe ei îi scot din tă­cere, iar nouă, adul­ţilor, ne des­chid o por­tiță spre sufe­rin­țele lor. Nu e nimic formal, obligat în ce fac. Mă bucur enorm că pot să dau o mână de ajutor.

– Mi-ai vorbit despre muzică, plină de entu­ziasm. Cum te ții departe de ru­tină?

– Adevărat, rutina e un pe­ricol care pândeşte mereu din umbră, e o realitate de care sunt foarte conştientă. De-asta am grijă mereu ca în clipa în care simt că e ceva ce nu mai merge, că am un fel de nemulţumire interioară, să nu las lucrurile să degenereze. Iar soluţia pe care am găsit-o este să schimb regulile jocului: fie îmi acord o perioadă de pauză, fie încerc o abordare muzicală no­uă… Asta îmi re­setează sistemul: îmi re­­găsesc şi interesul, şi scli­pirea aceea inte­rioară, năs­cu­tă din pa­siunea de a cân­­ta. Ui­te, la un mo­ment dat, m-am apucat şi-am început să iau din nou lecţii de pian. Ei bine, am ieşit imediat din rutină și mi-am “şters de praf” o abi­litate mu­zicală care-mi este ex­traordinar de uti­lă, mai ales în ceea ce priveşte partea de cre­aţie.

– Până la urmă, unde bate visul tău mu­zical?

– Să ştii că de ceva timp, am încetat să mă mai concentrez foarte tare pe destinaţie, prefer să fiu foarte atentă la drum. La pașii pe care îi fac. Acum “drumul” înseamnă să fiu cât mai sin­ceră în mu­zica mea, să mă implic cât mai mult în compu­ne­rea melodiilor şi scrierea versurilor şi să mă dezvolt în continuare ca persoană, pentru că asta se reflectă inclusiv în muzica mea. E miraculos cum desăvârșirea interioară își pune pecetea pe muzică. Evident, îmi doresc foarte mult să mă lansez şi pe plan internaţional, dar asta e o etapă care presupune o anumită matu­ritate profesională, pe care n-am simțit-o până acum. O carieră internaţională nu-ţi pică în braţe aşa, din cer! Trebuie să munceşti foarte mult pentru ea.

Actriță cu acte în regulă

– La începutul carierei, te-ai făcut re­marcată şi în calitate de actriţă, jucând în două seriale de mare succes: “Pariu cu viaţa”, de la Pro TV, şi “O nouă viaţă”, de la Acasă TV. A fost doar un experiment în viața ta?

– Actoria a intrat în viaţa mea întâmplător: fără să ştiu, mama m-a înscris la castingul pentru “Pariu cu viaţa”, iar eu am aflat abia când am fost chemată la probe. (râde) Întâi am opus re­zistenţă: dacă ar fi fost vorba de muzică, aş fi zbu­rat până acolo, dar cu actoria nu mai avu­sesem nicio legătură, aşa că mă temeam – am un simţ al ridicolului foarte dezvoltat – şi nu voiam să mă fac de râs. Până la urmă, la insistenţele mamei, mi-am adunat curajul şi uite că totul a ieşit bine: am primit rolul principal din acel serial, am jucat apoi şi în “O nouă viaţă” şi aşa am prins gustul actoriei. Pur şi simplu, m-am îndrăgostit de ea! Motiv pentru care am şi dat admitere la UNATC, unde am avut bucuria să intru la clasa lui Adrian Titieni, iar în 2017 am absolvit, deci azi sunt actriţă “cu acte în regulă”.

– Să înţeleg că eşti interesată doar de ac­toria de film şi de televiziune? Teatrul nu te atrage?

– Teatrul mi se pare mult prea complex ca să nu-i dedici tot timpul. Şi-atunci s-ar pune pro­blema să renunţ la muzică. Ceea ce nu concep! Actoria de film şi de televiziune nu e uşoară, dar, ca timp, nu e la fel de acaparantă ca aceea de teatru. Îţi permite să faci două lucruri în paralel.

– Alina, dar despre lumea artistică în care trăiești ce părere ai? Nu ți se pare că e tribu­tară, adesea, vulgarității?

– Noi, în România, întotdeauna ne-am rapor­tat la ceea ce se întâmplă artistic în străinătate şi pe linia asta vorbind, mi se pare că lucrurile merg bine. În ceea ce priveşte vulgaritatea, eu cred că avem artiste sexy, dar nu vulgare. Dacă le ad­mirăm, de exemplu, pe Beyoncé şi pe J-Lo, de ce să le comentăm negativ pe artistele românce?! Ar fi o atitudine ipocrită. Dincolo de asta, mi se pare extraordinar că muzica indie şi cea alter­na­tivă au devenit mult mai populare, nişele mu­zicale s-au ridicat mult şi asta e foarte bine, fiind­că ele îmbogăţesc peisajul muzical. Şi eu fo­lo­sesc în muzica mea influenţe din underground, fiindcă îmi plac foarte mult.

– În afară de actorie și de muzică, mai există pentru tine și o altă viață? Să zicem, perso­nală…

– Îmi place mult să stau împreună cu ai mei, cu familia mea, de care sunt în continuare foarte apro­piată. Asta mă încarcă, îmi dă linişte sufle­tească, plus că acasă întotdeauna sunt răsfăţată şi cui nu-i place să fie răsfăţat?! De peste patru ani am şi o relaţie foarte frumoasă cu un bărbat care nu e implicat în domeniul artistic, dar care mă înţelege deplin şi mă susţine în tot ceea ce fac. Sunt foarte norocoasă că l-am întâlnit! Aveam nevoie de cineva care să aducă stabilitate în viaţa mea şi el exact asta a făcut şi face. Altfel, în timpul “meu”, citesc mult. Sunt avidă de in­for­maţii, în general, dar, în ultima vreme, sunt foarte atrasă de lecturile din domeniul dezvoltării personale. Acum citesc trilogia lui Ryan Holiday, care mi se pare de-a dreptul revelatoare. În esenţă, îţi explică de ce suntem atât de nefericiţi şi atât de puţin prezenţi în propria noastră viaţă. Sunt şi o “devoratoare” de filme şi de seriale. Le prefer pe cele care mă provoacă la nivel inte­lectual, psihologic. Uite, de exemplu, îmi plac mult Carbon modificat şi Mindhunter. Mult de tot mi-a plăcut şi Culisele puterii, dar sunt atrasă şi de producţiile cu tentă SF. Anul ăsta îmi doresc să şi călătoresc mai mult, să merg la cât mai mul­te festivaluri… Până la urmă, cred că am o viaţă normală pentru o fată de 26 de ani.

– Alina, care e motto-ul tău de viaţă? Să-l punem ca încheiere a interviului.

– N-am un motto propriu-zis. Pentru mine, cel mai important este să ajung să mă cunosc cât mai bine, să rămân sinceră faţă de mine şi să-mi ascult inima. Astea sunt principiile de bază după care mă ghidez în viaţă. Sunt foarte atentă la ceea ce gândesc, căci cred sincer în teoria aceea că atragi acel tip de energie pe care îl şi emani. Şi îmi doresc foarte mult să mă cultiv spiritual, ast­fel încât să devin un om mai bun – în primul rând, în sensul de a nu fi egoistă. Vreau să fiu capabilă să ofer, atunci când simt că un om are ne­voie de ceva, nu doar lucruri materiale, ci şi spri­­jin psihologic şi sufletesc. Uneori, doar să as­culţi pe cineva, cu atenţie şi cu em­­patie, în­seamnă un ajutor imens, mai mult decât orice lucru ma­terial pe care ai putea să i-l dăru­ieşti acelui om.

Foto: VLAD ANDREI