Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Cronici bizare

Foto: Shutterstock – 2

Un tablou reapare în locul de unde a fost furat

Pe 22 februarie 1997, curatorul galeriei de artă modernă „Ricci Oddi”, din Piacenza (Italia) a constatat că tabloul „Portretul unei doamne”, pictat de Gustav Klimt, fusese furat. În ciuda inv­estigaţiilor minuţioase, hoţul nu a fost identificat. Asta, până pe 10 decembrie 2019, când grădinarul clădirii galeriei de artă a început să cureţe iedera ce invadase un zid. În timp ce tundea lujerii, omul a remarcat un soi de nişă perforată în zidărie. Curios, s-a aplecat să se uite mai bine şi, ce să vezi, a descoperit în acel spaţiu o geantă. Iar când a deschis geanta, a constatat că înăuntru se afla „Portretul unei doamne”, tabloul furat. În urma analizelor, specialiştii şi-au dat seama că lucrarea se află într-o stare foarte bună, singura deteriorare fiind un mic semn, într-o zonă laterală, care probabil că se datora gesturilor grăbite ale hoţului, când a scos pânza din ramă. În cadrul conferinţei de presă organizate pe 14 ianuarie 2020, procu­rorul din Piacenza, Ornella Chicca, a spus: „Sunt extrem de bucuroasă că pot să vă confirm că tabloul este autentic”. Istoricul de artă Anne-Marie O’Connor, expert în tablourile furate ale lui Klimt, intervievată de agenţia Associated Press în legătură cu „aventura” tabloului, a declarat că e probabil ca hoţul sau hoţii să fi ascuns „Potretul unei doamne” în zidul galeriei, sperând să-l recu­pereze odată ce vâlva stârnită de furt avea să se stingă. Cum, însă, în anii 1990, valoarea lucrărilor semnate de Klimt a crescut rapid, hoţii şi-au dat seama că le-ar fi fost aproape imposibil să-şi mai vândă prada unui cumpărător privat. Ca atare, au abandonat tabloul în tainiţa improvizată.

Gustav Klimt a fost un pictor austriac, cunos­cut în special pentru tablourile sale pline de cu­loare, reprezentând femei. Un număr mare dintre lucrările lui au fost fu­rate de nazişti, din re­şedinţa familiei Bloch-Bauer. După război, ele au ajuns în posesia gu­vernului austriac. În anul 2000, acesta a fost dat în judecată de Maria Altmann, nepoata lui Adele Bloch-Bauer, doamna Altmann soli­citând returnarea pie­selor furate de la fa­milia sa. Procesul a fost tergiversat şi, până la urmă, „cazul Altmann” a ajuns în faţa Curţii Su­preme a Statelor Unite ale Americii. Tablourile i-au fost returnate Mariei Altmann în 2006. În prezent, lucrările lui Gustav Klimt sunt vândute la licitaţii cu sume enorme. Conform AP, Oprah Win­frey a obţinut recent, pentru un tablou al lui Klimt, 150 de milioane de dolari!

Cernobîlul, deschis turiștilor

De curând, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat oficial Cernobîlul drept „atracţie turistică”. Asta, după ce autorităţile au construit un dom gigantic, care să „acopere” clădirile şi materialele radioactive din zonă. Anumite părţi din centrala de la Cernobîl au fost deschise publicului încă de acum zece ani, rezervările pentru vizitare crescând în luna mai a anului trecut cu circa 30%, după premiera serialului produs de HBO, care poartă titlul „Cernobîl”. Însă, în tot acest timp, Reactorul 4 – acolo unde s-a produs catastrofala explozie din 1986 – a rămas închis, în el neavând acces decât o mână de cercetători şi câteva femei de serviciu. La sfârşitul anului tre­cut, autorităţile au decis, totuşi, că a venit momentul ca faimoa­sa cameră de control, care a fost extrem de avariată de explozie, să intre şi ea în circuitul turistic. Conform Ruptly, o agenţie de ştiri germană, nivelul de radiaţii din camera de control este de 40.000 de ori mai mare decât nor­malul. Din acest motiv, orice turist care doreşte să pătrundă în ea trebuie să poarte costum de protecţie, cască şi mască, iar timpul de vizitare este redus la doar… 5 minute! Ulterior, cura­joşii aventurieri trebuie să facă două teste, prin care să fie mă­surată cantitatea de radiaţii la care au fost expuşi. Precauţii de această natură le sunt impuse, de altfel, tuturor curioşilor care ajung la Cernobîl. Aceştia trec prin punc­te de control al radia­ţiilor la în­ceputul turului de vizi­tare, la mijlocul lui şi la final, şi nimeni nu are voie să se plimbe de capul lui prin incinta fostei centrale nu­clea­re. Cu toate astea, există amatori!

Alte zone din Cernobîl con­tinuă să fie închise, inclusiv „ci­mitirul maşinilor” din satul Rassokha, acolo unde au fost depozitate toate utilajele care au fost folosite la curăţarea centra­lei, după accident, şi care au fost contaminate.

Robotul călugăr

Recent, în templul Kodai-ji, din Kyoto (Japo­nia), un templu vechi de 400 de ani, a apărut un nou „preot”, care le predică învăţături budiste cre­dincioşilor. Atât doar că noul preot este un robot umanoid sau un android, alcătuit dintr-un corp metalic cu părţi mobile (seamănă foarte bine cu corpul lui T-800, din filmul Terminator) şi mâini, umeri şi o faţă din silicon flexibil. S-a dorit ca androidul să-l reprezinte pe Kannon, o zeitate arhe­tipală budistă care întruchipează conceptele de iertare şi compasiune. Preoţii umani din templu spun că androidul-predicator va deveni din ce în ce mai înţelept. „Robotul acesta n-o să moară niciodată. El o să continue să evolueze”, a decla­rat stareţul mânăstirii Tensho Goto, pentru agenţia de ştiri AFP. „Asta e frumuseţea unui robot. El poate să înmagazineze cunoaşterea pentru tot­deauna şi nelimitat.” Androidul recită pasaje din sutra „Înţelepciunea perfecţiunii inimii”, una din­tre cele mai cunos­cu­te scripturi din bu­dism. „Omul se agaţă de sentimen­tul e­goist”, le spu­ne el credincioşilor. „Dorinţele lumeşti nu sunt altceva de­cât o minte rătăcită pe mare”.

Preotul robot re­­prezintă un pro­iect dezvoltat de Hiroshi Ishiguro, profesor de roboti­că la Universitatea din Osaka, şi a costat 1 milion de dolari. Mecanismele care îi mişcă braţele şi ca­pul sunt vizibile, însă faţa din silicon este remar­cabil de realistă – are inclusiv capacitatea să cli­pească! „Evident, o maşină n-are suflet”, a conti­nuat să explice stareţul Goto. „Însă budismul nu se centrează pe credinţa în Dumnezeu, ci pe do­rinţa de a urma calea lui Buddha, deci nu con­tează dacă învăţătura vine de la o maşină, de la o bucată de fier sau de la un copac”. Credincioşii japonezi au avut reacţii pozitive la întâlnirea cu androidul, în schimb, unii dintre vizitatorii occi­dentali au fost extrem de tulburaţi. „Se poate să fie vorba de influenţa Bibliei, însă occidentalii l-au comparat pe robot cu monstrul lui Fran­ken­stein”, a mărturisit Goto. „Japonezii nu au pre­ju­decăţi în privinţa roboţilor. Noi am crescut cu benzi desenate în care roboţii erau prietenii noştri”.

Budismul japonez pare să fie foarte deschis în ceea ce priveşte inovaţiile tehnice. Încă din 2017, un robot pe nume Pepper a fost programat să ci­tească pasaje din scripturi, să recite rugăciuni şi să bată la tobe la ceremo­niile funerare budis­te, ca o alternativă mai ieftină la anga­ja­rea unui preot uman. Stareţul Tensho Go­to speră că noul ro­bot îi va atrage pe credincioşii foarte tineri, într-un fel în care un preot uman nu ar putea să o facă.

Anglia deschide dosarul OZN-urilor

De la începutul anilor 1950 şi până în 2009, un departament din cadrul Ministerului Apărării Marii Britanii a investigat şi a documentat ca­zurile cu OZN-uri de pe teritoriul Angliei. Acum, la mai bine de zece ani, fostele documente clasi­ficate vor fi făcute publice – pentru prima dată în istorie, în totalitatea lor. Anterior, câteva dosare au fost publicate on-line pe site-ul Arhivelor Naţionale Britanice, însă, începând de anul acesta, toate rapoartele vor apărea „pe un website gov.uk dedicat” – a declarat un purtător de cuvânt al „British Royal Air Force” (RAF). Decizia aceasta a fost luată după ce PA Media, o agenţie de ştiri britanică, a făcut o cerere de desecretizare a dosarelor despre OZN-uri, în baza Legii Li­bertăţii de Informare. Oficialii Ministerului Apă­rării au hotărât că „ar fi mai bine să publi­căm toate rapoartele, decât să trimitem documente la Arhivele Naţionale”, a explicat acelaşi purtător de cuvânt al RAF.

Englezii au devenit obsedați (sau, în cazul unora, isterizaţi) de OZN-uri, la începutul anilor 1950, când rapoartele privind întâlnirile cu far­furii zburătoare şi extratereştri s-au înmulţit brusc. Din acest motiv, Ministerul Apărării a in­stituit un departament special, „The Flying Sau­cer Working Party”, care să se ocupe de acest fenomen. OZN-urile apărute la începutul decadei 1950 i-au atras atenţia până şi prim-ministrului Winston Churchill, care, în 1952, i-a scris minis­trului aviaţiei, întrebându-l: „Care e situaţia cu farfuriile astea zburătoare? Ce pot ele să însem­ne? Care e adevărul?” îndemnând forțele aerie­ne britanice să continue investigarea fenomenului şi să întocmească dosare. Prin urmare, publicarea acestora este aşteptată cu sufletul la gură de toţi cei interesaţi de subiect. Nick Pope, fost in­vestigator al departamentului special dedicat OZN-urilor, din cadrul Ministerului Apărării, a declarat pentru The Express: „Probabil c-o să găsim nişte informaţii cel puțin interesante, în dosarele cele mai noi”.

Și americanii sunt obsedați de extratereștri

Bernie Sanders (Foto: Agerpres)

Bernie Sanders, candidat la scaunul de președinte al SUA, a declarat că e pregătit să facă publice orice informaţii guver­na­mentale despre OZN-uri şi extratereştri, dacă va câştiga alegerile de anul acesta. „Sincer să fiu, nevastă-mea îmi cere imperativ să spun lumii adevărul”, a mărturisit Sanders presei americane. „Mă întreabă: «Tu ce ştii că se întâmplă? Ai acces la informaţii din astea? De ce sunt ascunse de guvernul american!»”. Încă nu e si­gur dacă democrații vor pune subiectul OZN în lumina reflectoa­relor, în cadrul campaniei electorale, deși în iunie 2019, preşedin­tele Donald Trump, care va candida pentru un nou mandat din partea republicanilor, i-a declarat unui jurnalist de la ABC News că a primit o informare despre nişte OZN-uri văzute recent de mai mulţi piloţi militari. „Am avut o întâlnire foarte scurtă pe tema asta”, a explicat Trump. „Oamenii tot zic că văd OZN-uri. Să-i cred? Nu în mod deosebit”.

Templul ieșit din ape

Templul budist Wat Nong Bua Yai era când­va centrul spiritual şi social al unei co­munităţi alcă­tui­te din mai multe sate apro­pia­te din Thailanda. Acolo oamenii se strân­geau cu toţii pentru ritua­luri şi la sărbători, dar şi în viaţa de zi cu zi, când simţeau nevoia să se relaxeze şi să discute unii cu alţii. De-a lungul timpului, însă, apele au cotropit zona în care se afla templul şi acesta a dispărut, încetul cu încetul, sub unde. Asta, până în vara anului trecut, care s-a dovedit a fi atât de secetos, încât bazinul în centrul căruia se afla scufundat Wat Nong Bua Yai a secat, dând la ivea­lă maies­tu­oasa construcţie reli­gi­oasă. În alte regiuni din Thailanda, situaţia este chiar mai gravă. Con­form datelor oferite de Departamentul de Me­teorologie Thailandez, unele zone din ţară încă se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimii 50 de ani! Iar fluviul Mekong, care curge prin estul ţării, pe graniţa cu Laos, a înregistrat cel mai scăzut nivel al apei din ultima sută de ani! Din cauza acestei secete îngrozitoare, fermierii care cultivă orez şi care se bazează pe rezervoarele şi pe bazinele alimentate de ploaie, ca să-şi inunde câmpurile, se află într-o situa­ţie extrem de gravă. Guvernul thailandez a ape­lat la „metoda însămânţării no­rilor” (în aer sunt eli­berate substanţe chi­mice, al căror rol este acela de a de­ter­mina norii să con­den­seze), ca să stimuleze preci­pita­ţiile şi astfel să le per­mită fermie­rilor să continue plan­tarea. Însă aceasta este o soluţie temporară, iar pro­blema este gravă şi de durată. Încă din primăvara anului trecut, Co­misia Economică şi Socială a Asiei şi Pacificului, din cadrul ONU, a anunţat că: „Zona afectată de secetă este probabil să se mo­difice şi să se ex­tindă. Vor mai urma încă mulţi ani secetoşi de acum înainte”.

„Vampirul din Connecticut”, descoperit la 200 de ani după înmormântare

Într-un cimitir din Connecticut (SUA), datând de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, exista un mormânt în legătură cu care circulau multe legende locale: acolo ar fi fost îngropat celebrul „vampir din Con­necticut”, care ar fi terorizat ani de zile comunitatea. La un moment dat, ocupantul mormântului fusese chiar dezgropat, iar craniul şi membrele îi fuseseră aşezate peste cutia toracică, în încercarea de a-l împiedica să-şi mai părăsească domiciliul etern. În vara anului trecut, arheologii au decis să lămurească situaţia şi au trecut la exhumarea rămăşiţelor lui „JB – 55” (iniţialele şi vârsta, la momentul expierii), cum era cunoscut decedatul. O echipă de specialişti în medicină legală a comparat datele genetice ale sche­letului cu informaţiile conţinute în mai multe baze genealogice şi astfel s-a reuşit identificarea „vam­pirului din Connecticut”. Pe numele său, John Bar­ber, fusese probabil un fermier sărac, care dusese o viaţă grea, murind de tuberculoză – a declarat un reprezentant al National Museum of Health and Medicine din Silver Springs, Maryland. Tuberculoza care l-a ucis pe bietul John Barber ajunsese într-o fază atât de acută, încât i-a marcat coastele cu mul­tiple leziuni, aşadar omul a murit în chinuri. Însă probabil că manifestările bolii şi decesul, în sine, i-au determinat pe membrii familiei şi pe prietenii lui Barber să suspecteze că acesta era vampir – a ex­plicat Jennifer Higginbotham, cercetător specializat în analize ADN din cadrul U.S. Armed Forces Me­dical Examiner System.

În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, tubercu­loza determina ulceraţii ale plămânilor, astfel că bolnavii deveneau palizi, emaciaţi şi tuşeau sânge. Din acest ultim motiv, adesea, colţurile gurii le erau roşii. În plus, gingiile li se retrăgeau foarte mult şi, brusc, dinţii păreau că le-au crescut, că s-au alungit nefiresc. De asemenea, tuberculoza fiind foarte con­tagioasă, epidemiile secerau familii şi chiar co­munităţi întregi. Prin urmare, martorii interpretau aspectul spectral al tuberculoşilor, cât şi îmbol­nă­virile succesive ale rudelor, ca semne „certe” ale transformării monstruoase în vampiri. Cadavrele celor suspectaţi de vampirism erau de cele mai multe ori dezgropate, căutându-se „semne de viaţă”: unghii crescute, păr mai lung, fluide eliminate pe gură etc. Azi, ştim că toate aceste „indicii” fac parte din pro­cesul natural de descompunere al unui cadavru, însă, în trecut, oamenii le interpretau în cheie suprana­turală. Pentru a preîntâmpina „trezirea din morţi”, supravieţuitorii le scoteau inimile presupuşilor vam­piri şi le ardeau (obicei păstrat până astăzi și în Ro­mânia). În cazul lui Barber, pentru că inima îi pu­trezise deja, la momentul exhumării, craniul şi oasele lungi ale membrelor i-au fost poziţionate peste coas­te, într-un fel asemănător cu simbolul piraţilor: două oase și-un cap de mort. Atât doar că membrii comu­nităţii din Connecticut, care se temuseră de „vam­pirul Barber”, trebuiau să se fi liniştit încă de la prima dezhumare a lui, și nu să aştepte verdictul cer­cetătorilor din 2020. De vreme ce inima lui Barber putrezise, ar fi trebuit să le fie clar că nu aveau de-a face cu un vampir.

Ines Hristea

S-a născut în Bucureşti. A absolvit prestigiosul liceu de limbă franceză „Şcoala Centrală”, la secţia Bilingvă (Franceză-Engleză); Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, la secţia Engleză-Franceză, cu o lucrare în specialitatea Civilizaţia Angliei, lucrare purtând titlul „Entertainments of the English”; programul de Masterat American Studies, din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti, cu o dizertaţie purtând titlul „West of Everywhere”, în specialitatea Film Studies; programul doctoral al Facultăţii de Film, din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, din Bucureşti, în specialitatea Cinematografie şi Media, cu o teză de doctorat purtând titlul „Imaginea copilului în film”. Este interesată de literatura, istoria şi arhitectura românească, de egiptologie şi arta renascentistă. Este o mare iubitoare de animale şi, implicit, de natură.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian