* Evgheni Vodolazkin, “Brisbane”, traducere și note de Adriana Liciu, Editura Humanitas, colecția “Raftul Denisei” (tel. 021/311.23.30), 370 p.
Evgheni Vodolazkin a început să scrie ficțiune după 40 de ani, până atunci fiind cunoscut doar într-un cerc de specialiști, ca filolog și istoric al Evului Mediu rusesc. Din 2005 până acum a publicat cinci romane; al treilea, “Laur” din 2012 a fost o revelație de răsunet ce i-a adus traducerea în 30 de limbi și tiraje mari la următoarele două, “Aviatorul” (2016) și “Brisbane” (2018). Azi, când, în general, bestseller-urile sunt fabricate după scheme de asamblare a modulelor tematice populare, Vodolazkin reconfigurează epic, în tradiția asimilată a marilor scriitori ruși din sec. XIX, teme filosofice precum sensul vieții, credința, raportarea la veșnicie, la valori etice înalte. Se pare că lumea are totuși nevoie și acum, când răul și binele sunt manipulate politic și fac mereu schimb de locuri, de asemenea povești cu bătaie metafizică, de vreme ce autorul lui “Laur” a căpătat celebritate mondială deși e în afara curentului general și a legii comerțului ce triumfă și unde n-ar avea ce căuta. Sigur că, după o capodoperă ca “Laur”, așteptările sunt mari și performanța artistică de acolo greu de egalat. În cele două romane ulterioare, nedorind să se repete, Vodolazkin părăsește tărâmul cețos al Evului Mediu și se apropie de vremurile noastre. Le folosește ca fundal pe care proiectează istoria sufletului unui om, despre care a declarat că îl interesează mai mult decât istoria în general. Nu insul topit în masă, ci acela care caută să rămână el însuși, chiar și în momentele când viața îi devine penibilă. Într-un interviu, romancierul își numește poziția personalism creștin și afirmă că doar credința în Dumnezeu poate da sens vieții. Și în “Brisbane” (tradus admirabil, ca de obicei, de Adriana Liciu), credința îl ajută pe Gleb Ianovski, personajul principal, să nu-și abandoneze vocația și să se pregătească pentru veșnicie făcând bine celor în suferință. Romanul e compus pe două planuri alternative. Unul în care Gleb – virtuoz interpret la domra (instrument popular ucrainean), chitară și voce, ajuns star mondial și a cărui carieră e pe cale de a se sfârși, fiind diagnosticat cu Parkinson – își ține la persoana I un fel de jurnal din prezentul anilor 2012-2014. Al doilea, la persoana a III-a, aparține lui Nestor, biograful lui, care îi reface parcursul începând din anii ‘70, povestind educația muzicală și sentimentală a artistului, așa cum a aflat-o de la Gleb și de la apropiații lui, și despre oamenii care i-au influențat gândirea, trăirile, arta. Vodolazkin ficționalizează în acest roman și elemente autobiografice. Ca și eroul său, s-a născut și a crescut în Ucraina, a studiat la școala de muzică domra și chitara, știe ce înseamnă celebritatea, cu bunele și relele ei, e credincios ortodox și a părăsit cercetarea științifică pentru literatură, unde poate îmbina raționalul cu iraționalul. Pentru personajul lui, Gleb Ianovski, polifonia vieții își arată și splendoarea armoniei și vocea lamentabilă, și vibrațiile iubirii și frisoanele morții, până ajunge să accepte vorbele testamentare ale bunicului: “Prin prisma veșniciei, nu există nici timp, nici direcție. Așa că viața nu e momentul prezentului, ci toate momentele trăite de tine. Iar viitorul – o grămadă de fantezii ori, și mai rău, de utopii. Pentru realizarea lor se sacrifică prezentul”. Pregătindu-se de veșnicie, Gleb devine agent al bunătății în melodrama unui copil bolnav incurabil. Cu secvențe inspirate, de mare frumusețe, și altele mai de serie B, “Brisbane” rezonează în conștiința cititorului și deschide, inclusiv prin metafora titlului (veți vedea citind) perspective de meditație.
