Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Miresme de primăvară

În urmă cu șase-șapte decenii, sosirea primăverii aducea în satul copilăriei mele o mișcare nemaivăzută. În fiecare casă, de dimineața până seara, se pornea un iureș amețitor: gospodinele duceau rufele la râu, curățau grădinile, dădeau foc la uscături, adânceau șanțurile de udat și câte și mai câte. Printre cele dintâi textile spălate, călcate și unele dintre ele puse în lăzi, la păstrare, erau păturile, velințele, preșurile și covoarele. Urmau vestele, cămășile de borangic, fustele de stambă, cingătorile din bumbac, cămășile de noapte și celelalte piese de îmbrăcăminte care, puse peste iarnă la naftalină, ieșeau primăvara la lumină, fiind din nou spălate, călcate, înșiruite pe umerașe. Orice gospodină știa că, oricât ar fi fost de curate, primăvara hainele trebuiau date iarăși la apă, pentru a li se scoate „mirosul de stat” în lăzi. Doar hainele pentru Paști erau noi, așteptând întâlnirea cu sărbătoarea. Cât privește spălatul, hainele erau curățite cu săpun făcut în casă de mama, îndulcit cu „flori vrăjite”: busuioc, pelin, săpunariță-sălbatică, lavandă, scânteioară. Nu lipseau din peisaj nici primulele, flori de oferit la 1 și 8 martie, care împestrițau grădinile cu petale în toate culorile. Erau florile timpurii ale primăverii, cu miresme ușoare și dulci, înflorind odată cu bozoțeii și ghioceii. Din numărarea amețitoare a florilor din grădina surorii mele Maria, care n-a plecat din casa părintească din Cărbunești, nu putem uita clematitele, agățate pe scări de lemn, dar nici tufele de lemnul-câinelui, cu floricele albe, ca niște puzderii de stele. Și să nu uit de altă floare din grădina ei: forsiția. Cum se ridica puțin soarele, cum înflorea într-un galben intens, înainte chiar să înfrunzească. Pe lângă explozia florilor, cumnatul Sabin ține minte, la rândul lui, obiceiurile și superstițiile primăverii. Bunăoară, la Sân Toader, fetele de măritat se spălau cu iarbă-mare pe păr. În ziua de Mucenici, oamenii și casele se afumau cu o cârpă aprinsă de bumbac, pentru a se feri de șerpi. De lăsatul Postului, se adunau lujerii de boji și se făceau focuri pe ulițe, în jurul cărora se adunau tinerii și copiii mai mari, la joacă și la taifas. De multe ori, dacă primăvara începea fără ploaie, copiii făceau paparuda, înveliți în frunze de boji. „Paparudă – rudă / vino de ne udă”, strigau prin sat, lăsându-se stropiți cu găleata. În fine, în biserică, la cununie, soacra mică avea grijă să-și învețe mireasa să-l calce pe picior pe mire, ca să-l domine în felul ăsta toată viața. Multe mai erau poveștile de primăvară! Noi îmbătrânim, dar ele rămân tinere în amintiri. Așa că nu e nici o mirare că mirosul florilor ne îmbată și astăzi, chiar dacă primăverile pe care le înmiresmau s-au transformat în fum…

Nu există comentarii

Răspunde și tu

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian