
Soțului meu, în vârstă de 35 de ani, i s-a pus același diagnostic, stabilit cu precizie la un laborator din Franța. Mi s-a explicat că boala aceasta este o inflamare a ganglionilor pulmonari. A fost internat în spital, unde i s-a administrat tratament TBC (preventiv) cu Prednison (8 tablete pe zi). În paralel cu aceasta, eu am făcut rost de lapte de capră (a fost recomandat în revistă ca anti-cancerigen), pe care l-a băut nefiert, dimineața și seara, între 1 – 1,5 litri pe zi, pe toată durata tratamentului, aproape opt luni. Am căutat ajutor și în cartea Mariei Treben, „Sănătate din farmacia Domnului”, găsind aliați în ceaiul de coada-calului și coada-șoricelului. Ca regim alimentar, soțul meu a renunțat la zahăr, condimente, carne (a mâncat foarte rar, numai carne de pui la grătar sau fiartă). Nu i-am dat nimic prăjit. În schimb, în fiecare zi i-am făcut suc de morcovi, mere, portocale și țelină. Între mese, consuma rădăcină de pătrunjel crudă, ridichi și fructe de sezon. Ceaiul era băut cu miere de albine și lămâie. După prima lună de tratament medicamentos + cel naturist, de acasă, doctorii au fost mirați de rezultate, ganglionii retrăgându-se aproape la jumătate. În fine, radiografia pulmonară a fost normală. Dumnezeu să ne ferească de boli și să-i ajute pe cei în suferință!
CARMEN B. – Timișoara
„După un efort fizic, mi s-a deplasat ultima vertebră” (Răspuns pentru VIRGIL T., F. AS nr. 1134)
Și eu am fost diagnosticată cu spondilolistesis. Și mie mi s-a propus operația. Consultând însă și un alt medic, am reușit să evit această intervenție destul de periculoasă. Înțeleg că în cazul dvs. este ceva grav, dar nu întotdeauna operația este ultima soluție și poate sfaturile și tratamentele pe care vi le voi scrie vă vor ajuta. Primul meu sfat ar fi să consultați și un medic ortoped (numit popular „medic de oase”). Să încercați apoi să faceți fizioterapie, dar nu orice, ci ultrasunete și curenți dinamici (celelalte proceduri ar putea să vă facă mai rău). În paralel, faceți seara, la culcare, un masaj cu un gel antiinflamator (are efect mai bun decât unguentul). Ca medicamente: Aulin (antiinflamator și analgezic puternic), Diclofenac Sodic – supozitoare – 1/zi, Indometacin – supozitoare – 1/zi. Pentru a evita eventuala lipsă a calciului din oasele coloanei, mâncați zilnic 500 g iaurt și luați Alpha D3 (ca fixator al calciului) în modul următor: primele douăzeci de zile – câte două pe zi, apoi următoarele zece zile – câte una pe zi în fiecare lună, exceptând lunile de vară (iunie, iulie, august). Seara, se pun și comprese bine îmbibate cu bitter suedez. Precizez că în cazul meu toate aceste tratamente au dat rezultate bune, deci sunt verificate. Bineînțeles că m-am ferit de ridicat greutăți mai mari de două-trei kilograme, nu am stat mult în picioare sau într-o anumită poziție, nu am spălat aplecată peste cadă, m-am ferit de frig, n-am prea făcut sport, n-am urcat pe munte în concediu. E adevărat că este o boală care nu se vindecă, dar se poate ameliora și, cu un pic de răbdare și credință, ferindu-ne de unele eforturi, putem fi oameni întregi, evitând intervențiile chirurgicale, și putem trăi până la adânci bătrâneți. O altă metodă ce dă rezultate pare să fie acupunctura (personal, nu am încercat). Am considerat că nu mai am nevoie, dar multe persoane se simt foarte bine în urma acestei proceduri. Vă doresc multă sănătate,
VIORICA A. – București
„Caut un leac naturist pentru colpită micotică” (Răspuns pentru SILVIA F. – Bucureşti, F. AS nr. 1297)
În urmă cu trei ani, am trecut și eu prin aceleași emoții prin care treceți dvs. acum. Am băut ceai de mărul-lupului. Puneam o litră de apă la fiert, când da în clocot, puneam o singură frunză și tulpinița dintre două frunze (atenție! planta este otrăvitoare, dacă puteți, cereți sfatul unui medic naturist). O lăsam să dea un singur clocot, apoi să se infuzeze 20 de minute. Beam seara, înainte de culcare, o cană de ceai, și a doua zi dimineața încă o cană, cu o oră-două înainte de masă. Am băut trei săptămâni, apoi pauză două săptămâni și din nou am băut trei săptămâni. În plus, în fiecare săptămână, am făcut o baie de șezut cu ceai de mărul-lupului (20 de minute). În timpul tratamentului, nu se consumă alcool și cafea și se întrerup raporturile sexuale vreme de două luni. Eu m-am vindecat pe deplin.
AURELIA M. – jud. Alba
(Vă mulțumesc, d-nă Sânziana Pop, pentru binele pe care îl faceți. Să vă ajute Dumnezeu să sprijiniți cât mai mulți dintre oamenii pe care nu-i mai ajută nimeni.)
„Visez la un remediu natural pentru cancer la stomac” (Răspuns pentru IORDACHE V., F. AS nr. 1320)
Vă recomand câteva rețete inspirate din medicina tradițională chineză.
* În cinci litri de apă puneți la fiert 200 g coajă de dud mărunțită și 150 g măduvă de tulpină de floarea-soarelui. După ce au fiert timp de o oră, adăugați în fiertură 1 kg de păstăi proaspete sau 250 păstăi uscate zdrobite de salcâm japonez (Sophora japonica). (Salcâmul japonez este un arbore ornamental care face niște păstăi suculente, cu îngroșări în dreptul fiecărei semințe, având aspectul unor mărgele înșirate pe ață.) Se lasă să mai fiarbă încă 20 de minute, după care se strecoară, iar lichidul rezultat se mai pune la foc împreună cu o cantitate de miere de floarea-soarelui, reprezentând jumătate din volumul lichidului, și se lasă să fiarbă timp de zece minute. După răcire, preparatul se păstrează la frigider. Se bea de trei ori pe zi, câte 50 ml înainte de masă.
* Un alt preparat care trebuie să devină o obișnuință culinară este compotul de smochine. În 500 ml apă se fierb 50 g de smochine uscate (mărunțite), la care se adaugă miere după gust. Se consumă câte o cană de cel puțin trei ori pe săptămână. Chinezii mai recomandă pentru tratamentul cancerului gastric și extractul de nuci verzi în vin, pe care îl numesc Qing Long Yi Jiu. Se zdrobesc 200 g de nuci verzi și se pun într-un litru de vin natural. Se astupă vasul și se ține timp de o lună la soare, după care vinul se strecoară. Se ia din acest preparat de trei ori pe zi câte o lingură.
* În paralel, se ia zilnic și o capsulă de Ginseng. Iată și o rețetă românească ce poate completa recomandările de mai sus: preparați o infuzie din 10 g coada-șoricelului, 10 g gălbenele, 10 g urzică, 5 g rostopască și 1 g mărul lupului (nu depășiți această doză, pentru că planta este toxică) la un litru de apă. Se beau zilnic 1-2 căni. Tratamentul trebuie să îmbine cel puțin două din rețetele prezentate și durează aproximativ un an.
ADRIAN S. – București
„Am patru hemangioame pe ficat” (Răspuns pentru MIHAELA D. – Botoşani, F. AS nr. 1364)
M-am confruntat și eu cu o asemenea problemă. După doi ani de la o operație pe colecist, mi-au apărut pe cei doi lobi ai ficatului două hemangioame cu mărimi diferite (18 și 8 mm). În timp de o lună, am slăbit 6 kg și oboseam foarte tare. Am fost trimisă la Cluj, la un medic care mi-a confirmat diagnosticul pus la mine în oraș, spunându-mi că nu se poate face nimic, că nu există tratament pentru așa ceva. Fiind abonată la revista „Formula AS”, am început să caut rețete naturiste recomandate pentru bolile de ficat: hepatită, ciroză. Așa am început un tratament bazat pe ceai de pedicuță, de obligeană, de urzică, și comprese fierbinți de coada calului, aplicate pe ficat. În urma acestui tratament, am mers la control și medicii au fost foarte mirați, constatând că unul din hemangioame a dispărut, iar celălalt s-a micșorat.
Tratamentul este următorul:
* Ceai de pedicuță – se fierb 250 ml apă, se toarnă peste o linguriță de plantă și se lasă 10 minute să se infuzeze. Se beau o cană dimineața și una seara, cu o jumătate de oră înainte de masă.
* Ceai de obligeană – o lingură de rădăcină mărunțită se pune seara la macerat în 250 ml de apă rece. A doua zi dimineața se strecoară, se încălzește pe baie de abur și se bea câte o înghițitură înainte și după mesele principale, cu o jumătate de oră, adică de șase ori pe zi (la fiecare masă o înghițitură înainte și una după).
* Ceai de urzică – o linguriță de plantă se opărește cu o cană de apă, se lasă 10 minute la infuzat, apoi se strecoară și se bea pe parcursul zilei (eu mi-am făcut cantități mai mari de ceai de urzică, pe care le-am băut în loc de apă).
* Comprese cu coada-calului – doi pumni de plantă se pun într-o sită, deasupra unei oale în care se fierbe apă, astfel încât planta să fie atinsă numai de aburi. Când se înmoaie și devine fierbinte, se pune într-o cârpă de bumbac sau tifon, apoi se aplică pe locul ficatului, acoperind-o cu un prosop și cu un fular de lână. După aceea, vă băgați în pat, unde stați bine acoperită (dacă se poate, toată noaptea).
Tratamentul acesta l-am ținut trei luni, dublat și de următorul regim: multă urdă de vacă, iaurt, pâine prăjită, foarte puțină carne fiartă și foarte multe fructe. Acum, când vă scriu, mă simt foarte bine. Mi-am făcut de curând o ecografie și hematoamele au dispărut. Nu vreau să închei această scrisoare înainte de-a spune că am mare încredere în revista „Formula AS” și, mai ales, în d-na Sânziana Pop. Să vă dea Dumnezeu sănătate și bucurii!
OLGA D. – Hunedoara