Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Armata română, în tranșeele pandemiei

Scriu aceste rânduri la puțin timp după sărbătorirea Zilei NATO în România. Nu știu dacă de la Revoluția din 1989, și până azi, am mai fost vreodată atât de impre­sio­nat de fapta Armatei Române. După strălucitele inter­ven­ții din zonele în care soldații noștri au luat și iau parte la acțiuni NATO de mare importanță (Afganistan, Irak, Marea Mediterană etc.), destui dintre ei pierzându-și viața și devenind eroi ai Alianței, asistăm la o luptă neașteptată: Armata Română se află în „tranșeele” combaterii viru­sului Corona. Președintele țării i-a chemat pe soldați în stradă, alături de polițiști și de jandarmi. Imediat după instalarea jeep-urilor și tancurilor în centrele principalelor orașe, s-a așezat un calm plin de bunăvoință în viața urbană. Potrivit sondajelor din ultimii 30 de ani, armata s-a aflat mereu pe locul întâi, alături de biserică, în prefe­rințele românilor. Datorită acestui fapt, scoaterea sol­da­ți­lor pe bulevarde nu a surprins pe nimeni, era chiar un eve­ni­ment așteptat în contextul actual al spaimei mon­dia­le. Îm­bră­cați în uniforme moderne, frumoși, înalți, profesioniști cu alură sportivă, soldații statului român au apărut la jur­nalele de știri ale tuturor televiziunilor din lume. I-am ur­mărit, ca reporter, de-o viață, și am înțeles că nu au dorit să impresioneze, să pozeze în salvatori ai nea­mului. Au ieșit dornici să ajute, să-și pună la lucru dis­ciplina, atât pe stradă, pe șosele, pe ulițe, în comune, cât și în unele oră­șele lipsite de respect pentru lege. La Suceava, spre exemplu, au reglat cu calm haosul din spitalul județean, instituind un regim sever. Un medic spunea cu destulă con­vingere: „Avem nevoie de armată, nu se poate fără, vreau să-i simțim lângă noi, să lucrăm împreună… Să fie clar, spitalul din Suceava fără armată era mort”. La Țăndărei, soldații i-au obligat să intre în case pe romii sosiți din străinătate și puși pe chefuri, deși, din rândul lor au murit deja 7 persoane. Și Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) caută sprijinul armatei. Mi­nis­trul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a aprobat soli­citarea de a sprijini cu personal militar medical proce­dura de triaj epidemiologic de la punctele de trecere a frontierelor României de la sud, vest și nord-vest. La sfâr­șitul fiecărui articol publicat online sau la tipar pe această temă, faptele militarilor sunt lăudate cu entuziasm. „Feli­citări. Oameni Mari! Respect!” (Bianca Gereg); „Primii ca întotdeauna. Respect vouă și fami­lii­lor voastre pentru sacrificiul făcut. Mulțumim!”; „Fe­li­citări militarilor care luptă în prima linie!”; „Dacă la greu se cere sprijinul armatei, înseamnă că armata ro­mâ­nă prezintă încredere! Respect maxim tuturor celor im­plicați!”; „Felicitări și respect armatei române și me­dicilor militari!!; „Feli­citări, bravilor!”; „Când e greu, tot armata e în prima linie”; „Vă mulțumim și vă rugăm să vegheați pentru li­niș­tea și sănătatea noastră. Sunteți unicii în care mai avem încredere… Vă mulțumim, dragi militari, așa să vă ajute Dumnezeu!”. Potrivit ultimelor știri, în județele Arad, Bihor și Vâlcea, după Suceava și București, medicii militari au înlocuit directorii DSU. Acțiunea va continua „instant”, dacă primul ministru Or­ban și ministrul Tătaru vor găsi că e nevoie.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian