Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Partea bună a pandemiei – România are profesioniști

Experiența tehnocrată a României, din timpul guvernării lui Dacian Cioloș, a fost una scurtă. Mulți au tratat mai degrabă con­descendent, dacă nu de-a dreptul răutăcios, zbaterile, unele cu sorți de iz­bân­dă, ale specialiștilor din gu­vern, de a face reformă în do­meniile lor de expertiză, pes­te capul politicienilor. Până la ur­mă, și tehnocrații și-au dat sea­ma că nu pot face treabă de unii singuri și au făcut pasul decisiv spre politică. Între timp, viziunea politicianistă asupra guver­nă­rii a prins și mai mult curaj, ca să nu-i spu­nem, direct, tupeu. Ce s-a întâmplat în timpul guvernării lui Liviu Dragnea a fost doar sublimarea unei stări de fapt. Obiș­nui­tele numiri pe criteriu politic au devenit nu­miri pe criteriul unic al apartenenței de grup.

Când – îmbătat de succesele de etapă de la europarlamentare și prezidențiale – PNL a ajuns la putere, primul lucru pe care l-a făcut a fost să-i dea jos pe politrucii cățărați pe funcții publice, prin ministere, direcții și descentralizate, de către PSD. Măsură bu­nă, nimic de zis, doar că, și de data asta, cri­teriul a fost unul politic. Sigur că PNL are un activ de partid ceva mai bun, în com­pa­rație cu „Grupul de la Teleorman”, asta e lim­pede. După cum la fel de limpede e că, în numai câteva luni, Ludovic Orban nu avea cum să-și pună oamenii de încredere peste tot, prin toată țara. Dar criza de­clan­șa­tă de pandemia noului coronavirus arată tu­șele grosolane ale obiceiului numirilor po­litice, dovedite re­cent, în cazul mana­ge­ri­lor spitalelor. S-au trezit cocoțați pe fotolii de ma­re răspundere, unii care habar nu au de-a face cu domeniul, marionete puse aco­lo ca să sifoneze bani pentru baronetul local și pentru pușculițele de partid, care ori au fu­git mâncând pămân­tul din fața res­pon­sa­bi­lității, fie au făcut nu­mai calamități, de pe urma cărora numărăm zilnic infectări și decese.

Dacă e o lecție pe care trebuie să o în­vă­țăm din criza aceasta este să facem tot ce ține de noi, ca să nu ne mai lăsăm pe mâna po­litrucilor. Criza COVID-19 ne arată, în aces­te zile, mai clar ca oricând, că avem oameni care pot face pasul în față dacă e nevoie, fie ei din zona „militară”, fie din zona „civilă”. Te­leviziunile și presa au scos la iveală pro­fe­sioniști din mediul medical, de nivel oc­ci­dental. Un om practic necu­noscut, pre­cum Nelu Tătaru, demonstrează, în aceste zi­le, o cunoaștere a realității și o capacitate de acțiune care îl fac să urce în sondaje aproa­pe de președintele Iohannis. Un alt pro­fesionist de excepție este Alexan­dru Ra­fila, președintele Societății de Micro­­bio­lo­gie și reprezentantul României la Orga­ni­zația Mondială a Sănătății, un alt om care a stat departe de expunerea publică, și care demonstrează calități de lider, în aceste momente de cumpănă. Iar ca ei sunt destui oameni care ne pot ajuta să trecem cu bine peste aceste momente, nu gargara­giii de pe televiziuni și de pe rețelele so­ciale. E de datoria partidelor politice să se „acopere” cu astfel de profesioniști și să le dea sus­ți­nerea necesară. Tocmai pentru că ne aș­teaptă ani grei de criză economică, miza următoarelor alegeri parlamentare ar putea fi asta. E vremea ca politrucii să facă un pas în spate, iar profesioniștii să fie lă­sați să-și transforme competența în fapte!

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian