Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Școlile, închise până în septembrie, mediile, încheiate cu notele existente. Cum se vor ține BAC-ul și examenele naționale

Grădinițele, școlile și universitățile din România nu se vor redeschide până la toamnă decât pentru tinerii aflați în an terminal, a declarat luni președintele Klaus Iohannis, la finalul unei întâlniri cu premierul Ludovic Orban și cu mai mulți miniștri.

„Anul școlar se va termina pe 12 iunie. Elevii vor avea mediile încheiate cu notele pe care le au acum. În cazuri excepționale, se poate face o evaluare”, a explicat președintele.

„Elevii din anii terminali vor putea reveni la școală între 2 și 12 iunie pentru a se pregăti pentru examene. Vor fi maximum 10 elevi într-o clasă. Examenele naționale și Bacalaureatul se vor organiza cu respectarea unor reguli foarte stricte de distanțare socială”, a mai precizat Iohannis.

Președintele spune că s-a luat această decizie după ce au fost consultate experiențele de reluare a școlii din mai multe țări, care nu au decurs bine, din păcate. „Trebuie să fim foarte conștienți că epidemia nu s-a terminat. Aud de la mulți că este cazul să ne relaxăm. Din păcate, nu este așa. Faptul că elevii s-ar duce la școală ar implica riscuri mari: să ducă elevii boala la școală sau să ducă de la școală acasă”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian