Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

SELECȚIA “FORMULA AS”

Veronica Pavel Lerner, “N. Steinhardt în care spui că nu crezi…”, Editura Vatra Ve­che (str. Ilie Munteanu nr. 29, Târgu-Mureș), 122 pag.

dav

Anul trecut s-au împlinit trei decenii de la moar­tea lui N. Steinhardt, al cărui destin postum compensează lipsa de vizibilitate publică dinainte de 1989. Pe lângă celebrul “Jurnal al Fericirii”, edi­tat în mai multele sale versiuni și tradus în vreo șapte limbi, avem acum, în seria de autor de la Po­lirom, aproape tot ce a scris cel supranumit la se­nectute “monahul de la Rohia”. Acestei serii i se adaugă volumele de la Humanitas ce-i poartă sem­nătura și exemplara monografie de peste 500 de pagini pe care i-a consacrat-o George Arde­lea­nu, căruia nimic din ceea ce privește subiectul – bio­grafie, texte, mărturii, dosar de urmărire etc. – nu i-a rămas străin. Această abundentă bibliografie Steinhardt păstrează spiritul viu și autentic, lipsit de aroganță dar și de smerenie ostentativă, al unui om care a făcut din libertate tema centrală a vieții și operei sale. Un caracter despre care nu se poate vorbi decât în termeni elogioși. De aceea, mai toți cei care l-au cunoscut simt nevoia să depună măr­turie despre întâlnirile lor. Veronica Pa­vel i-a fost apropiată în copilărie și tine­rețe, până la emigrarea ei în Canada din 1982, fiindcă Nicu Steinhardt era bun prieten de familie: pentru mama ei, criticul de artă Ame­lia Pavel, avea o veche afecțiune spe­cia­lă, iar tatăl, avocatul Doru Pavel, îl apărase pe in­cul­patul de “uneltire împotriva ordinii sociale” în procesul cunoscut sub numele “Noica-Pillat” din 1959 (capetele de acuzare erau câteva cărți de Cio­ran, Eliade și Eugen Ionescu aduse de la Paris și circulate între prieteni, cu toții arestați și con­dam­nați). De aceea a ținut să-l comemoreze, evo­cân­du-l pe tot parcursul lui 2019, în fiecare lună, prin­tr-un articol publicat în “Vatra Veche” de la Târgu-Mureș, revistă condusă de Nicolae Băciuț, la rândul lui autor al unui volum de corespondență și dialoguri cu N. Steinhardt, din ultimii ani de via­ță ai acestuia. O frază a lui Sainte-Beuve citată de au­torul “Jurnalului Fericirii” se aplică și evo­că­rilor Veronicăi: “Totu-i să apuci să trăiești; atunci vezi toate ș-apoi toate de-a-ndărătelea”. Întor­cân­du-se la momentele trăite împreună cu azi legen­da­rul personaj, autoarea care studiase din copilărie cu pasiune pianul dar a optat, la îndemnul părin­ți­lor, pentru Facultatea de Chimie, avea în comun cu mai vârstnicul prieten, ce o numise “cântăreața”, dra­gos­tea pentru muzică, spectacole de teatru, ex­po­ziții, filme, cărți. Își amintește astfel entuziasmul pâ­­nă la exaltare al lui Nicu față de frumusețile ar­tistice, efervescența lui culturală, felul cum își re­vărsa cu naturalețe erudiția, atât în conversații cât și în scris, ferindu-se de pros­tia ideilor primite de-a gata. Curio­zi­tatea lui era ex­tin­să și spre domenii știin­țifice iar vi­oi­ciu­nea, umorul și bucuria de a îm­părtăși altora, fără pe­dan­terie, ceea ce știa îl fă­ceau un com­panion cu­ce­ri­tor. Comu­ni­cării directe dintre ei, me­mo­rialista îi adaugă co­pioase citate din bibliografia pos­tu­mă, inclusiv de pe inter­net, în care regăsește spuse din cursul plimbărilor co­mu­ne (de exemplu, cele despre tru­fie, mai rea ca in­vidia), dar și stilul ce-i era pro­priu (“alert, mlă­dios, purtând flacăra minții lui insti­ga­toare de inte­lec­tual cultivat și sprințar” – cum îl de­finea I. Ne­goițescu). Veronica Pavel Lerner cons­ta­tă și că, du­pă ieșirea din închisoare, prietenul ți­nea să o me­na­jeze, nevorbindu-i ni­ciodată de mi­zeriile îndu­rate acolo și de urmărirea permanentă. Abia citind vo­lumul “N. Steinhardt în dosarele Secu­rității” a aflat pro­por­țiile hăituirii. Și cu atât mai mult o bucu­ră drep­ta­tea ce i se face acum acestei “mar­can­te perso­na­lități a culturii și religiei creștine din România”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian