Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Zodiac – Săptămâna 22-28 mai

Foto: Shutterstock
Foto: Shutterstock

Luna Nouă din Gemeni ne poate induce tensiune nervoasă, în special în zona umerilor și a brațelor, de aceea ne-ar prii un masaj sau câteva exerciții de relaxare. Vinerea și sâmbăta nu sunt zile în care să pu­tem lua decizii înțelepte, pentru că trecem prin stări de spirit contradictorii. În pofida unei mai mari libertăți de mișcare din punctul de vedere al ener­giilor planetare, mergem mai mult înapoi, decât îna­inte. Responsabile pentru această întoarcere în tre­cut sunt cele trei planete care au făcut cale-ntoarsă pe cer săptămâna trecută. Merită cu adevărat să ne examinăm trecutul, mai ales pentru că o facem cu alți ochi decât până acum. Marte, proaspăt intrat în Pești, în armonie cu Uranus în Taur, dar într-un oa­recare dezacord cu Venus, ne ajută să înțelegem me­canismele subtile care ne țes cursul vieții și să ac­cep­tăm felul în care ele acționează în viața noas­tră. Percepția spirituală este mai fină, suntem mai in­ven­tivi și mai receptivi la nevoile și suferințele aproa­pelui. Riscurile sunt fuga de realitate, eventual prin alcool sau alte substanțe.

Semnele cardinale

BERBECII simt nevoia să se descarce, în weekend. Vorbiți cu cineva din anturaj cu care vă simțiți confortabil, și veți vedea că dispare inclusiv tensiunea din umeri. E bine să fie cineva pe care-l știți de mult, un văr sau un vecin, că e folositor să depănați amintiri.

RACII întâlnesc situații care-i duc cu mintea în trecut sau chiar persoane alături de care au trăit evenimente semnificative în urmă cu 18 ani. E posibil să deveniți nostalgici, dar apoi să duceți mai departe ce ați în­ceput atunci. Nu vă lăsați afectați de bârfe.

BALANŢELE își doresc o ieșire în aer liber, de preferință cu amicii sau rudele, în weekend. Duminica e ziua cea mai po­tri­vită pentru așa ceva. În viața profesională vă pot veni niște confirmări, pe care le așteptați de o bună vreme încoace, unii chiar de 18 ani.

CAPRICORNII pot constata că în dis­cu­țiile de duminică cu cei apropiați apar subiecte care le reamintesc scenarii pe­tre­cute cu mulți ani în urmă. E bine să le po­vestiți ce ați simțit atunci, mai ales dacă este vorba de rude alături de care ați petrecut perioade din copilăre.

Semnele fixe:

TAURII, cuceriți de o idee, încearcă să-i motiveze pe prieteni să pornească îm­preună la acțiune. Poate fi vorba de ceva ce ați dorit să faceți de mult. După Luna nouă din Ge­meni, e posibil să descoperiți o metodă de-a câș­ti­ga niște bani, alături de o prietenă.

LEII se fac cel mai bine înțeleși în­ce­pând de duminică. Deci dacă doriți să vă convingeți cercul de prieteni să pornească o activitate condusă de dvs., nu vă grăbiți. Sunteți deschiși subiectelor esoterice.

SCORPIONII, care plănuiesc o nouă afacere sau investiție, au cele mai bune șanse după Luna nouă de sâmbătă. E posibil ca proiectul dvs. să trezească interesul mai multora. În dragoste, pasiunea și idealismul se pot întâlni într-o combinație fericită.

VĂRSĂTORII solitari s-ar putea în­dră­gosti de cineva, în perioada week­end-ului. Dar imediat după asta, vă mai poa­te atrage atenția și altă persoană. Mo­tiv pen­tru care e bine să stați în expectativă până luni. Dacă sunteți inspirați de un proiect bănesc nou, dați-i înainte.

Semnele mutabile:

GEMENII sunt destul de aiuriți, pe final de săptămână, pentru că agitației lor obiș­nuite i se adaugă și tensiunea emoțională a Lunii noi în semnul lor. Stați liniștiți, vă prinde bine, căci vă descărcați. Asta vă ajută și să vă apucați de o misiune profesională tentantă.

FECIOARELE n-ar trebui să se stră­du­iască să se remarce în ochii șefilor către finele săptămânii de muncă, pentru că nu au ele însele claritatea mentală asupra a ceea ce vor să propună. Lăsați-vă puțin timp. Relația de cuplu e trăită ca o veritabilă poveste.

SĂGETĂTORII au nevoie de răbdare cu partenerul de cuplu ori de afaceri, pentru că acesta se poate suci și învârti de mai multe ori, până duminică. Iar dvs. aveți nevoie de cineva, care știe ce vrea. Cei de acasă știu în schimb și să vă motiveze, și să vă relaxeze.

PEŞTII au revelații, împrietenindu-se cu persoane neobișnuite. Ele vă ajută să vă schimbați perspectiva asupra unor lucruri, dar și dvs. le sunteți de folos, prin chestiunile subtile pe care le observați. După Luna nouă, în familie se mai așază lucrurile bramburite acum.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian